Sari la conținutul principal
Poezie.ro
@vasile-munteanuVM

Vasile Munteanu

@vasile-munteanu

Bucuresti

nu sunt poetul ce l-ați așteptat să vină și nici poetul care nu va mai veni - sunt visul nedormit, mirarea, primăvara sunt azi aici, dar mâine nu știu unde voi mai fi și dacă să nu [1] [2] [3] [4] [5] [6] [7] [8] [9] [10 București via Pitești…

🏆 Critic de Top📚 Centenar Literar📜 Poet Prolific💬 Comentator Activ
Cronologie
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·

eh, versuri de pescar (mai bine zis de pescuitor - pescarul prinde pește, pescuitorului îi place a pescui...); mulțumesc, Anni, pentru lectură și pentru cuvinte;

Pe textul:

cerul e un buchet de rourele" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
nu pot dezbrăca păsările de rochii pentru simplul motiv că ele, păsările, sunt rochiile, ele îmbracă obiectul contemplării; probabil că respectiva comparație: \"cum se iubesc doi surdo-muți: grăind cu ochii\" îți place atât de mult pentru că, dacă rostirea este atributul ochilor, înseamnă că receptarea se petrece direct în \"suflet\" (indiferent ce este acesta și unde este localizat).

îți mulțumesc cel puțin la fel de nedormit pentru lectură și semnul despre.

Pe textul:

cerul e un buchet de rourele" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
amănunte confuze sau derizorii: copacii vor fi tăiați (diateza); buturugi (?) cărnoase semănând cu tuburile digestive - poate ramuri, poate rădăcini (echivalențe ale unui aparat digestiv fie teluric, fie aerian); fețele întoarse pe dos - imposibil de imaginat (poate ca prin/ după niște măști sau orice altceva); \"îmi clătesc ochii cu apă minerală plată/ privesc turci spintecați printr-un sul de gazetă\" - aglomerează inutil la nivel ideatic; cam atât.

altminteri, un text reușit, aerisit, cu un final puternic; un text care în puțin cuvinte izbutește să fie deopotrivă de un livresc rafinat, dar și contemplativ; este adevărat, nu șochează prin emoții de sezon (și bine face), dar are puterea de a transfera emoții autentice, veritabile, caracteristice naturii umane.


un cititor,
Vasile Munteanu

Pe textul:

toamnă purgativă într-un sac de voiaj" de Silvia Goteanschii

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
mulțumesc, Silvia, mulțumesc, Ottilia, pentru lectură și pentru cuvinte.

Pe textul:

cerul e un buchet de rourele" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·

deși preambulul pare că nu se lasă creionat ușor.

Pe textul:

eu tulbur greierii" de paul blaj

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
vă răspund (pentru ultima oară) pentru a nu crede că vă desconsider; nu am nici timp, nici chef să discut la nesfârșit cu dv despre aspecte la care deja am răspuns, pentru că văd că d.p. dv d.v. a dezbate asupra unei probleme înseamnă a reda la liniuță ceea ce chiar eu am spus (nu este cazul, credeți-mă, știu ce spun) și a pretinde ca, pornind de la aceste sublinieri, să recurg la reformulări (pentru că, inevitabil, nici contraargumente irefutabile, nici modificări de substanță asupra textului nu au survenit pentru a-mi schimba punctul de vedere); pe de altă parte, că răspunsul primit nu vă convine, nu mai este problema mea; în plus, pentru a nu mă acuza de subiectivitate, textul de ieri a fost considerat încadrabil la Atelier nu numai de mine, ci și de alți colegi/ alte colege.

un alt aspect: pretindeți ca și alți membri ai siteului să își poată exprima părerea vizavi de text; nu văd cine/ ce anume îi împiedică; comentarii pot fi lăsate în aceleași condiții și la Atelier; mai mult, din experiență vă spun că un text \"nedreptățit\" a stârnit o polemică mult mai semnificativă decât unul \"normal\"; vi s-a părut că s-a întâmplat astfel cu textul de ieri? am curajul unei anticipări (asumându-mi astfel și decizia asupra acestui text): la fel se va întâmpla și cu acesta de astăzi.

nu în ultimul rând, pierdeți din vedere un aspect: sarcina aprobării și încadrării textelor într-o categorie sau alta aparține colectivului redacțional în exercițiu, nu celorlalți utilizatori; vă convine, nu vă convine, asta este situația.

cum spuneam, vă doresc inspirație (și, vă rog, nu cereți să revin, pentru că nu o voi face; cel puțin nu pentru aceleași motive; ce am avut de spus am spus).

