o altă erezie a lui vasile cel mare

ai aici un poem filosofic care se lasă cu greu descifrat, oricum lectura in grabă nu poate reda toate nuanțele lui.
Admir, lecția pe care o dai în stilizarea limbajului, parcă aminteam eu de asta citând arta orientală,economia frazei adâncește spusa poetică, o în carcă de sensuri și mister.
Superbă imaginea în șaua de piatră sorbindu-și chipul reflectat.

Elena: îmi place să cred (cel puțin am încercat, poate nu am reușit întotdeauna) că fiecare text al meu are un sub/para/metatext (unele chiar mai multe, construite după legile inflexibile ale logicii); unii au răbdare să citească, alții au mai puțină răbdare, timp, disponibilitate... - fiecare prefră altceva, iar asta nu se poate reproșa; eu sunt mulțumit că există oameni (și nu orice fel de oameni, ci \"formați\") care, intuitiv sau deductiv, percep această \"substanță\"; mulțumesc mult.

Vasile Munteanu, nu știu dacă metatextul se poate decela din textele tale. N-am observat teoretizări de tip optzecist, metatextuale. În schimb subtextul și contextualizarea sunt prezențe permanente, dar modernitate și post-modernitatea par a le include în scrierea multora. Intertextul, da, pentru că el este construit(la tine) pe prozaizarea limbajului poetic, pe urbanizarea sa. Am mai comentat despre prezența citadinului(elemente ale acestuia) în poezia ta. Te-aș putea defini ca un poet, prizonier al cetății, inventând mitografii moderne - pentru că și fantastizarea discursului poetic îți este caracteristică. Mi-a plăcut poemul. Deschide planuri de lectură, interesante. Cu amiciție,

și eu te salut, Ioan; am crezut întotdeauna (și mai cred) că a scrie este un act care se adresează în primul rând acelora care citesc; ai dreptatea în multe privințe, totuși nu cred că discursul meu este unul caracterizat de \"fantastizare\" (mai degrabă, este vorba de o resemnificare semantică), iar metatextualizarea există, textul dorindu-se a fi, la nivelele subtextului și contextualizării, un demers critic (prin tehnică și trimiteri) idependent de valențele propriu-zise ale poeziei \"la prima mână\".

mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.

cu reciprocitate,
Vasile Munteanu

frumos.în acest poem talentul constă în conducerea ideii prin imagini, ambele prinzând adâncime pentru a se arăta apoi limpezi ca o litanie. sunt câteva propoziții deranjante prin repetiție... dar aici este decizia ta Vasile.tonul confesiv atribuie fluența onestității, ceea ce e pe gustul meu de simplu cititor. un text valoros.
plăcută recitire.

te salut, Paul (o revenire în timp înseamnă); am recitit și îți dau dreptate - o perie(ere) nu face rău niciunui text; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

textul este impresionat, dar titlul nu se justifică în prima jumătate a poeziei care este destinată unui urbanism prea personal, de abea în cea de-a doua parte vedem un blaga chinuit de mistere, un voiculescu îngenunchiat, mai puțin un sf. andrei, deși chipul sf. vasile cel mare se vede clar și nu este deloc stâin, fiind iubit de creștini la fel de mult ca și de păgâni, sintagma \"motorul lumii\" este improprie - galileo și luther au apărut mai târziu la poarta omenirii...

urbanism prea personal haha.. ted, cred ca esti prea copil acum, usor perimat, poate chiar lacom (chiar și pe calea ferată aș merge pe schiuri) si grabit (nu aș mai sta înaintea cerului ca la barieră)

ai și nu ai dreptate, Mihai - calea ferată nu ține de \"urbanism\" (mă rog, poate ai vrut să spui \"urbanizare\", ceea ce ar fi cu totul altceva); după cum se știe, tramvaiele nu au bariere, metrourile nici atât; după cum se poate deduce, ar fi vorba despre o plasare undeva \"în câmp\" (adică nu este vorba despre \"și... și...\", ci despre \"nici..., nici...\")

în rest, ai dreptate; dar acest lucru este valabil pentru oricine; mulțumesc pentru prezență.


domnule Mihail Bârsan: este vorba despre o cu totul altă mașină; oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.