Vasile Munteanu

\"degeaba melcul se privește
pe sine din afară
Lumina
uneori
orbește\"


eu am ales această semnificație pentru substantivul (ironie, feminin) \"ampulă\".

în definitiv, fiecare are; posibilitatea de a alege un sens; oricum, remarc rezultatul de aici, un puzzle care ar putea compune o specie formal-geometrică și divers colorată.

dezavantajul unei scriei episodice, mai ales atunci când ea începe bine, cum a fost cazul acestui \"foileton\", este că, pe măsură ce evoluează, este din ce în ce mai greu să spui altceva decât s-a spus deja; acesta este, cred eu, motivul pentru care acest text (și nu numai), în ciuda faptului că adună constant cititori, nu se bucură și de comentarii pe măsură; în definitiv, e și vina autorului, când obișnuiești cititorii cu un anume nivel (înalt) al scriiturii, ei dobândesc un anume tip de \"imunitate\"; probabil că acest text ar fi adunat mai ușor critici negative; ghinionul autorului - n-a fost cazul.

despre text: cum spuneam cândva, Liviu Nanu are stofă de \"cronicar\"; potretul nu este revoluționar în literatură, însă autorul a găsit acea tușă personală cu ajutorul căreia forma (portretul fizic) și conținutul (portretul psihologic) se întrepătrund pentru a colora un tablou al unui timp istoric surprins (de aici și nevoia de episodic) în momentele sale \"reprezentative\"; și, dacă aceast pitoresc local pare cumva delimitativ, ne înșelăm; el este numai partea unui întreg, pe care, chiar dacă autorul nu-l poate cuprinde empiric, el îl poate descifra, astfel, analitic.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

Domnule Florin Opran, respectând maniera dv de abordare, și eu, uneori, mă întreb de ce părerea dv este un comentariu; în aceeași frază – scurt și cuprinzător – operați dinstincția clasic vs modern; mai mult, aduceți în discuție și avangardismul (?!).

prin urmare, cum textul de mai sus nu este nici pe departe o abordare teoretică pe marginea unuia dintre cele trei aspecte literare, decât să pretindeți să vi se „explice (...) care sunt coordonatele estetice ale poeziei moderne”, eu chiar vă invit să fiți „cinic, critic și acid” să spuneți – la fel de scurt și cuprinzător – ce pretinde acest text (îl numesc astfel pentru că am reținut că în opinia dv nu este poezie), cu ce mijloace operează și de ce nu reușește, dovedind faptic că dețineți acel aparat critic de care ar trebui să mă simt atât de îngrozit; altminteri, oricine poate să te tragă la răspundere că de ce te cheamă cum te cheamă...

(auto)ironia e o calitate rară :).

mulțumesc pentru semn.

înțeleg pdv al ALL - poezia trebuie să evolueze; trebuie dusă mai departe; nu am să abuzeze de retorică, punând genul acela de întrebări: cum? spre ce și pe unde o să treacă? etc; am să întreb simplu (plecând de la argumentul ei: ultima carte de poezie citită, adicăltea \"poezia la modă\"): dacă O ANUMITÃ POEZIE trebuie dusă mai departe, înseamnă că singura poezie \"care merită\" e poezia în care sunt incluse cuvinte din masa lărgită a vocabularului? e poezia \"hard\"? un fel de PsychoPoetry (nu vreau să spun măcelar-organicistă, așa, ca D. Cârlea)? de exemplu, eu, ca unul care a citit destulă poezie contemporană, am simțit nevoia să mă întorc la „vechea” poezie. Nu dintr-o pornire retrogradă, ci dintr-o pornire care ține de axiologia artei: am găsit în „poezia depășită” mai multă poezie, mai multă filozofie, mai mult biografism și mai mult criteriu estetic; doar pentru că indivizi aparținând unei generații neputincioase estetic (din cauze istorice, obiective) nu se pot exprima cel puțin la același nivel și afirmă despre ei înșiși că „așa” trebuie scrisă poezia și pentru că sunt acceptați de către critică așa cum sunt acceptați studenții agramați în facultăți, pe motiv că: ăștia sunt, alții de unde să luăm?! nu înseamnă că ei și poezia pe care o propun chiar au valoare \"superioară\"; deși, de exemplu, dp meu dv ultimul postmodernist autentic este N. Stănescu, iar ultimul fracturist este L. Dimov; toți ceilalți, în frunte cu M. Cărtărescu sunt fie parodiști, fie „recuperatori”. Și, în vidul astfel creat, iată-ne în prezent pe unii balcanizând literatura occidentală, pe alții (semi)europenizând literatura asiatică.

