Veronica Văleanu

Nu pot sa ma abtin sa nu comentez intai acel citat: [Viitorul poeziei va fi epic sau nu va fi deloc.” Elena Vlădăreanu] Poate nu ar fi cazul, dar nu am altundeva sa o fac, si profit de aceasta ocazie. E doar o luare de pozitie putin mai tehnica.De acord, in masura in care folosirea epicului in esenta e pt redarea blocurilor mari de sens (ca o frazare in muzica). De fapt se intampla tot acelasi lucru, cu aceeasi dinamica, pulsatie, incarcare si descarcare, activare si neutralizare, etc etc, numai ca la alta scala. Poate doar frecventa care se degaja din acea ritmicitate e diferenta; in poezie fiind mai acuta, mai rapida, in epic mai lenta, asadar pe un ton mai grav. De aceea intra si mai multa actiune de derulat, cum e cazul si la tine- unde ti-a iesit chiar f bine.

Nu trebuie sa iei tot ce am zis drept o teorie, sau o teorie a batului de chibrit. Simteam doar nevoia sa o spun cumva: ca epicul functioneaza ca si act al creatiei pe exact acelasi tipar ca si poezia, si de fapt ele sunt doar forme pe un alt palier al scrisului care nu tine niciodata numai de scrisul in sine.
Ma scuzi daca am intrat sub textul tau cu problematizari de genul asta, dar e din cauza motto-ului.

imi place
chiar daca e perfectibil imi place senzatia bruta

undeva insa deep down ceva strica
cred ca tonul
uneori stagneaza in niste puncte cam prea moi
pe la sticla amara, pe la sfarsit

sunt multe secventele in care se ingroasa prea accentuat o tenta. si unde se innoada parca prea evident, acolo unde ar putea sa fie si minimalist si subtiat. exact ultima propozitie era cea de care putea sa se traga mai mult, cu mai multe efecte. poate fi si punct culminant, dar nu ca setting ci de undeva din efecte.
repetarea titlului in interior nu da prea bine.

imi place faptul ca s-au aplicat aici niste tuse din pictura impresionista.

Ma bucur mult si apreciez faptul ca v-at facut timp sa vizionati. Intr-adevar, prezentarea sau mai bine zis interfata de abordare are si punctul slab ca e realizata ca o interfata. Insa macar scopul pt care se militeaza e asa cum ar trebui. Ma feresc sa acuz direct domeniul spiritualitatii traditionale ca e prea dogmatic, mai ales sub textul dvs, pe care il respect. Cu toate astea, trebuie sa recunoastem ca felul in care trebuie privita (nu neaparat diseminata) spiritualitatea aceea, de o anumita rigoare si inaltime, ar putea fi mult mai deschis catre fibra noastra de azi. Nu cred deloc ca incearca sa contrafaca spiritualitatea traditionala - aceasta ar putea fi cel mult temerea de-dincolo de baricada, or nu cred ca ar mai fi caz asa mult de baricade. Ma gandesc ca niciun principiu/adevar universal nu ar trebui sa fie turnat in mulajul unui anumit domeniu. Cele ce tin de matematica sau fizica sau filosofie etc se pot regasi f bine sub alte fatete si in domeniul spiritualitatii, de ex. Poate asta ne face sa vedem lucrurile mai profund, mai viu, nu neaparat pus in sertare.
Am vazut videoclipul pe care mi l-ati indicat. Nu cred ca cele spuse de mine mai sus ar fi totalmente desfiintate de Frithjof Schuon; in fond, el s-a referit f clar si la felul personalizat in care omul se poate conecta cu ceea ce tine de divin. Daca am restrange la esenta, si am elimina ideea de traditionalism, as putea spune ca imi permit sa interpretez, in felul meu, ca principiile lui F.S. tin de ridicarea nivelului vibrationalal unei persoane, prin rugaciune. Acest lucru poate fi spus si cu altfel de cuvinte sau o alta etichetare, insa, la baza, e acelasi lucru.

destul de interesant
dar putem testa ideea asta prea generala si cu oarece doza de iconoclasm, sa vedem, ce se decanteaza

va recomand un documentar foarte aerisit, care merita vazut odata in viata: http://www.trilulilu.ro/video-film/codul-lui-moise

asta e culmea, eu nu vad niciun comentariu acolo! sunt doar extrase din text, fara nimic altceva decat de aplaudatio.