Pe textul:

am luat un gând. l-am trântit. și am luat un altul" de Marinescu Victor

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
domnule Marinescu, nu văd rostul pentru care vă comentați singur, dar, părerea mea, desigur, comentariile sunt mai reușite decât textul...

pe șleau, pentru că observ la dv tendințe retorice, motivul/ motivele pentru care textul (acesta, dar și precedentul) a/au fost considerat/e încadrabil/e la Atelier este/sunt următorul/ următoarele:

nu știu dacă treceți printr-o criză de inspirație (ceea ce este de înțeles, se întâmplă oricui), dar textele nu depășesc nivelul unei exprimări gratuit vulgare, cu o ideatică plată, lipsită completamente de valențe estetice, stilistica fiind una mai mult decât nefericită, chiar rudimentară; formulări plate, sterile, fie absolut goale de conținut, fie truisme ieftine sau forțări de exprimare.

concluzia: poate în loc de a posta zilnic texte despre revlații care vă lovesc când vă gândiți la aspecte gen \"lungimea pulii\" sau \"oameni de căcat\", ar fi bine să zăboviți puțin asupra textelor; nu știu de ce vă grăbiți, nu cred că este nimeni nerăbdător să citească așa ceva; rog să nu fiu înțeles greșit, nu expresiile respective sunt problema majoră, ci restul textului/ textelor.


cum spuneam, sper să nu luați totul în tragic, se întâmplă oricui; sunt convins că o să depășiți această perioadă.

inspirație vă doresc.

Pe textul:

am luat un gând. l-am trântit. și am luat un altul" de Marinescu Victor

De îmbunătățit
0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·

redată nevoia aceasta de periferie, de suprasaturare cauzată de ordinea aparentă \"centrului\", a autointitulatei \"civilizații\"; deși finlul pare că nu se lasă creionat ușor, mi-a plăcut și perspectiva această personală asupra timpului, graba noastră de a trece în manieră sportivă pentru ca, la final, totul să-și recapete ritmul.

m-am bucurat să te recitesc.

Pe textul:

eu tulbur greierii" de paul blaj

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
nici eu nu aprob sentimentul; de exemplu, unui câine nu m-aș adresa astfel; mulțumesc pt lectură și semnul despre.

Pe textul:

scrie_mă" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
că am serioase îndoieli că înțelegi ceea ce singur spui, credeai că este un atac la persoană? vrei să recurgem la o analiză semantică a comentariului pe care l-ai lăsat? cum adică te-ai referit strict la text? la text se referea această afirmație: \"acu, ca s-a recomandat\"? pentru polemică, preferi \"oamenii sinceri si care pastreaza o anume demnitate\"? nu am să te întreb în ce împrejurare/ împrejurări am fost nesincer cu tine sau lipsit de demnitate; dar nu o să purtăm o polemică pentru că, dacă astea sunt criteriile tale, habar nu ai ce este una; nu ai sărit la gâtul nimănui? vrei să dau copy/ paste al câtelea text recomandat este la care ești mai catolic decât papa? da, am sărit texte: una la mână, nu citesc tot ce este postat; doi la mână, puțin îmi pasă că tu ai crezut vizavi de vreun text că este recomandabil și nu a fost recomandat; dacă tot afirmi că nimeni nu deține formula poeziei (și asta tot \"cineva a zis-o)\", de unde ești sigur că un text sau altul era/este sau recomandabil; dacă în 5 propoziții reușești să fi autocontradictoriu în atât de multe aspecte, ce polemică să purtăm amândoi, Leonard? părerea mea este că ar trebui să porți întâi o polemică de unul singur.

