Vasile Munteanu

mulțumesc, Liviu, pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Gherman: această incursiune nu v-a plăcut...; și?

mulțumesc pentru sugestia modioficării, operat \"un fel de\".

în primul rând, mă simt onorat de întreita prezență; lucru pentru care vă mulțumesc.

Dana: sensibilă, ca întotdeauna.

Călin: evident, ai dreptate și îți împărtășesc pe deplin opinia vizavi de \"poem\"; este și motivul pentru care mi-am permis substantivizarea imputată de către tine - s-a vrut un fel de alint estetic pentru \"cântec\"; acum, ce să zic, \"urât\" văd, urât scriu; cât despre \"a avea ceva poetul de spus\", credeam că, semantic, \"fatala dresură a gurilor\" nu este deloc o construcție criptică; dacă vrei, pot reformula (aici, în comentariu): uniforma rostirii, instituție discursivă ș.a. .

Anghel: să zicem că \"omul cu fața urâtă\" ar fi \"omul negru\" (deși, crede-mă, nu este, măcar pt simplul motiv că textul de mai sus reprezintă (și) un autoportret; în rest, nu văd care este \"rezonanța eseniniană\", pe deasupra și \"prea la vedere\"; cât despre geantă, ai dreptate, uneori și mie mi se pare indispensabilă, era numai, așa, o anticipare (sau altceva) a inutilității poverii ei; cât despre analogie, ai dreptzate, la o astfel de casă, ușile s-ar deschide/închide singure, fidele rostului pt care au fost concepute.


încă o dată, mulțumesc tuturor pt lectură și semnul despre.

mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre (recunosc, nu mă așteptam la un asemenea \"ecou\" - aceasta deoarece textul era/este oarecum un răspuns la poezia unui conFrate și la o experiență mai mult sau mai puțin comună).

Ștefan: cum am spus și altă dată, tu ești un cititor (și nu numai) înzestrat cu o sensibilitate aparte; ai dreptate în ceea ce privește \"alcoolul/lampa\": și explicitează, nici nu susține nivelul celorlalte versuri ș.a.m.d., însă ele ajută la operarea unei distincții absolut necesare în economia textului: ardere internă vs ardere externă; prin urmare, poate că nu este vorba de \"alcool\", nici de lampă...; mulțumesc.

Răzvan: într-adevăr, poate că nu știm întotdeauna ce, dar cu siguranță ce_va ne umple; mulțumesc.

Liviu: a fost să fie; recunosc, analogia mă depășește; mulțumesc.

Domnule Plopeanu: încântat că valența axiologică pe care am atribuit-o \"curții\" nu a trecut neobservată; mulțumesc.

Doamnă Nache: o spun cu toată sinceritatea, nu sunt capabil să mă ridic la înălțimea psalmilor; am spus atât: ce simt, ce este și ce cred că este; nu știu cum pare din exterior, dar, de aici, din interior, pot spune că poemul este mult mai autobiografic decât pare; mulțumesc (dacă memoria nu îmi joacă feste - se întâmplă rar, dar se mai întâmplă - este pentru prima oară când lăsați un semn în această pagină; mulțumesc.


încă o dată, mulțumesc tuturor pentru lectură și semnul despre.

mulțumesc, Petruț, pentru lectură și pentru semnul despre.

domnule Bocancea, aveți dreptate în ceea ce privește kilogramele; caz în care nu văd ce vă reține...; vă este cumva teamă să nu faceți febră... musculară? să îmi purtați mie de grijă, credeți-mă: inutil; vă salut.

Domnule Enea, zic să nu vă faceți griji: dacă dalta este pentru materie primă/material moale, acela care se strică este instrumentul; spun asta pentru că, în materie de artă (în cazul analogiei aduse în discuție de dv, sculptura; dar și literatura...), prefer sculptura realizată în aliaje din metale rare (a se citi sinteză, sincretism sau cum doriți).

