Vasile Munteanu

Nici măcar aceastâ idee nu îmi aparține!

Dragă Cristiana,

eu am întotdeauna ultimul cuvânt: ai dreptate!

La fel de amuzat,

Dragă Cristiana,

ce ai zis tu că am zis eu eu nu am zis că tu ai zis; dac-aș zice ce ai zice, tot ai zice c-am zis eu?

În final spui: „O femeie indragostita se poate transforma intr-o clipa din orice in orice in functie de dorinta iubitului.”

La final spun:
1. Un cititor îndrăgostit se poate transforma din orice în orice în funcție de dorința poetului.

sau

2. Un poet îndrăgostit se poate transforma într-o clipă din orice în orice în funcție de dorința cititorului?

Cu sinceră simpatie,

Dragă Bogdan,

rătăcind și eu pe „coșcogeamitea” (vorba lui Creangă) site-ul, m-am întâmplat și pe aici unde (vorba altui povestitor) am băut un pahar cu apă că-mi era o foame de nu aveam unde să dorm la noapte...
Și, neavând ceva mai bun de făcut (ca tot românul), am zis să-mi dau și eu cu părerea:

Femeia (mamă, soră, prietenă, iubită, amantă...)chiar murind, continuă să fie „vie” în sufeltul Artistului (în cazul de față al Poetului).
Iubirea este creatoare de frumusețe: muzică, artă (plastică) și poezie într-o perenă revoltă împotriva legilor naturale și sociale („Să ne trezim din angoasele noastre turtite”), pe care le neagă sau le depășește („O să-mi trag un rând de piele peste cap”), supraordondu-se, aproape, Bineluui și Răului („mugurii din țâțe/din care beau eu/și alți vreo doi copaci din grădină”).
Poetul este un zeu care se hrănește prin cuvinte și care înțelege carnea prin vis („Scoală-te, femeie lăuză!”).
Însă trezirea, anularea viuslui este însăși „moartea” ca obiect al visului și „învierea” în mod real, natural („să țâșnim porumbei,/frunzuliță,/frunză verde,/frunză-frunză.”).

În speranța că „sensul” spuselor mele nu a fost unul „exagerat” de subiectiv, semnează

un gură-csacă prin târg.

Miu Cristiana

Drag Cristiana,

...

(a se citi: „și tăcerea este un răspuns”).

Sincer și nerăbdător,

Îmi pare rău dacă am părut nesuferit. Colecția respectivă chiar există și nu era adresată - te asigur - to(n)ților. Dacă da, ghinion, inclusiv eu am citit destule lucrări din colecția respectivă. Din păcate sau din fericire, eu nu-mi permit să disting cititorii de poezie, cu atât mai puțin a mea, în unii care înțeleg și nu mai este nevoie să „scriu” eu ce ma vrut să scriu sau în alții care nu înțeleg și atunci nu merită ei să mai scriu ce doream să scriu. Pentru mine există „cititorul de poezie”, printre care m-am bucurat - cât se poate de sincer - că te-ai numărat și tu. Eu nu consider că sunt atât de „elitist” încât poezia mea să nu aibe nevoie de lămuriri, însă, în cazul în care puterea ta de analiză a căscat de plictiseală în fața acestei poezii „descriptive”, îți recomand, de exemplu, „Statuia matricei”. Ce crezi, ne mai citim?

Sincer impresionat de „luptătoarea” din tine,

Dragă Cristina,

îți mulțumesc pentru generozitatea de a-mi citi aceste râbduri pe care le știai deja. Nu vreau să mă înțelegi greșit, însă, citind comentariul tău, mi-am amintit de sloganul unor cărți tipărite de Editura Teora în seria „Biblioteca pentru to(n)ți”: „Interzisă geniilor!”.
Cât despre faptul că tu gândești că nu există morală...hm, intersant, însă aș putea să știu și eu la ce anume te-ai referit?