găsesc opinia lui Dominic pertinentă (cu toate că nu îl voi întreba care este ultima carte de poezie citită); dar tare mă tem că pentru Li aceia care au altă viziune estetică sau sunt proști sau nu sunt oameni.

că orice teză are antiteză
este un lucru binecunoscut;
nici măcelari n-ar fi de n-ar fi carne,
nici epigramă dacă nu ați scrie mult.

Alberto; îmi cer scuze că m-am luat prea în serios; era noapte și SNC-ul meu era destul de excitat; am vrut numai să dau curs invitației tale:

\"nu ma critica nimeni????
Alberto M. Popesco
[17.Apr.08 22:05]
incep sa cred ca nu e nimeni atat de curajos pe site-ul asta sa-mi spuna ca am scris o balarie\".

da\', uite că sunt pe cale să-mi revin: scuze.

posibil că am înotat atât de mult (în largul textelor), încât tocmai la mal mi s-a părut apa mai adâncă... :).

iată câteva premise (caracteristici): concizia; redundanța; dinamică între diateza activă – diateza pasivă (rezultând, implicit, o dinamică a propozițiilor: principale scurte, subordonate lungi); evitarea figurilor de stil; clișee; platitudini; nivel de înțelegere: elementar; interpelarea; convenționalul; banalitatea; ușor de urmărit; simplu, dar nu memorabil ș.a.m.d.

concluzia: textul de mai sus e un \"articol de ziar personficat\" (în opinia mea, nici măcar nu depășește nivelul pretextului).

\"în patrulare\",
Vasile Munteanu

m-am preumblat printre texte mai vechi de-ale tale, texte care mi-au impus să îți rețin numele: \"kiling rasputin\", de exemplu; sau, uite, versul acesta: \"te poți muta spre axul drumului cineva te va duce mai departe nu ai de ce să regreți camioanele sunt frumoase\" mi-a amintit de \"Gobi\"...; încă nu mi-e foarte clar ce vreau să spun cu asta; de aceea iartă-mă că, în loc de a construi o argumentare, de a avea un discurs deductiv, mă reped să dau satisfacție intuiției; dar simt că acum pot spune asta: aici nu ești tu; ultimele texte sunt din ce în ce mai aglomerate, poate \"mai moderne\" la nivelul construcției și al limbajului, dar impersonale și comune; ceea ce înainte era sclipire poetică, aici e găselniță - inteligentă, nimic de zis, dar simplu joc mental.

\"o scrisoare lipită cu salivă poate fi un sărut destul de convingător\"; ideea e: al cui obraz se vinde? și pentru câți arginți? merită \"rândul lumii\" o astfel de vânzare? dacă aceste cuvinte mâhni-vor sufletul tău, iartă pe unul care în loc să doarmă, a găsit de cuviință să vorbească numelui Leonard Ancuța.


de fiecare dată alături poeziei tale,
Vasile Munteanu

găsesc pertinente observațiile lui Leonard; cred chiar că și acel ceva s-ar fi putut obține dacă, de exemplu, titlul textului ar fi fost: \"în sfârșit un bărbat\"; așa, textul oscilează indecis între alter-ego și \"alter-sex\"; oricum, e un text concentrat, șlefuit, desenat cu o încheietură deopotrivă fermă și delicată.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

în construcția: \"orașul începea să tacă din gură\" aș renunța la \"gură\".

se spune că secretul unei femei se poate descifra în anatomia piciorului; că răul, deseori, vine din ochii privitorului; de aceea pus-a Poeta înaintea otrăvii această oglindă...