Pe textul:

toate astea mi se întâmplă vara" de Silvia Goteanschii

Recomandat
0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·

Leonard: că ai intrat într-un con de umbră, nu este vina lui Vasile Munteanu; cu atât mai puțin a textelor recomandate; texte la care faci referire în mod repetat; raționamentul tău (previzibil și penibil) este simplu: la celelalte \"nu se merită\", nu aduce afișări să comentezi, pt că nu se întreabă nimeni \"cine-o fi ăsta și cum o scrie de le-a zis cu tupeu\"; explicația este simplă, la aroganța și ignoranța pe care le afișezi în (pseudo)teoriile estetice pe care le vehiculezi cu aceeași inocență (motiv pt care te scuz indiferent ce scoți pe gură), nu e de mirare că nu înțelegi nici ce scrii singur, cu atât mai puțin ce scriu alții; uite, dacă era vorba despre altcineva, chiar aș fi propus o analiză publică asupra textului de mai sus; dar fiind vorba despre tine și pentru că m-ai convins că pentru tine orice poezie care nu e cu \"d-aia-ntr-aia\" este \"pășunistă\" și nu se compară cu \"apollinaire și baudelaire\"-ul sec 21, \"care este\", o las baltă (spre să nu interpretezi freudian); oricum, dacă prin pășunism înțelegem forme estetice vetuste, crede-mă, exceptând neologismele (nu știu dacă din dicționar, dar sigur \"căutate\", apropo de ce \"zicea cineva\"), scrierea ta e mult mai pășunistă; să nu crezi (chiar sper că nu faci o astfel de confuzie) că simplul fapt că nu faci referire la... pășuni, te scutește de o astfel de clasificare.

concluzia? zic să ne vedem fiecare de pășunile sale și să nu ne mai repezim prin porumbii altuia doar așa, ca să ne putem întreba în urmă: \"unde belește, mă, ochii ăsta a lui Moromete?! Ia, hai, să-i abatem oile în porumb!\"

Pe textul:

toate astea mi se întâmplă vara" de Silvia Goteanschii

Recomandat
0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·

mai degrabă, domnule Sibiceanu, cred că spiritul comportă cumva un fel de comă; poezia nu are nevoie să renască, pentru că nu moare niciodată; doar că depinde direct de \"starea\" acestui spirit; pentru că, dacă viața înseamnă în primul rând biologie, ea înseamnă în egală măsură ficțiune; să spunem că Poezia este starea unei ficțiuni...

Pe textul:

cives sanctorum" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·

ca de obicei, dpdv tehnic, construcția și expunerea sunt ireproșabile; totuși, îmi permit să spun că esteticul poetic tinde spre anulare; în primul rând, pentru că, deși nu este un text de mare întindere, conține aproape în întregime gratuități sau platitudini (exemple: durerea de cap are loc întotdeauna \"în cap\"; nu interesează pe nimeni că fumezi dunhill, putea la fel de bine să fie orice blue sau orice long șamd); în al doilea rând, că \"faza\" asta cu am fost așa de mangă (și nu mă refer la desenele animate cu același nume) aseară că nu mai știu cu cine sau dacă mi-am tras-o am citit-o sau văzut-o în atâtea filme cu adolescenți (și nu numai), încât e de-a dreptul inexpresivă; în plus, și cu asta închei, ipotetica lui patologie sexuală e din alt film.

concluzia: o \"stare\" absolut comună, impersonală; un text asemenea.

