Poezie
Autoportret
(dimineață care încă n-a durut)
1 min lectură·
Mediu
nici
templu prăbușit peste icoane
acorduri descârnând chemări
daltă siluind virgine marmuri
pensulă strivită-n disperări
nici
pântecele lepădându-și rodul
arcul buzelor oprit în nerostit
brațele încrucișate peste suflet
pielea-coajă care m-a încercuit
nici
spasmele curviei cu de-a sila
venele pe care nu mi le-am tăiat
muntele de scoici la malul mării
marea care nu l-a mai surpat
nici
pânzele ca zdrențele albastre
vâslele trufiei care m-au bătut
strugurii striviți cu talpa goală
tălpile pe care le-am băut
*
blestem fără dezlegare
oase fără alăptare
dimineață fără soare
cer fără privighetoare
lună fără de vedere
gâză albă fără stele
ciutură fără inele
praf fără de pietricele
valul orb fără de țărm
înger aruncat în om
primăvară fără pom
inimă fără de somn
cal fără de alergare
șoim fără de înălțare
orizont fără culoare
curcubeu fără curbare
0175.408
0

Te-am pus in rama.
Pe curand.