Vasile Munteanu

doar cu \"amortele\" nu am încercat, Gena; presupun că diferența este aceeași ca dintre imoral și amoral...; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

Dana: vezi tu, e la fel ca în \"Geneză\", la început, au apărut pomii roditori (ziua a treia) și ulterior \"luminătorul cel mare și luminătorul cel mic\" (ziua a patra); iubirea este fotosinteză - lumina nu înseamnă nimic în absența seminței; mulțumesc pentru răsăritul din tăcere.

Ottilia: \"nu că voi ca să mă laud...\", dar, om fiind, nici contrariile calităților enumerate de tine nu îmi sunt străine; mulțumesc. mult.

mulțumesc. mult.

probabil.

(cu singura precizare: ce este \"de ne-spus\" nespus rămâne)

dimpotrivă, Cătălin, spun eu că abia ne aduce aminte...; mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

sau înființarea (întemeierea) antitezei sau desființarea tezei - din această dilemă/ eroare nu se poate ieși...

într-un \"dat\" (îmi asum riscul, permite-mi să presupun că faci parte dintre \"botezații pe bandă\"), nu există \"reacție conjuncturală\" vs \"fenomenul care a provocat-o\" - inclusiv tu, implicit aceia care gândesc în mod asemănător faci/faceți parte, participați la \"fenomen\" (după cum îl denumești, părerea mea că... extravagant);

a (și cu asta sunt de acord), că se poate șarja pe exprimarea, mai mult, pe definirea propriei drame, pe identificarea formulei \"omului tragic\" într-un anumit cadru, într-o anumită conjunctură este cu totul altceva, dar textul de mai sus nu este nici pe departe așa ceva; cu alte cuvinte, textul tău este ceva de genul: eu nu am nici o părere despre, dar mă enervează ÃȘTIA/ÃIA.

și spun asta pentru că, deși tonul tău este, în general, unul vivace, textul de mai sus este ipocrit-pesimist; știi de ce cred asta? ce rost are să răspunzi la acte fără sens (dacă sunt astfel) cu alte acte fără sens?! pentru că, în deplin acord cu mulți dintre antecomentatori (nu știu dacă asta au vrut să enunțe sau nu), ideile oamenilor devin nesemnificative abia atunci când dezabuzarea (mitică, funciară, socială sau, în ultimă istanță... conjuncturală) se substituie accesului la colectivitate, la, să nu spun marile, dar semnificativele ei repere (morale sau, \"conjunctural\" mai mult decât atât.

în concluzie (îmi plac dialogurile care sfârșesc mai mult sau mai puțin cu sens): textul tău nu este o atitudine, este un poster - nu vinzi o morală, vinzi o imagine; care, întâmplător sau nu (eu cred că nu) este propria imagine; rezulatul (și nu este primul text de acest gen) = necredibilitatea; în cazul tău, Omul Revoltat = nu este un om dătător de sens, ci este unul oarecare (paradoxal, \"zicerea\" ta nu are nici măcar valoare de Folclor).


și încă nu am zis nimic despre stilistică; poate revin, poate nu.

păcatul unui text de genul acesta este că, dacă nu reușește să se plaseze în afara conjuncturii împotriva căreia caută să (se) exprime (și, să fie clar de la început, nu reușește), sfârșește prin a se autocritica.

în primul rând (s1v1), începe retro-lăutărește (Magdaleno, spune drept/ Cine te-a mușcat de piept); (fără nici o legătură cu textul) preț de câteva secunde, mi-am amintit de chiolhanul din \"Balanța\" (respectiv de valențele interpretative ale popii și de preferințele muzicale ale primarului - asta nu mai știu dacă are sau nu legătură cu textul).

în ultimul rând (s5v4), sfârșește prin a căuta să ne convingă de faptul că aceeași magdalenă (purificată deja prin credință) are un cur, pardon, posterior imaculat; vezi doamne, vânătăile țin de politica externă: fond de ten și dermatograf; cu alte cuvinte, la coadă porumbel, dar la coarne drob de miel.

între aceste rânduri, încă un rând; în aceeași notă, preț major pe dizeuză; adică ceea ce ar fi trebuit să fie notă personală sună la fel de comun și de lozincard; faptul că se miaună dincolo de gard nu salvează pisica; dimpotrivă.

concluzia: avem pradă și avem prădător; pe care, din când în când, vine cineva și îl rupe; așa, și? am schimbat sistemul de referință, dar ecuația este aceeași.



faptul că am scris, s-a vrut numai o dovadă de lectură; poate revin, poate nu.

Petruț: abia când dintre multe cuvinte un vers rămâne ceva s-a fost scris; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Lory: cu reciprocitate.

Ioan: tu spui că nu accepți o carte fără această poezie; eu spun că nu (mai) accept o carte; se scrie și se publică prea mult; am decis ca aceasta să fie contribuția mea la poezie: nepublicarea; mulțumesc pentru prezență.