în altă ordine de idei, eu zic să renunțați la semiaforismele acestea cu un pronunțat carater general (deci lipsite de obiect), pe care observ că le propovăduiți cu exagerată generozitate și, în cazul în care aveți obiecții argumentate... argumentați (desigur, dacă aveți disponibilitatea necesară); în caz contrar, dv pierdeți timpul să comentați ceva (orice), eu să vă răspund; sunt convins, în acest caz, politețea este sterilă.

posibil, Leonard, mașina mea e-n service, n-a reușit să răstoarne camionul de 20 de tone; cât despre stadionul cu oameni, de asemenea, nu știu ce să spun, nu era nimeni pe șosea, se pare că atracția între corpuri este mult amplificată într-un spațiu gol (sau, mă rog, golit de conținut) și redus la funcțiile sale elementare; desigur, răspunsul meu nu are nici o legătură că textul de mai sus.

mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

ai dreptate, Marina, textul s-a vrut un fel de... opus în si(ne) major.


iartă răspunsul târziu, mulțumesc pentru cuvântul care înseamnă.

nu-i ciudat (dacă este descifrat); n-are pauze, nici frânturi; flashurile îi dau dreptate lui zenon: da, \"mișcarea este o succesiune de stări de repaus\".

cât despre versul care construiește - el, de fapt, este un vers a cărei funcție este... epurarea.

era să uit - materia(lele) nu sunt inedite; însă... cu cât este mai rar, cu atât pare mai bizar modul în care ne raportăm la ea/ele.


mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

mulțumesc, Maria, mulțumesc, Vasile Mihalache pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

aveți dreptate, domnule Plopeanu, după cum există mamifere acvatice, tind să cred că și noi, oamenii, suntem niște pești aerieni.

Cătălin, mă convingi încă o dată că tu clasifici poezia după elementele sale primare (istoricește, sub aspectul timpului său), pe când eu încerc să mă raportez la universalitatea sa (dincolo de isme, de tendințe, tendoane și alte articulații degenerabile); eu cred că altceva \"scoate poezia din secolul 19\", dar n-am să dezbat aici pe această temă; am să spun doar atât, dacă ai avea dreptate, simplul fapt că un autor scrie în secolul xxi (și) cu elemente specifice secolului 19 ar implica următoarele: i) sau el nu poate scrie altfel, ii) sau nu se citește ce se scrie, adică nu se vede pădurea semantică de copacii vocabularului, caz în care defrișarea unei poteci, dacă nu este imposibilă, este cumplit de anevoioasă - nimeni nu străbate o pădure... din principiu; dimpotrivă, alții se tem pur și simplu de aceia care locuiesc în adâncurile ei; din orice sens ai veni, din inima pădurii sau din centrul orașului, lizierea e o formă de periferie.


încă o dată, vă mulțumesc pentru prezență.

* triumful animalului

mulțumesc, George, pentru prilejul \"comemorării\"; printre altele, nu puține, m-am oprit la un text de prin 2004, care se termina astfel: \"dați-mi sufletul lumii de pomană/ iartă-i doamne nu știu că este primit\"; și mi-am amintit și de sfârșitul lui Don Quijote: \"moartea-i o risipă de sănătate\"; pentru că, în aceeași notă: \"Poate te-am cunoscut cândva, dar nu îmi amintesc\".

mulțumesc, Dana, pentru cuvinte care înseamnă; cu reciprocitate.

cuvântul este cea mai liberă dintre ființe, Ioana; iar omul, în ciuda amăgirilor sale, nici nu are altă libertate, decât aceasta: de a extinde Cuvântul (cu sens sau fără); deci nu ai nevoie de acceptul meu, pentru că nu eu sunt legiuitorul; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

ai dreptate, Maria, trecutul este singurul care pune frâul peste triunful animalului; într-un paradox al echitației, aș spune că ne călărim propriile picioare; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

Teodor Dume: eu sunt acela care mulțumește; după cum îmi place să spun, un comentariu, atunci când este sincer, este o formă de mărturisire; ceea ce nu este puțin lucru.


încă o dată, mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

George: deși nu mă număr printre aceia care desconsideră textele lungi, ai dreptate în ceea ce privește finalul...; dar, uneori, starea intelectuală nu reușește să se supraordoneze stării fizice; mulțumesc pentru prezență și pentru presupoziția de \"literatură comparată\".

