Vasile Munteanu

Aș intra și eu joc, Ioane, însă, vorba ta, „de-a v-ați ascunselea” „în doi” (Adam și Eva), în trei, în miliare de oameni s-a jucat, este, deja, „poveste”.
Și, ca și cum groaza de a vedea cât de singuri suntem în lume ne-ar da puteri nebănuite, ne ascundem de noi înșine într-o alergare nebună prin suflet încât ai crede că ea, frica oamenilor este aceea care face ca universul să se învârtă fugind de sine.
E faină, Ioane, plimbarea aceasta a ideii, continuarea ei de la o poezie la alta. Faină și riscantă. Dar cine vrea, poate.

Cu prețuire,

Ai dreptate, Ioane, nimic. Iar eu cred acest lucru pentru că sunt convins că este invers: orice gaură are două chei...

Cu prețuire,

Ioane,

ce bine te ascunzi de tine însuți, dar mai ales de noi!
Grăbit, azi, voiam să arunc o privire și să ies neobservat când... poezia ta. Știu că nu e nimic impresionant în gestul meu, dar vreau să mă crezi că m-am logat numai ca să îți spun că am citit-o.
Iubești prea mult poezia, dacă s-ar putea cântări în valori materiale, Dumnezeu știe cât „ai cheltuit” pentru ea cu zâmbetul pe buze și cu mâna „pe buzunar” pentru o nouă „plată”. În antichitate, unii filosofi erau apreciați pentru teoriile lor, dar și pentru modul lor de viață. Tu, Ioane, deși nu am nici cea mai vagă idee cum e acolo pe unde ești, sunt sigur de faptul că, mai mult decât a gândi și a te manifesta ca un poet, ești arătat cu degetul pe stradă: uite, îl vezi pe acela, e Poet!
Ioane, du-te și tu și te ascunde „în umbra cuvântului foc” pentru că am să mai trec rin poezia ta pentru a „dârdâi amâdoi de dragoste”. Pentru Poezie, evident...

se face atâta tam-tam pe steleuțele acestea, că nici să-ți mulțumesc pentru gând nu mai îndrăznesc!

De aceea, am să profit de prezența ta și vreau să știu dacă ai citit părerea de la „Visul cu nr. de inventar 1”. Poate în tumultul comentariilor nici nu ai observat-o.

Cu drag,

Dragă Mae,

o rugăminte: arată-mi și mie cum arăt...

„tereneg” ești tu! - :)

Cu drag,

E. Și suntem.
Și, dacă nu e bine așa, invers.

Cu afecțiune,

Dragă Daniel,

dacă aș avea sublimul curajului lui Martin, de exemplu, l-aș pune la jumătate, câș sau de jur-împrejur. Mie îmi place imaginea „învechită” a poeziei, așa cum a mers ea cel mai bine în picioare de când s-a născut.
Dar, așa e decând e lumea lume - cred că de-aia își înșeală unii nevasta - o iubesc în continuare, dar ar vrea să arăte altfel în fiecare zi. Iar ea se încăpățânează să rămână la fel de tânără și de frumoasă ca în tinerețe. O înșelăm cu femei cunoscute, cu străine, tinere, bătrâne, nici nu mai contează numai să nu mai fie ea...

Cu drag și cu precizarea că ți-am citit „fericirea”, dar voiam să „kilometrez”,

același,

Dragă Mae,

și bărbații mai mint și încă foarte bine și vin dintr-un loc în care, acum, în clipa în care îți scriu aceste rânduri, îmi dau seama că cel mai mult pe sine.

Cu drag și citindu-te zilnic (nu mint, Mae...),

Adrian, tot vin sărbătorile, nu? Vrei un miel (pentru Andrei)! Să-mi fie rușine și precizarea că nu e o confuzie decât de nume, Adrian!

Vă mulțumesc de faptul că, vorba Sirenei, „încă mă citiți”, deși, după cum tot ea remarcă, am ajuns într-o, hai să-i spun așa, fundătură ideatico-stilistică. Sper să nu supăr pe nimeni dacă am să răspund cronologic:

