Vasile Munteanu

evident că, în cazul de față, tatăl fiind numele, tu ești întruchiparea sub un singur chip a tuturor personajelor pornite spre Oz, pardon, Osta-ro.

sau varianta româno-(velico)rusă a clasicului: \"follow the yellow brick road\" (Wizzard of Oz); în general, este dificil de vorbit despre o poezie - o despiritualizezi; cu atât mai mult despre o astfel de poezie; poți vorbi despre tema ei, despre tehnică șamd, dar nu îi poți analiza sufletul; nici însuflețitorul; nici de-însuflețitul.

oricum, \"La Osta-ro\" v-ar fi prins de minune și tovărășia unui cal (evident, lași căruța acasă, în Lunca); de ce? pentru că în magie se intră călare (pe sine); în numele tatălui; al cărui nume tu îl cari de dârlogi.

când cauți nodul din papură...

\"paișpe ani\" + \"încă vreo treizeci\" = 44

contrazice

\"De șaizeci de ani încarc vagoneți în mina neagră\" (unde, apropo, \"neagră\"... blurează logic substantivul pe care îl însoțește; dacă ar fi fost o mină de sare, pt obținerea unui efect vizual contrastant precizarea \"mină albă\" - sau verde, sau aurie, funcție de ce se extrage - ar fi fost binevenită)

Ottilia: cititoarte sensibilă, ca întotdeauna.

Adrian: să spunem că, abordând astfel textul, ar fi mai ușoară apropierea dinspre Camus decât dinspre Nietzsche.

Leonard: de regulă, genul acesta de poezie (în măsura în care chiar reușește să fie așa ceva) nu este un text, \"este un autor\"; sunt convins că, în cazul de față, ne putem reproșa în egală măsură \"neapropierea\"; mai mult ca sigur că nici unul nu a făcut suficienți pași.



mulțumesc tuturor pentru lectură și pentru semnul despre.

pentru că, prin natura eterică a cuvintelor (nu trebuie să fie toată lumea de acord cu mine, eu așa le consider), anulează acestei scriei caracterul de text; spun asta pentru că, în loc de a citi propoziții, în care te interesează în primul rând coerența, aici, citesc imagini; și nu orice fel de imagini; sunt acele mici tablouri de pe ceasuri; spun asta pentru că există nu, unul, ci mai multe ceasuri: unul care a rămas în urmă, unul care arată ora exactă, iar altul care pur și simplu promite; spun promite pentru că acest din urmă ceas nu are cadran sau mecanisme exterioare - îi percepi ritmul sau nu; și toate au un singur ceasornicar; prin urmare, o singură lucrătură; unora poate să placă, altora nu; unii le-ar purta la vedere, alții tăinuit; dar posesorul lor este indiferent la astfel de capricii; pentru că el însuși este un astfel de mecanism.

tocmai aceasta era ideea: fiind conștient de ea (de respectiva ambiguitate), nu am vrut să o evit, dimpotrivă, să o amplific (în scopul valorificării semantice); cât despre Diogene, vizavi de tipul acesta de poziționare față de \"ceilalți\", îmi vine în minte istorioara în care acesta, Diogene, după ce s-a masturbat, a cugetat oarecum vlăguit: \"Ce bine-ar fi dacă și foamea ar trece doar frecându-te pe burtă\"; uneori, și reciproca este valbilă - te poți cunoaște, dar nu te poți vedea.

mă refeream mai mult la \"arta dramatică\", nu la natura patetică a personajului; la punere în scenă, nu la polisemanticul de natură contemplativă; încă o precizare: în comentariul anterior, am vrut să spun \"monolog al dragostei neîmplinite\", pentru că numai aceasta capătă dimensiunile specifice angoasei sau detașării.

pentru că, din motive administative, m-am tot preumblat printre comentarii, profit (și de prezența Medeei) pt a spune că îl văd pe Andrei ca pe un Hamlet de Lupeni într-un monolog al dragostei, un monolog al celui ce nu este; în orice caz, nu a devenit ceea ce a visat.

să spunem că ambiguitatea este una asumată; spun astfel pentru că, inițial, v1 era: \"deși trec printre oameni, ei nu mă zăresc\", unde, pe de o parte, pronumele repeta inutil substantivul, iar, pe de altă parte, sensul era unul restrictiv, înțelegându-se că doar oamenii nu mă văd; scris astfel, nici eu nu mă văd (de oameni, așa cum nu se vede pădurea de coapci; e o nevedere din interior, nu am vrut să mă plasez în afara mulțimii pe orizontală).

că, aici, nu este căutat \"timpul pierdut\", ci impulsul erotic (golit de orice urmă de vulgaritate) eternizează prezentul; frumosul se albește (dacă mi se permite) din praful de cărbune; conturează forme dopotrivă reale și halucinante, deopotrivă sociale și ideale (ca într-un dans al umbrelor din peștera lui Platon).

tehnica, incontestabilă; sunt evidente planul ideatic și siguranța discursului; de asemenea, îmi place că liricul nu lipsește (dimpotrivă), numai că el nu este o consecință a jongleriilor pe marginea vocabularului, ci este unul imaginativ, unitar.

nu cred în \"absurd\"; uneori, ceea ce obișnuim a numi \"lege\" este numai o convenție, o indolență a provocării; acceptând trimiterile pe care le propuneți, să spunem că acest drum ar fi putut fi parcurs și de o broască țestoasă, dar nu aș fi avut atâta răbdare.