Pe textul:

zahăr pe sex" de ilinca nistor

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
domnule Sibiceanu: în primul rând, aprecirea mă onorează; în al doilea rând, dp meu dv, mai ales atunci când un astfel de proiect nu are finalitate materială, o antologie reprezintă preponderent o selecție bazată pe criteriile estetice ale aceluia care purcede la un astfel de proiect; nu am cerut niciodată nimănui să mă publice sau să contribuie la a fi publicat; decizia vă aparține; eu pot numai să vă asigur că, dacă și când se va întâmpla, în nici un caz nu veți fi chemat în judecată pentru drepturi de autor :); și, nu în ultimul rând, am încercat (și cred că am și reușit până în prezent) să mă țin deoparte de astfel de conflicte; deci am să vă cer iertare că nu îmi voi expune punctul de vedere; cu atât mai mult cu cât resorturile unei astfel de stări conflictuale îmi sunt necunoscute; totuși, am să îmi permit o singură observație: regretabil că sămânța noastră geto-dacă iese la iveală în astfel de inițiative; după ce că urbea (mă refer la Pitești) este destul de mică, încât poți număra pe degete oamenii de certă valore, nu e nevoie ca ei să fie fluierați din afară, după cum se spune, își dau singuri la gioale; asta e, provincialismul nostru caracteristic; și nu mă refer din perspectivă monografică.

mulțumesc pentru prezență.

Pe textul:

peștele toamnei are gheare și cioc" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
mulțumesc mult, Anni, pentru cuvinte; dacă am renunțat la ideea tipăririi, tocmai astfel de confesiuni m-au determinat în timp să nu renunț și la \"publicarea\" în spațiul virtual; sper să nu par lipsit de modestie când spun că tocmai așa credeam că stau lucrurile; dar astfel de confesiuni îmi sporesc încrederea; încă o dată, mulțumesc mult și te asigur că aprecierea este reciprocă.

Pe textul:

ieri, s-au împlinit 3 ani" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
mulțumesc, Liviu, mulțumesc, Tatiana, pentru lectură și pentru urări.

Pe textul:

ieri, s-au împlinit 3 ani" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·

mulțumesc, Emilian; dacă spui că este unul dintre cele mai bune texte, e bine, înseamnă că mai pot evolua :); iar despre faptul că finalul se cerea eliminat/ reordonat, posibil să ai dreptate, nu mi-am pus problema; așa am gândit/simțit, așa am scris; încă o dată, mulțumesc.

Pe textul:

ieri, s-au împlinit 3 ani" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·

mulțumesc tuturor pentru aproapele cuvintelor; oricum, meritul nu este al meu; dimpotrivă, eu sunt extrem de neputincios vizavi de ceea ce mă inspiră.

Pe textul:

ieri, s-au împlinit 3 ani" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
cu siguranță vina principală este a mea; eu înțeleg greșit tot timpul; de aceea și această nevoie de cuvinte; înțelegerea s-ar manifesta (așa cred) printr-o liniște asurzitoare; în plus, nu cred că trebuie să ne preocupe gradul de implicare în acest tip de vinovăție (cel puțin eu nu îmi pun această problemă); importantă, ca să parafrazez un poet veritabil, e o nelămurire și mai mare.

cu multă plăcere.

Pe textul:

contraindicată femeilor" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context
Vasile MunteanuVM
Vasile Munteanu·
o să încerc să sugerez altceva; mie, de exemplu, mi-a plăcut \"Portocala mecanică\"; deși existenței, în întregul ei, îi recunosc gradul de ordine (nu aduc în discuție un \"plan\", dacă el există, oricum ne este inaccesibil), refuz să atribui zilelor \"coerență\"; mai ales că, dacă toate personajele s-ar face înțelese exclusiv prin intermediul limbajului, așa cum propui, nimeni nu ar mai înțelege pe nimeni (și nici pe sine); de aceea (în limitele silogismului ad-hoc), \"prezența\" personajelor este un imperativ, \"verbalizarea\" lor... nu prea; adică ideea de care antepomeneam se construiește în jurul lui \"este\", nu în jurul lui \"rostește\"; pentru ca, la final, din cadre aparent incoerente, să rezulte acest \"întreg\" ordonat (aparent) paradoxal.

Pe textul:

contraindicată femeilor" de Vasile Munteanu

0 suflu
Context