1. Elia, pentru sufletul tău orice cuvânt este de prisos, de frunze e plină pădurea - noi să fim sănătoși și „inspirați” în ale căutării.
2. Silvia, dacă aș asculta cuvântul cuiva fără să murmur, să mă încrunt și să nu îmi pun problema dacă este posibil, apoi, poate că mai sunt vreo doi, poate nu - nici nu contează - dar cuvântul tău, așa cum am mai spus într-un comentariu (și nu era pentru tine) merită, întotdeauna, analizat. Îți amintești? „Unde dă Sirena, crește...” Dacă mi-ai da și câteva „cuvinte”, plama-aș face veșnic nouă să tot sorb din apa sfântă tot cu mâinile-amândouă. Definitiv înseninat pe tine.
3. Ioane. Frate, frate, da\' versu-i pe valoare! tu nu ai citit mai sus? Ajută-mă, învață-mă, luminează-mă! Vrei să mă întăresc de tot?
4. Andrei, poate eu greșesc, poate nu. Nu știu să îți spun acum, dar simt că te-am supărat cumva, cândva. Și când spun asta, Andrei, mă gândesc la faptul că soarele nu a răsărit azi că vin sărbătorile, că eu nu m-am trezit azi că vin sărbătorile, nu știu tu, dar eu sigur nu din cauza aceasta. Convențiile acestea, Andrei, sunt ale oamenilor, în general și mai ales ale copiilor. Eu te invidiez că ești copil și te-ai bate cu lumea pentru „spiritul sărbătorii”. Eu m-am trezit (de fapt, nu m-am culcat, dar asta e altă poveste) cu această poezie, Andrei, și, crezi nu crezi, nu am gândit-o „anti-sărbătoare. Poate că ai dreptate, poate că e „frustă” (cred că așa ai vrut să spui, nu, „simplu”, „rudimentar”), poate nu. Și, dacă, prin bunăvoință, ai ajunge la concluzia că nu este așa și mi-ai spune acest lucru, am să fiu convins că acel copil din tine va deveni un bărbat adevărat.

Cu drag pentru toți, atât de aproape inimii mele că vă citesc de mai multe ori pe zi și pe noapte (da, Andrei, și pe tine...),

al vostru întru ale site-ului,

Despre „comentatorii” vs. Liviu Dascălu

Cred că aveți împreună dreptate, dar, Liviule, cred că tu, de această dată, mai puțin.
Îți dau dreptate în ceea ce privește sensul metaforic exagerat și inutil al „vestei antiglonț”. Sună ca o figură de stil translatată din alt poem sau de niciunde, care nu prea și-ar avea locul aici, însă...
Eu cred, subliniez, cred că, uneori, ar putea să fie interesantă o viziune asupra vieții așa, ca în „Mica Sirenă”, de exemplu, pentru că eu - deși știu că nu contează ce cred eu - astfel văd această poezie.
Tu ai ceva din rigurozitatea unui „medic legist” care, uitând de copilul din el, vine, pune mâna pe frunte, ia pulsul și zice: e mort, data și ora decesului. Sunt lucruri absolut esențiale în analiza „spre obiectivtate” a unei opere literare și te invidiez că reușești să te „detașezi emoțional”, însă, mai cred, de asemenea, că dacă această detașare nu se face în vederea „re-emoționării”, însăși analiza e moartă aprioric.
Altminteri, cu foarte puține mici excepții, cred că toate postările de pe site, mai ales ale mele, ar putea să fie „recomandate”, ca o sentință a unui Calculator de Procesare a Creațiilor Poetice „la atelier”.
Știu că, de obicei, când nu vrei să superi pe nimeni sfârșești prin a supăra pe toată lumea, dar așa gândesc așa comunic - mare prostie, nu?

Dragă Sorin,

bine că ai corectat titlul, dar ce bine că nu ai corectat și conținutul (deși cred că am o mică reținere refritor la „rachetă”)...

Același,

TU arăți ca una singură!
Una „paradoxală”, care se vede doar ziua...

Mulțumesc, nu trebuia să îl iei în seamă pe Liviu...

Cu drag,

Aprecierea unui Poet face mai mult decât oricare stea dată pentru comentarii. Sincer, pentru mine stelele arată cu totul altfel.

Cu prețuire,

îmi cer scuze pentru „ț”-ul în plus

Dragă Liviule,

dornic să recitesc această poezie, prin diverse analogii pe care numai neuronul meu care moare de plictiseală le poate face, mi-a trecut prin cap următoarele:

de mult e mâine și-aș mai vrea
să stau din nou cu ieri deodată
mai bine-ar fi văzut Coșbuc
că viațaț-i lungă și e lată!

Iertată fie-mi „împărtășirea”...

Cu prețuire,

sunt prea neînsemnat să merit admirația ta.

Cu prețuire,

M-am născut un loz de 100 de ani...

Nașterea sub semnul morții („cai mascați ... la poartă”); moartea care deschide și închide un ciclu (pentru ca ceva să se nască, ceva trebuie să moară), însă „nimic nu se pierde, totul” devine... ceea ce nu va mai fi.
Altminteri, viața ca o permanentă stare de beție (vis și iluzie), singura care „încolăcește” realitatea fiind „vița” (analogie cu „arborele profetic”?)- opera celui care descrie acest tablou.

Ce putem face, Liviule, așa e viața: „istoria se repetă”...

Același,

Am pus ghilimelele pentru a sublinia că nu e o părere bine definită, închegată, ci una a „primei receptări”. Poate trebuia să spun „la cald”. În definitiv, nici măcar tu nu îmi poți interzice să îmi fie cald în poezia ta, ce zici?
Așa vreau eu, să mă simt cald când te citesc. Că d-aia-s nerodat!

poate am știut, Dana.
dar ce rost are?
ce rost?
poate am vrut să „intuiască” și alții...

acelasi.