Victor: este și cum spui tu; uite, de exemplu (apropo de posibile referințe): \"când se spune că viața este grea, viața este foarte grea; dar când se spune că viața este absurdă, înseamnă că s-a renunțat la luptă\" (Arthur Adamov); totuși, poezia comportă straturi(layer-e) ale interpretării (uite un alt exemplu: nu știu la ce se gândește fiecare când intră în contact cu arta figurativă a lui Dali, dar mie picioarele acestea lungi, printre altele, îmi sugerează \"stâlpi funerari de moarte precreștină\"), ei i se poate atribui un sens în funcție de nivelul descifrat (chiar fără ajutorul referințelor); și, fără nici o legătură cu textul, aș dori să te rog ceva: renunță la surplusul acesta de emoticoane, sunt agresive, inutile și... inadecvate; oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Diana: nu știu răspunde la această întebare; mai ales pentru că nu știu cum ar putea fi posibil ca viața să fie simbolizată grafic; admițind că s-ar încerca aceasta (și reuși într-o oarecare măsură), cu siguranță atributele ei fundamentale ar fi omise; cât despre rolul artei plastice (și al artei în general), gândesc că acesta este bivalent: pe de o parte, ne poartă (cu mijloace specifice) către Idee, pe de altă parte, ne poartă către noi înșine (resemnificându-ne o lume pe care o perecepeam, dar nu o percepeam astfel); mulțumesc pentru lectură și semnul despre.

Alexandar: în scris, ca și în viață: cu cât mergi mai mult, cu atât pășești mai sigur (apropo de lungirea cuvintelor); dar, nu, la cer nu cred că ajungem astfel; o pasăre, oricât s-ar înălța, se oprește când atinge o anumită altitudine; nu se întoarce, planează (cât o țin puterile sau cât este nevoie), dar întotdeauna rămâne un \"mai înalt\" neatins; artist este acela care simte aceasta și aspiră către (nu o să reușească - vezi mitul lui Icar - dar se va deosebi de ceilalți prin \"ardere\" și, prin moarte, poate cum ar spune Blaga, înaltul ei ar fi mai înalt); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.



încă o dată, mulțumesc tuturor pentru prezență.

Ottilia: răspunsul precedent (către Emilian) aborda numai problema picioarelor metafizice (implicit absența aripilor); ar trebui remarcat în plus (vezi s2), dezrădăcinarea; spun acestea pentru că, deși poate părea, suprarealismul nu este atât de lipsit de reguli ale interpretării (la bogația imaginativă adusă în discuție de tine mă refer); mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

Eugen: din acest \"absurdism\" schițat sumar de tine, pot spune doar atât: în ultimă istanță, toate cuvintele sunt lipsite de noimă; a gândi constituie valori pe care noi (empiric și/sau rațional) le atribuim acestei \"noime\"; mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre.

vom sătura vs ne vom sătura: când îți cresc picioare de masă, ești una cu masa (materiei, a mulțimii...); nu te mai poți sătura (pe tine, te, t); cel mult, poți sătura (de fapt, participa la \"săturare\", rolul tău fiind unul implicit); singura satisfacție (în absența aripilor) este generată de aceste picioare metafizice (ai o altă perspectivă, să zicem... mai înaltă).

mulțumesc, Emilian, pentru prezență.

mulțumrdc, Mihaela, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, mulumesc, Diana, pentru lectură și pentru semnul despre.

eu pot răspunde la întrebarea lui Jorz (și tu poți, dar, așa cum îți spuneam, îți lipsește sinceritatea): pentru că subiectul este incompatibil cu obiectul (vezi ce spune logica despre); prin urmare, ceea ce eu am spus și tu te prefaci fără succes că nu înțelegi (pentru că răspunsul tău are extrem de vag de-a face cu ceea ce eu am afirmat - de exemplu, trimiterea la Noica este total nepotrivită) este că nu întotdeauna dacă ai subiect și predicat înseamnă că ai construit o propoziție cu sens; da, din punct de vedere poetic, ai folosit corect elementele stilistice; atât.

\"Tu ești pur în bine după cum eu sunt pur în rău\" (Caligula către); înlocuind crima cu sexul, am putem spune că virtutea fiecăruia (inclusiv a antecomentatorilor) rezidă în aceea că unii găsesc moralitate în rezistența la sexualitate (ca temă), alții chiar în aceasta; spun am putea, pentru că, în realitate, tu, Victor Potra, ca autor, minți: este un poem de care nu ți se rupe - dovadă că l-ai scris, mai mult chiar, l-ai propus altora spre lectură; prin urmare, în ciuda faptului că vrea să pară o evadare din sfera colectivă, este o tentativă de evadare din sfera individuală; și, la fel, spun tentativă, pentru că evadarea este una eșuată; în concluzie, aici, sexualitatea pare o temă (esența unui discurs), ea fiind de fapt ceva (orice) care are rolul de a înlocui un gol.

o oglindă, o prismă, un ochi; sau nimic; mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, încă o dată; nu pot răspunde decât reiterând o idee de mai sus: \"e limpede sau mai pot crede\".

mulțumesc, Claudia, mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și semnul despre.

mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru semnul despre; ia seama, îi contrazici pe aceia care susțin că nu am un \"stil\"...

mulțumesc, Claudia, pentru lectură și pentru semnul despre... (să răspund la întrebare)... despre orbi numai de bine (inutil să transform tactilul în vizual și apucă-tura cu păcătuirea privirii; unde mai pui că-i anulez și funcția vegetativă - de plantă, adică...)