si daca tot am intrat aici, sa fie si comentariu.
prima strofa e pe un ton forte, e f ok.
de la sfarsitul celei de-a 2a se prefigureaza o urmare cu o tenta bolnavicioasa de lirism. adica iti urmaresc f bine starea pe care vad cum incepi sa o creezi si cum se modifica, in ce anume se.
chestia cu impartitul obrajilor - vezi, odata ce ai intrat in starea aia, tu imediat simti nevoia sa ii pui si un climax. asta e cam strident, mai ales grefat pe acea stare.
ce te strica e descrirea actiunilor: fac aia, si pe urma astalalta, apoi facem asta si iata ce ni se intampla, si uite cum ne simtim.

ce e iar neplacut e cat lungesti. pe la sfarsit e mult de taiat!
ce nevoie e tot introduci elemente frapante precum gaselnitele cu plapumi de ciocolata, ochi literari, etc.

ia stai, o sa citesc acum si Morgenrode.

faptul ca imediat dupa ce am adus critici pe un text de-al dvs, ati intrat imediat pt a da un astfel de comentariu pe unul din textele mele spune tot: nu aveti caracter.

imi pare rau ca asist la o autoexpunere de proasta calitate.
VV

Totusi un dialog cu autorul nu ar fi neaparat ceea ce aveam nevoie sa stiu. Ar fi destul de stanjenitor pt autor sa intre si sa inceapa sa vorbeasca despre demersurile sale.
Ar fi fost mai cavaleresc ca dvs sa faceti asta, in fond, asta ar trebui sa fie si obiectivul eseului - sa puna in valoare un produs cultural. nu e ca si cum ati vrea doar sa va dati cu parerea.
Ma rog, e si asta un raspuns.

partea a 2a si ultima parca sunt scrise ca un obicetiv de atins
[în urma ei un ropot de apaluze umplu sala
și din dreptul scaunului unde stătea copilul
porni o mașinuță până căzu de pe scenă

în loc de cortină
o lumină verde s-a intensificat tot mai mult
până ce
în loc de aplauze spectatorii au zbierat dispera]

iar partea intai as fi vazut-o mai calitativ scrisa la persoana intai
ar avea cu mult mai mult potential de make believe si crea conditii pt o continuare cu mai mare aderenta la cititor.

nu cred ca acest text poate fi o recenzie; cel mult un fel de laudatio.
are si multe pasaje inutile, de ex, intraga parte a 2a nu are ce cauta aici.
mai mult, o astfel de recenzie poate aduce si dezavantaje pt autorul cartii, neluandu-se deloc in calcul atuurile cartii si plusvaloarea ei.

eu personal sunt foarte interesata de tot ce a insemnat aportul dacic precum si cum a fost distorsionat in timp, ce mutatii a suferit.
ar fi interesant de urmarit de ce autorul si-a propus sa scoata un dictionar si nu doar sa scrie o lucrare, de pilda. sa stim ce il face pe acesta calificat in a- si oficializa munca sa de natura a ne face pe noi sa-i validam contributia.

ar trebui sa stim ce competente il fac pe autorul dictionarului recomandabil a lansa o carte de asemenea anvergura, fiindca aici e mentionat doar ca este profesor de limba romana - ma tem ca nu este de loc de ajuns.
si, mai important decat toate, in special fiindca tematica este foarte fragila, ce surse a folosit in studiul sau si plusvaloarea adusa. au mai scris si altii lucrari de acelasi tip, unele nefiind acreditate dpdv al rigorilor dacologice. se stie f bine ca nici unora din marii dacologi nu li s-a oficializat/ certificat contributia adusa, in ciuda teoriilor revolutionare pe care le-au adus si care ar fi putut schimba si continutul manualelor de istorie.

asta m-ar fi interesat sa aud.
ati putea face, ma gandesc, o continuare a demersului dvs in a prezenta munca autorului.
multumim si asteptam.
VV

[Melodia necunoscută de fiecare]? - cred ca e o formulare gresita
iar
[caruselul plin de donjoane] & [treptele in erori fundamentale]sunt niste gaselnite de limbaj foaaarte trase de par.

cine a citit Proust stie ce inseamna faire cattleya.
si e "cattleya" acolo

totusi titlul nu mi se pare a avea vreo legatura cu acest text, adica cu ceea ce ar trebui sa isi propuna
macar prin vreo tensiune retinuta ceva

va invit sa calcati pe grebla si sa va aduceti aminte ca exista cuvinte romanesti precum "instrainare" si nu "depeizare"! sunt siderata, mai ales ca m-am uitat si in biografia dvs.

nu inteleg ce cauta acolo asa-zisul rezumat in engleza, care contine greseli - si la ce foloseste in forma asta.

