ambulatoriu

Vasile, uite că uneori oamenii se mai întâlnesc în spații mai mult sau mai puțin consacrate. Viziunea aceasta a scrisului ca o lumânare \" pe care ne-o aprindem de vii\" mi-a dat și mie cândva târcoale, într-un text alcătuit dintr-un singur distih: \"dincolo de toate acestea nu mai e decât o lumânare vie/ suflați în ea și ziceți bogdaproste\" (primul vers cred că l-am citat puțin inexact). Nu e chiar același lucru, dar vouiam să spun că mă bucură uneori această întâlnire a gândurilor, deși sunt aproape sigur că tu n-ai citit toate balivernele mele \"pohetice\".
Atât doream să spun, sper că nu e un comentariu offtopic.

Mi-a placut poemul tau ; imi doresc sa-i fac o extensie, in legea mea. Pentru ca ai reusit sa ma tii mereu aproape , prin viziunea ta clara, a unei lumii obscure.
Cu simpatie,
Jo

lumina-i o absenta pe care
cel sanatos nu o simte

veritabila rostire, ca si intreaga poezie si da, finalul- uneori ne tine de mana ce am fost, ce am fi vrut sa fim inchisi in samburele trecutului - trecutul ca promisiune permanenta, indisolubila, vesnica

un text deosebit cu o deschidere pe măsură
dar ultimele opt versuri fac parte dintr-o esență tare.
nu poți comenta dar poți să te așezi cu fruntea pe degete și să meditezi
la această deschidere a ultimei părți /lumina-i o absență pe care/cel sănătos nu o simte/

de aceea nu suportăm morții cu ochii deschiși
transparentul lor produce confuzie
iar scrisul
mai mult de o lumânare nu-nseamnă
pe care ne-o aprindem de vii

prin întuneric ne ține de mână ce-am fost\"

nu-mi rămâne decât să mulțumesc pentru acest întreg care mi-a împlinit lectura serii

stimă și considerație,
teodor dume,

mulțumesc, George, pentru prilejul \"comemorării\"; printre altele, nu puține, m-am oprit la un text de prin 2004, care se termina astfel: \"dați-mi sufletul lumii de pomană/ iartă-i doamne nu știu că este primit\"; și mi-am amintit și de sfârșitul lui Don Quijote: \"moartea-i o risipă de sănătate\"; pentru că, în aceeași notă: \"Poate te-am cunoscut cândva, dar nu îmi amintesc\".

mulțumesc, Dana, pentru cuvinte care înseamnă; cu reciprocitate.

cuvântul este cea mai liberă dintre ființe, Ioana; iar omul, în ciuda amăgirilor sale, nici nu are altă libertate, decât aceasta: de a extinde Cuvântul (cu sens sau fără); deci nu ai nevoie de acceptul meu, pentru că nu eu sunt legiuitorul; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

ai dreptate, Maria, trecutul este singurul care pune frâul peste triunful animalului; într-un paradox al echitației, aș spune că ne călărim propriile picioare; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

Teodor Dume: eu sunt acela care mulțumește; după cum îmi place să spun, un comentariu, atunci când este sincer, este o formă de mărturisire; ceea ce nu este puțin lucru.


încă o dată, mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

* triumful animalului