dementis primavera

\'\'oricât am locui la oraș mugetul copacilor ne paște în sânge\'\' chiar daca este ceva stiut de toata lumea ramane de apreciat noutatea exprimarii. ca si finalul,
\'\'împrimăvărez de asta sunt sigur de două ori împrimăvărez
sau prind rădăcini\'\'
personal in strofa 3 as scrie doar \'\'și dacă v-am împărțit o parte din nopțile mele suflet v-am dăruit dar voi mi-ați privit trupul ca pe o sticlă goală\'\'. alcool parca nu rezoneaza cu restul cuvintelor. (se poate sa ma insel)
oricum, frumos ca de obivei cand vin in pagina ta

“Locul de unde încep ultimele păduri neumblate” îți apare în visele în care ai rămas captiv “cu somnul flămând” de nopțile fecunde prin care cutreieri dăruind nume frunzelor și împărțind sufletul celor necunoscuți, astfel că trupul devine “o sticlă goală” umplută cu alcool, cu o substanță inflamabilă sau cu nimic.
Remarc ca deosebit de sugestiv versul :
“Oricât am locui la oraș mugetul copacilor ne paște în sânge”.
Am băut însetat din vinul rafinat al poemului.

a cărui citire mi-a creat o stare plăcută, a înțelegerii profunde a lucrurilor. Tocmai am făcut o vizită scurtă la Nicula și m-am regăsit în acest poem. Modul de exprimare, deosebit, așa cum Vasile Munteanu ne-a obișnuit în poemele sale.
LIM.

VM, oriunde am fi, rădăcinile unui copac frate ne urmăresc din fragedele timpuri ale zăpezilor de altădată, ne mângâie cu florile lui mereu și ne aduce aminte că suntem aidoma lui. Un poem deosebit de sensibil, cu imagini picturale, cu trimiteri de basm mistic și cu un univers al curții de care suntem legați ireversibil. Un poem strunit, un poem ce îmbracă pe fiecare din noi cu flori de cireș.
Cu stimă
PP

un poem (si poet) instinctiv care curge \"imnic\" din fragilitatea si nobletea templului naturii.
poem-psalm modern(!)(zilele omului sunt ca firele de iarba,ca floarea câmpului...pân când un suflu usor trece peste el si dispare )
versuri proaspete ,sincere si inovatoare:
\"cum se pun pliculetele de cuvinte în cana de ceai\"
\"inima ta a nascut doua fetite \"
spectacol uman exacerbat ,poemul este frumosul spectacol al sufletului poetului

mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre (recunosc, nu mă așteptam la un asemenea \"ecou\" - aceasta deoarece textul era/este oarecum un răspuns la poezia unui conFrate și la o experiență mai mult sau mai puțin comună).

Ștefan: cum am spus și altă dată, tu ești un cititor (și nu numai) înzestrat cu o sensibilitate aparte; ai dreptate în ceea ce privește \"alcoolul/lampa\": și explicitează, nici nu susține nivelul celorlalte versuri ș.a.m.d., însă ele ajută la operarea unei distincții absolut necesare în economia textului: ardere internă vs ardere externă; prin urmare, poate că nu este vorba de \"alcool\", nici de lampă...; mulțumesc.

Răzvan: într-adevăr, poate că nu știm întotdeauna ce, dar cu siguranță ce_va ne umple; mulțumesc.

Liviu: a fost să fie; recunosc, analogia mă depășește; mulțumesc.

Domnule Plopeanu: încântat că valența axiologică pe care am atribuit-o \"curții\" nu a trecut neobservată; mulțumesc.

Doamnă Nache: o spun cu toată sinceritatea, nu sunt capabil să mă ridic la înălțimea psalmilor; am spus atât: ce simt, ce este și ce cred că este; nu știu cum pare din exterior, dar, de aici, din interior, pot spune că poemul este mult mai autobiografic decât pare; mulțumesc (dacă memoria nu îmi joacă feste - se întâmplă rar, dar se mai întâmplă - este pentru prima oară când lăsați un semn în această pagină; mulțumesc.


încă o dată, mulțumesc tuturor pentru lectură și semnul despre.