Cu sinceritate,

Interesantă asocierea aceasta folclorico-pozitivistă, trecerea de la cosmologia populară, la cosmologia egipteană redată prin splendoarea arihtectonică a piramidelor.

La mai multe (și mai bune)!

un geto-dac de la Detroit a prins esența
au mai rămas la Polul Nord doi pinguini -
minciuni și jeg, spoliatori și foame,
lângă Danubius suntem parcă mai puțini.

Scuză-mi „m-ai”.

Dragă George,

să vezi că nu sunt cârcotaș, mie îmi place, chiar îmi place poezia ta.
Singurul lucru pe care îl găsesc, deja, „obsesiv” pe site este intervenirea în text cu „versuri-reclamă”. De exemplu, într-o poezie citesc: „George, George, reîncarci și te iubim”, alta „la urmă marmota învelea ciocolata în staniol”, acum tu... M-ai merită, oare, „să schimb canalul” sau am intrat în „spațiul publicitar” și eu sunt singurul gură-cască de pe site?
Altfel, cum ți-am mărturisit de la început, m-am recunoscut în acest intersant „e o noapte tâmpită pe strada mea”.

În trecere,

Dragă Sirenă,

poate tăcerea ta pe poeziile mele este un „test psihologic”, poate nu. Vreau doar să te asigur de faptul că, indiferent dacă vei trece sau nu pe la poeziile mele, această poezie, a ta - în general - „îmi place” și voi reveni consecvent.
Comentarea în speranța reciprocității face din poezie „un troc” și din comentator...
Îmi place poezia ta și singura posibilitate ca să nu revin este aceea în care mi-ai spune că deranjez.

Cu sinceritate,

Dragă Mae,

mă simt în poezia ta ca în „Geneză”: la început a fost versul și versul era floare. Atemporal, dincolo de orice „lunecare a nopții”, ești femeia-martor a primei toamne, ești femeia dintâi care a resimțit pierderea „aripilor” ca o desfrunzire.

„În altă parte”, Mae, cu tine, printre cei „singuri”.

Un muritor,

Dialog imposibil:

- Ce ai să te faci tu, Lizuca, atunci când o să crești?
- Poet, bunicule, Poet...

Sensibilizat,

Dragă Sirenă,


„karma” este acea întâmplare pe care nu o poți întrerupe decât în tine („nu crezi că ne-am cunoscut într-o viață anterioară”). „Satisfacerea” unei „speranțe” este echivalentul „anulării” ei.
Întrebare: este Poetul un „satisfăcut” definitiv (eliberat)?
Ce mă încântă (totalmente, sic) este acel „acerb”, însă nu în interpretarea sa „normală”, ci gândit ca „lipsă de cerb” - a-cerb).
Rugăminte: încearcă o recitire în această „cheie”.

Același,

Dragă Geta,

în cele din urmă se încumetă cineva să abordeze această ciudățenie.
Vrei să încerci variante? „Aprob pozitiv”.

Mulțumesc și aștept provincia,

Magule,

neputincios în fața intuirii absolutului, remarc doar atât: bezna din noi, lumina „de dincolo”, naturalul ancestral al acestui „dincolo”, revelarea „prin cruce”...
Prea mult, Magule, prea mult pentru un păcătos ca mine...

Uimit de constanta-ți aspirație,

Ce mai faci? Nu te superi, nu, că mai trec și eu pe la pagina ta?

Despre poezie: e frumoasă „ideea” (unitate în diversitate)pe care „te-ai forțat” prea tare (părerea mea!) să oredai metaforic și suprarealist. Atrage și respinge, aproape inexplicabil, pentru că „formal” are tot ce îi trebuie. Nu știu, e ceva care sau îmi scapă mie sau îți scapă ție.
Ce zici, ne mai gândim?

Cu sinceritate,

dragă Idelia,

prin faptul că ești „femeie” doream să precizez că regret de două ori ceea ce consider că trebuie spus: pentru mine femeia este o „icoană” (eikon).

Cu regret, dar convins de „obiectivitate”,