Răzvan: în definitiv, fiecare are propria lumină; scrierile (ca majoritatea lucrurilor cu care interacționăm) sunt oglinzi (sau jocă rolul acestora); mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

D-ră/D-nă Cucu: câteva precizări: i) ați greșit textul; ii) argumente de tipul \"Unii va acuza mai voalat sau nu\", adică însușirea de către o singură persoană de atribute caracteristice unei instanțe colective sunt specifice delatorilor; prin urmare, pentru a mă edifica asupra \"materialismului estetic\" manifestat și a persoanei (inclusiv personalității) care îl susține, v-am accesat pagina și m-am convins: iii) comiteți o serie de erori conceptuale (pe care nu am să le dezbat cu dv), dar dintre care am să fac referire la cele mai importante aduse în discuție în comentariul de mai sus: confundați (cu multă naturalețe) epigonismul cu sintezismul (și, astfel, \"sunteți, pardon, ești\" autocontradictorie); pe de o parte, dacă metafora este \"beton\", ea nu este originală (așa cum este caracterizat epigonismul); în plus, textele mele nu pastișază nimic; și, uite, că vă dau dreptate - da, în sens biologic, îmi recunosc epigonismul: e o variațiune timpurile pe linie descendentă...); pe de altă parte, eroarea conceptuală pe care o comiteți vă împiedică să observați că sintezismul implică, dpdv filologic (și nu numai) o unitate dialectală a contrariilor, o închidere a unui triunghi (era să spun trinități...) între teză și antiteză (în manieră hegeliană); dacă astfel de abordări vă sunt străine, și, judecând după modul cum scrieți și comentați, se pare că vă sunt, îmi permit un sfat: stați departe de \"confuzia franțuzească\" (glumesc, mș refer, desigur, la etimologia epigosnismului și a sintezismului; nu vă îngrijorați, în realitate, confuzia dv este pur și simplu logică).

ai și nu ai dreptate, Mihai - calea ferată nu ține de \"urbanism\" (mă rog, poate ai vrut să spui \"urbanizare\", ceea ce ar fi cu totul altceva); după cum se știe, tramvaiele nu au bariere, metrourile nici atât; după cum se poate deduce, ar fi vorba despre o plasare undeva \"în câmp\" (adică nu este vorba despre \"și... și...\", ci despre \"nici..., nici...\")

în rest, ai dreptate; dar acest lucru este valabil pentru oricine; mulțumesc pentru prezență.


domnule Mihail Bârsan: este vorba despre o cu totul altă mașină; oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul lectură.

Ioana: motivantă mărturisire; mulțumesc.

Liviu: penetrant, poate; șocant nu mi-am dorit niciodată să fiu; o natură tumultoasă nu face altceva decât să se exprime; sensul premeditat cred că apaține numai acelora care compun \"cuvinte încrucișate\"; poezia, când și cât este poezie, eu cred că se dezbracă în timpul scrierii inclusiv autorului ei; o cascadă, o furtună, erupția unui vulcan - mai simplu, nașterea și transformarea - nu pot fi împiedicate; mulțumesc.

Drăguța: așa este, libertatea interpretării apaține cu desăvârșire cititorului; și dacă nu s-ar dori aceasta (nici de către autor, nici de către cititor), altfel nu se poate (pentru că tot pomeneam mai sus de \"exprimarea naturii\"); mulțumesc.

desigur, Dan, există întotdeauna un minim și un maxim în ordinea valorilor umane, în raport cu care neprețuitul ar fi echivalentul perfecțiunii; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

te salut, Paul (o revenire în timp înseamnă); am recitit și îți dau dreptate - o perie(ere) nu face rău niciunui text; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

Anni: mă ursesc, Anni, vorba poetului, \"mi se ursește fața\"; și, din când în când, deși războaiele s-au purtat deja și ordinea s-a instituit în urma acestora, mai trebuie să îți arăți ghearele, să îți arăți colții... ; să spunem că, în cazul de față, ar fi vorba despre macrofotografie; mulțumesc cuvintelor tale care sunt când se cer auzite.

Ioana: recunosc, nu cântăresc metaforele (și acesta este, desigur, un neajuns), ci numai caut să le împerchez sensul - mi s-au părut potrivite în discurs, dar poate m-am înșelat; dincolo de joc, eu așa l-am interpretat pe Einstein; oricum, mulțumesc pentru prezența neașteptată.

Drăguța: ai dus interpretarea spre un firesc al ei și nu este deloc rău - așa este, fiecare avem cercul nostru polar; mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.