Poezie
doar o atingere
1 min lectură·
Mediu
doar o atingere e de ajuns să cheme
trăznetele luminii ce rup vulcani
crescuți pentru tine
aproape când liniștea-mi fulguie vise
te simt între mine și noi
oglindă-n explozii săruturi ce știu
că inima-i loc de învins războaiele lumii
secure-mbrăcată-n șuvoiul din tine
ce-mi crește minune
doar o atingere
desface nodul ce ne separă de stele
deseori îmi întind degetele să-ți simt
culoarea din lacrimi
alb rimelat pe-o cruce ce plânge
flacăra ta se aprinde nu-i sunet
cuvintelor dogmă
extaz învelit într-o ploaie desculță
spre mine
paralel dar încet
mă pierd în neante
nimicul îmi duce în spate
doi trandafiri
ce spinii-și întind pe brațele mate
iubire să tac
apoi moarte udată în ape tot mai uscate
de-ai fi numai eu aș fi căzut
pe catafalcul rimelor moi
dar ești tot umbră-n săgeți ce se pierd
pe buzele noastre mai umezi cu-n dor
cruci erotice-n locuri rănite de șoapte
atingere
calm între focuri ce se mestecă
împreună cu soarele
zămislit din propria lună
045323
0

Marius, scuze că nu știu ce comentariu să-ți las. Se leagă însă de acest text și de textele tale, întrebarea la care sper că o să-mi răspunzi: Care este ultima carte de poezie pe care ai citit-o?
Exprimarea pe care am ales-o în titlul acestui comentariu este îngrozitoare, Marius, pentru că nu spune nimic, pentru că nu vizualizez nimic. Înțelegi?! Nu-mi creează nimic.
Dacă ești dispus, mai vorbim. Ce zici?