gasesc fraze mirobolante si epocale, precum:
[Nu cred că voi greși afirmând că George Bacovia este cel mai mare creator de atmosferă din literatura noastră, și o spun ca unul care m-am transpus cu toată ființa mea în cenușiul sumbru al creației lui, lăsându-i plumbul să-mi sufoce fiindul, constatând că această atmosferă ar fi putut fi un rezultat al sobrietății, discreției în care simplitatea amplifica sugestia, îmbogățind-o însă departe de a o deservi.]

si nu, Bacovia nu era nici pe departe atat de bolnavicios precum atitudinea dvs fata de opera lui.
cu pregatirea dvs, sigur ati fi capabil sa realizati un eseu decent.
o sa mai citesc de prin pagina dvs,
cu stradania de a identifica resursele fortei de analiza.
VV

da, si asa. eu am preferat varianta scurta.
multumesc pt citire, Petru.

multumesc pt felul in care ai pus problema, Petru
fragmentarea vazuta de tine, dar nu neaparat la textul meu, sau la mine ca autor - e, dpdv tehnic, un tipar de ritmuri, fiindca punctul inchide un spatiu al unui anumit tip de afirmatie (cu o anumita atitudine grefata pe, dupa cum ai observat) ca sa deschida alt spatiu al afirmarii, cu o alta vibratie, nu neaparat vizibila prin forma.
dar si tiparul de ritmuri, dimpreuna cu tonalitatea si tensiunea care se aduna (si din mesaj, evident) duc la un alt gen de vibratie, pe un alt palier. cel putin asa simt eu.
iar cuantumul de epic (scuze, suna cam pretentios aici, dar nu am gasit altceva mai concis) poate sa incline mult uneori spre vizual si astfel secventierea prin punct sau taietura poate fi interpretata ca un simplu montaj (asemanator celor din cinema)

cam asta ar fi.
partea fenomenologica pe care ai trasat-o a fost la cote maxime. si daca, dupa tot ce ai vazut acolo, totul a parut fie ca se anihileaza, fie ca se suprapune - e din cauza energiei create, pe care uneori nici nu poti, nici nu e indicat sa o controlezi sa se aseze undeva anume.

poate ca, tocmai,
forta motrice e egala cu tacerea
(spatiul/fragmentarea)
caci, fenomenologic, tocmai de acolo se poate sa fi izbucnit.

poate ca ideea in esenta esentelor ei - fara acest invelis de rebeliune, cu tot arsenalul sau - ar merita atentie, dar nu pe picior de ultimatum si cu sarcasm triumfator, ci incadrata in mentalitatea epocilor, al mutatiilor produse pe parcurs, dpdv fenomenologic si social - asa ar avea o anumita valoare.

dc acest text ar aparea intr-un tabloid sau pamflet, iarasi ar fi o incadrare mai indreptatita, datorita cititorilor-tinta.

singura scuza pe care i-o pot gasi textului este o replica memorabila data de baiatul meu, la 7 ani, dupa ce l-am dus sa vada Muzeul Militar din Bucuresti - arme, tunuri,bombardiere, etc, tot indrugandu-i despre cinste, patriotism: "Deci locul asta e despre moarte, si toate obiectele. Nu-mi place, hai sa plecam de aici."

spuneam ca ar putea iesi un text bun unde e doar o frantura de gand, blocata sa stagneze asa
ex acela cu chuck norris e in extremis probabil pt a contracara
(de pe o pozitie similara) ideea mea cu includerea unei actiuni; iata ca s-a gasit destula imaginatie pt a da substanta respingerii ideii de actiune, dar nu s-a inteles ca asta ar aduce un beneficiu

aveai settingul, doar du gandul mai departe
nu neaparat acum, ci dupa ce se raceste textul

la citire, asta ramane, puternic:
[am senzația că lumea se despică
exact în dreptul meu.]
apoi vine secventa asta [ceva rămâne de o parte
restul de cealaltă.] care e prea slaba, pt ca e doar explicativa dar fara alta orientare.

prima secventa este doar prea anticipativa. efectul nu e cel scontat: ai putea pastra putin deoparte simbolul [pluguri] si apoi refolosi mai in forta, putin inainte de final, in cadrul unei secvente de actiune, unde sa fie folosit cu o anumita atitudine grefata pe, deci nu doar ca simbol per se.

totul stagneaza, dupa parerea mea, unde ar putea iesi un text bun.

[goluri de aer] e foarte bine
acolo unde ai reluat cu [și zâmbetul meu trece cu o felinitate'a dorinței printre ramuri de soare] mai propun o filtrare- gandeste-te la esentialul care ar trebui redat, caci pe acolo sunt multe ramificari de sens
nu cred ca adnotarea [si uit de ce mă dezic in zadar] aduce vreun plus
propun, dimpotriva, a se schimba cu curaj in [si iata de ce ma dezic]