în rest, scrisul (dp meu dv) caracterizează pe acela care scrie; uneori, e calm; alteori; impulsiv, din când în când detașat sau oscilant de la vers la vers șamd; pentru că, de asemenea, nu cred în \"stil\", în esteticul exprimat mecanic.

mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre

la rândul meu, la fel de simplu aș putea spune: credam că voi descoperi în subsolul acestei pagini ceea ce rubrica îmi promite: un comentariu; pentru că a vedea este una; a citi, altceva; a înțelege, cu totul altceva. pentru aceia cărora etimologia nu le este complet străină, termenul \"lepurologi\" poate fi descifrat fără luxații intelectuale; mai simplu sups, pentru aceia care nu înțeleg muzica simfonică, există muzica ușoară (sau alte genuri cel puțin la fel de ușoare); de ce \"formă diformă\"? pentru a vă ajuta să receptați ideea (dacă definiți \"diform\" vizavi de acest text, mă dați pe spate!).

oricum, mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre (ce-o fi fost el).

m-am rupt de la grătarul de dinaintea plecării la pasajul de seară/noapte anume să-ți răspund punctual:

i) nu știu de unde ai dedus că \"nostru\" te includea (printre alții/altele) pe tine; sincer, în cazul de față, tu faci parte din \"ceilalți\"; așadar \"ceva-ul\" te interesează strict estetic; dacă te-ai întreba mai mult (pe tine, te, t) și nu ai întreba cu atâta dezinvoltură, sigur ai găsi răspunsul.
ii) pe vremea ta (adică a lui Bolintineanu) noțiunea de \"prefix\" era cel mult neologism; am preferat \"ceva\" dintr-un motiv la mintea cocoloșului: voi rosti ceva, nu voi rosti pe careva; academismele eronate și introduse cu anasâna în circuit îmi produc greață.
iii) e simplu: te-a întrebat cineva dacă vrei să te botezi?
iv) singura topică pe care o găsesc \"mai bună\" este aceea pe care aleg să o folosesc; din motive semantice, desigur, nu din motive gramaticale.
v) de natură moartă (sau cel mult intrată în vrie).
vi) nu, depun ouă (în sine, se, s); cu lapte praf. de praf.
vii) din aceleași motive.
viii) lepurolog este un specialist în iepuri; faptul că nu ai găsit în DEX-on line nu înseamnă altceva.

altceva?

nu

să vă contrazic; dar să spunem că așa am simțit/gândit astăzi; mai exact: ceea ce am simțit a încercat să dea seamă de ceea ce am gândit, iar ceea ce am gândit să argumenteze ceea ce am simțit; cum ar veni, limbajul îmi interzice dreptul la poezie? interesant punct de vedere; dacă are vreo importanță, nici nu am simțit, nici gândit astfel; dar asta nu înseamnă, desigur, că nu s-ar putea să aveți dreptate; dacă iau în calcul că, la o altă poezie unde ați comentat astăzi, reproșați simplitatea lexicului, apoi e clar; oricum nu ar fi fost bine; ceea ce înseamnă că... prefer astfel.


mulțumesc pentru lectură și pentru semnul despre (întâiul).

nu e Lepurologule, este Lepurologilor; lege demografică: viteza de înmulțire a leupurologilor crește direct proporțional cu viteza de înmulțire a iepurilor împărțit la 2; concluzie: întotdeauna vor fi 2 iepuri de alergat...

și ei îi plăceam mai mult tânar; și nu o condamn - și mie.

comentez rar astfel de texte (mai bine spus niciodată); prin urmare impresia de mai jos nu va satisface nici pe departe pretențiile unui comentariu; dar nu am vrut să trec nepăsător pe lângă; asocierile sunt absolut \"intelectualist-istorice\", motiv pentru care vă felicit; părerea mea este că merita o abordare de mai largi dimensiuni și șarjat pe \"diferențe specifice\"; de exemplu, mantaua lui Gogol, la Roman, s-a metamorofzat prin deșirare într-un proletaro-studențesc pulover (și acela cu mânecile sumese, pt satisfacerea deja clasicei imagini de \"fă-te că lucrezi!\"; pasivitate confirmată ulterior de APACA-cistul slogan: \"Petre (np nume predestinat, nu?) Roman nu uita/ pt tine stăm așa!\"


felicitări!

alegerea îți aparține; eu aș fi optat pt car-cari din următoarele considerente: i) se lega de \"lemnul\" din strofa precedentă, ii) nu spun că nu sunt la fel de puternice ambele sugestii, dar una e să trimiți la ceva care te roade la interior (în tăcere și iremediabil) și alta e să ai mai mult o... imagine inestetică.

carne, de exemplu, apare de 6 ori (dacă am numărat bine); dacă nu mă înșel, acolo este vorba despre insecta numită car - la dativ-genitiv, forma articulată corect este carilor.