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

perspectivă: exterior vs. interior.

(o aștept pe Mădălina să văd unde-și plasează \"receptorul\" :) )


mulțumesc pentru semn.

\"Nu trebuie căutate cuvintele în realitate, ci realitatea în cuvinte.\"

limba ta, Ivane,
este diVizată:
ți-e româna mumă,
pe când rusa... tată.


Hâc!

reușit raport: EU id EA, în care pers. I poate fi o variabilă de tipul EuEU, EuEa sau EaEa.

despre atmosferă și tehnica realizării sunt sigur că vor zice alți comentatori.

un text reușit.


cu plăcerea lecturii,
Vasile Munteanu

îmi cer scuze că ți-am generat o astfel de reacție: \"firește că pot avea în ochi stive de bârne.\"; prin \"afecțiune\", generalizam, mă refeream la \"receptor\"-ul tău, la cunoscuta teorie: realitatea este așa pentru că așa o vedem; departe de mine gândul de a te jigni; poate, pentru că tot am pomenit de antici, ar fi fost mai potrivit să folosesc noțiunea de \"accident\".

uite de ce cred eu că, cel mai adesea, „mulțimea cunoștințelor” (după cum o denumea un antic – antici al căror raționalism, în ciuda părerii generale, nu îl voi considera niciodată echivalentul intelectualismului occidental modern) mai mult ne împiedică decât ne ajută în decriptarea unui text:
primo) ai simțit nevoia să faci apel la frumosul de tip teologic; această premisă implică o dublă eroare: pe de o parte, textul nu face vorbire despre așa ceva, pe de altă parte, o astfel de premisă ar implica două tipuri de absolut: a) unul uman și b) unul supranatural; cum ar putea susține un astfel de text infinitatea determinărilor care ar decurge de aici?
secundo) modelul artistic propus de tine, în ciuda faptului că reclamă o realitate obiectivă, propune o rezolvare subiectivă; concluzia? sau numai prin echivoc (din perspectivă estetică, prin stilistică) este posibilă includerea particularului în universal sau prin univoc (în realitate, o simplă eroare logică) este posibilă delimitarea celor două planuri; consecința? sau textul de față ar trebui să fie un mit, o legendă, o fabulă – mă rog, ceva interpretabil prin simbol – sau simplă speculație metafzică; este textul de mai sus așa ceva? tu ai dreptate să spui: la mine așa se vede; dar există posibilitatea, uneori, nu ca obiectul să fie deformat, ci vederea subiectului să sufere de o oarecare afecțiune.
terțo) ... la naiba, am putea teoretiza așa mult și bine; în realitate, frumosul, despre care vorbești tu, și care, din punctul meu de vedere, nu poate fi realizat estetic decât prin tensiune, este generat aici (mă rog, asta am încercat) de punerea în contradictoriu a două timpuri istorice în aceeași realitate (obiectivă ca „mediu” – ca prezent -, dar subiectivă ca receptare – ca „așteptare”); majuscula aceea („steaua din vârful bradului”, cum am numit-o eu într-un comentariu precedent) este numai punctul de reper, “Anul Nou” dintre aceste (ano)timpuri literare; și mai mult nu spun pentru că ar însemna să spun exact despre ce și despre cine e vorba.



nici o problemă, nu e nevoie să-ți ceri \"scuze pentru insistență\", dacă nu-mi făcea plăcere dialogul (ca în atâtea alte cazuri), aș fi refuzat să răspund lăsând (a câta oară?) celorlalți impresia că nu știu despre ce scriu; posibil ca nici acum să nu fi fost foarte convingător... :)

mulțumesc.

în încheiere (cel puțin, eu aici închid această paranteză], am să pun următoarea întrebare mai mult sau mai puțin retorică: anume, corespund teoriile (ale noastre sau ale altora) la care apelăm cu observațiile noastre?