Verbe care put

Vasile, am impresia ca tu gasesti cuvintele sub frunze, cum dai una la o parte, cum iti sar cateva pe retina care le transforma in imagini.
Mi-a placut.

de ce inclini sa vezi doar...cam asa ceva?...

Parcă ar fi meritat un alt final această poezie debordantă și frumoasă, în fond. Dar ție, Vasile, ți se vede mai bine. Ești tare, frate!

Rostire frustă - încă din titlu, dar și în interior - înmuiată subtil în lirism.
Remarc : \" nu înfige cuțitul în pâine sângele grâului va țâșni în aer \", dar și o oarecare ruptură între ideile conținute.

Vă mulțumesc de faptul că, vorba Sirenei, „încă mă citiți”, deși, după cum tot ea remarcă, am ajuns într-o, hai să-i spun așa, fundătură ideatico-stilistică. Sper să nu supăr pe nimeni dacă am să răspund cronologic:

1. Elia, pentru sufletul tău orice cuvânt este de prisos, de frunze e plină pădurea - noi să fim sănătoși și „inspirați” în ale căutării.
2. Silvia, dacă aș asculta cuvântul cuiva fără să murmur, să mă încrunt și să nu îmi pun problema dacă este posibil, apoi, poate că mai sunt vreo doi, poate nu - nici nu contează - dar cuvântul tău, așa cum am mai spus într-un comentariu (și nu era pentru tine) merită, întotdeauna, analizat. Îți amintești? „Unde dă Sirena, crește...” Dacă mi-ai da și câteva „cuvinte”, plama-aș face veșnic nouă să tot sorb din apa sfântă tot cu mâinile-amândouă. Definitiv înseninat pe tine.
3. Ioane. Frate, frate, da\' versu-i pe valoare! tu nu ai citit mai sus? Ajută-mă, învață-mă, luminează-mă! Vrei să mă întăresc de tot?
4. Andrei, poate eu greșesc, poate nu. Nu știu să îți spun acum, dar simt că te-am supărat cumva, cândva. Și când spun asta, Andrei, mă gândesc la faptul că soarele nu a răsărit azi că vin sărbătorile, că eu nu m-am trezit azi că vin sărbătorile, nu știu tu, dar eu sigur nu din cauza aceasta. Convențiile acestea, Andrei, sunt ale oamenilor, în general și mai ales ale copiilor. Eu te invidiez că ești copil și te-ai bate cu lumea pentru „spiritul sărbătorii”. Eu m-am trezit (de fapt, nu m-am culcat, dar asta e altă poveste) cu această poezie, Andrei, și, crezi nu crezi, nu am gândit-o „anti-sărbătoare. Poate că ai dreptate, poate că e „frustă” (cred că așa ai vrut să spui, nu, „simplu”, „rudimentar”), poate nu. Și, dacă, prin bunăvoință, ai ajunge la concluzia că nu este așa și mi-ai spune acest lucru, am să fiu convins că acel copil din tine va deveni un bărbat adevărat.

Cu drag pentru toți, atât de aproape inimii mele că vă citesc de mai multe ori pe zi și pe noapte (da, Andrei, și pe tine...),

al vostru întru ale site-ului,

Adrian, tot vin sărbătorile, nu? Vrei un miel (pentru Andrei)! Să-mi fie rușine și precizarea că nu e o confuzie decât de nume, Adrian!

\"rupe coaja-n patru cu dintii ca un cal fermecat\",

de pe leaganul acestui gand ma uit si eu al tine-n \"piept, in creier, in sange , in oase\", am zis ca s-au razvratit hormonii, gandurile-pereche au luat la scotocit toate colturile de \"pamant si de cer\", nu scapam de soareci, nu, pana nu trece plaga...

Dragă Mae,

și bărbații mai mint și încă foarte bine și vin dintr-un loc în care, acum, în clipa în care îți scriu aceste rânduri, îmi dau seama că cel mai mult pe sine.

Cu drag și citindu-te zilnic (nu mint, Mae...),

scriitura asta este un zmeu ridicat de un suflu poetic ce imi inepuizabil! sa nu-l scapi din mana!

Felicitari Vasile pentru acest poem! Imagistica deosebita, forta in expresie, robustete, si culmea... limpezime!
Iti doresc Sarbatori Fericite si tine-o tot asa!
Numai bine!
Arcturus.

P.S. Apropos de final, nu stiu nici eu ce a vrut sa zica Ion, dar eu as fi articulat \"dintii\"... atat.

1. Dragă Andrei, sinceritatea și fermitatea „sentinței” (va trebui să mă reobișnuiesc, se pare că ești un tip, așa cum am intuit, „dintr-o bucată”) mă constrâng la a încerca să înalț „zmeul” pe care tu, vizionar, îl vezi deja în aer. Dar, după cum bine cunoști, totul depinde de rezistența „aței”, de intensitatea „vântului” și, nu în ultmul rând, de dibăcia celui care „înalță”. Eu, tare mi-e teamă că, prea harnic la „coloratul hârtiei”, nu am deprins, încă - și poate nu se va întâmpla niciodată - „trasul sforilor”.
2. Dragă Michel, parcă anume pentru a-mi infirma ideea pe care o exprimam într-un comentariu că „universul poeziei începe să mi se pară din ce în ce mai puțin infinit”, ai apărut și, în plus... Dar, mă rog, eu primesc ce mi se dă și ce nu mi se dă cu aceiași bucurie atunci când există „argumente” fie pentru una, fie pentru cealaltă. Știu că, asta e „postmorala”, pot să fiu acuzat de nesinceritate, dar am rămas la ruralul stadiu de „ce mi-e-n gușă și-n căpușă”. Nu e o dovadă de „inteligență”, dar măcar mă ajută să știu „pe ce picior dansez”. Eu te-am citit, sper să mă crezi, dar, din cauză că - la o poezie de-a lui Martin, dacă nu mă înșel - am crezut că avem „diferențe de opinie” - am vrut să evit „polemica”. De fel, nu evit polemica, mai ales atunci când o găsesc necesară. La poeziile tale nu mi se părea necesară și, având în vedere că se putea interpreta că fac analiză pe textele tale pentru că ești „dătător de stele”, am preferat să trec neobservat. Acum, pentru că ai făcut primul pas - pentru care îți mulțumesc - sper că „o să ne comentăm mai des”.

Nu vreau să par misogin, îmi cer iertare cui ar putea bănui așa ceva, dar chiar simțeam că „bărbații” sau sunt supărați pe mine sau găsesc rândurile mele de ignorat.

Mulțumesc, vă mai aștept și vă mai citesc.

Cu sinceritate și respect,

Andrei,

faptul că „bunul-simț” recomandat de către tine „ne-a înțeles” pe amândoi înseamnă pentru mine mult mai mult decât îți pot spune în cuvinte. Cu atât mai mult cu cât am observat, că, atunci când vrei, poți ajunge foarte aproape de „obiectivitate”. Și când afirm acest lucru nu mă refer la ce ai exprimat aici, ci în alte conjuncturi. Ți-am urmărit reacțiile și nu cred că mă poate contrazice cineva. Intuiție sau deducție (glumesc, alege tu), dar ajungi foarte aproape de „esența” unei probleme. Poate chiar la „esență”, dar despre asta nu mă pot exprima eu.

Cu respect,