Vasile Munteanu

Cuvinte care ar trebui să devină jurământ


Vasile Munteanu: Vai de taramul in care oamenii au uitat sa cante

Silvia Caloianu: \"Tristețea mea aude nenăscuții câini / pe nenăscuții oameni cum îi latră\"
Elia David: Libertatea absoluta se castiga prin dragoste.
Geta Adam: Carpe diem!
Florentina Daniela Bordieanu: Alea Jacta Est
Anca Anghel Novac: Poezia, Poetry, Gedichte
Nichita Victoria: nu aruncati amintirile la gunoi
Alina Manole: \'Niciodată să nu spui nimănui nimic. Cum spui, cum începe să ți se facă dor de toți.\'
Danila Florentina Loredana: Nimic nu rămâne după noi decât ceea ce am dăruit
Cristina Trusca: iubeste-te mai intai pe tine insuti

Ion Diviza: Oameni buni, nu fiti rai!
Adrian Munteanu: Trăiesc pentru-a trăi. E prea puțin !
Daniel Dinescu: Chiar de ar fi sa umblu prin valea umbrei mortii, nu ma voi teme, caci Tu esti cu mine...
Ioan Ravel: de dor...
Virgil Titarenco: mirabile dictu
Liviu Nanu: Cu-atît mă laud: eu caut ceea ce nu pot avea, primesc mereu ceea ce nu caut.
Paul Bogdan: Cuvintele sunt prea sarace pentru a exprima o stare de spirit
Claudiu Banu: un fel de tu sunt eu....
Farcau Pavel: Quousque eadem ?
Eugen Suman: Cu totii suntem subiectiv nemuritori ...
Martin Emilian Balint: my right hand is a pink phantom
Tudor Negoescu: Trecut-au anii
Viorel Gaita: zambeste acum, maine s-ar putea sa nu mai ai cu ce!
Pop Began V Ioan: Incredere si credinta/Realitate si..dorinta...Comentariul ofera deja prilej de comparatie..Pe cand opera prina-i o creatie.. /
Zareh Ara: Singur te simți și printre oameni


Prăpăstioși mai sunteți! Dar umani. De-asta îmi sunteți dragi. Sau se sinucide omul (aripa feminină, - 2,3 excepții) sau face mișto (cinicii masculini, + 2,3 excepții) sau are dreptate, dar e prost dacă procedează așa (moderații în frunte cu Pan).
Dacă eram de părerea lui MEB că poezie înseamnă farsă (păcat de tine MEB, apropo…) trebuia, probabil, să îmi pun și doliu pe poză și după trei zile „să mă înalț” la miștocăreală.
Dacă eram consecvent în patetism, mă sinucideam și vă invitam „la lansare”.
Adevărul este unul banal: intenționam ca până la toamnă să stau undeva în Piatra Craiului (de aici „porțile cerului” din „personala” de mai sus, nu din „poezie”), pe la „Șaua Funduri” pentru cunoscători (te avertizasem, Ioane, în „Portretul Rucărului” că mi s-a făcut dor de munte…) și cum atunci când am intrat pe site am spus „îmi pare bine că te-am cunsocut” oricui m-a comentat pentru prima oară am crezut că este de un bun simț aproape elementar să îmi iau „rămas bun” pentru o perioadă mai mare de timp în care, dacă o „ștergeam englezește” mi se părea lipsit de bun-simț. Asta e, așa sunt eu…

Dacă mai plec? Nu știu, că m-ați emotivat/amuzat/îngrozit teribil!

Ioane, îți sugerez și eu o modificare: nu vrei să mă schimbi pe mine cu tine? Profit că „ești adormit” și poate zici „DA.”.

Cu prețuire,

Ioane (R.), nu pot decât să mă bucur de faptul că frecvența comentariilor din partea ta la poeziile mele a crescut. Să mă bucure și să mă determine să fiu mai exigent. Da, ma fost de acord cu tine în ce privește „scurtarea” versului. De altfel, și în strofa 5 „pe-un lut barbar” l-am scurtata la „un lut barbar.
Despre Rucăr, nu are o altitudine prea mare, vreo 900m, însă expresia aceea: „fund de găleată” i se potrivește bine de tot. E înconjurat de munții spectaculoși, dintre care, deși poate cel mai modest dintre ei este „Vf. Crucii”, de o frumusețe sălbatică imposibil de redat în cuvinte. La el m-am referit atunci când am scris „colțind”. La poalele lui curge Dâmbovița („stâlpul de apă”). Iar oamenii pe acolo sunt așa cum am încercat eu să îi descriu. Poate nu ai să mă crezi, e mai frumos în realitate, sunt prea neputincios eu în descriere. Mulțumesc mult și la viitoare „colaborări”!

Ion, mulțumesc. Nu e destul la nivelul exprimării, dar cred că tăcerea aceasta ne reprezintă mai bine pe amândoi. Poate vom desluși sensuri odată la un foc pe Cheile Dâmboviței, că vine vara și m-apucă iar dorul de sălbăticie...

Cu prețuire,

Silvia, trecerea ta, după cum bine cred că știi, nu poate să mă bucure. Aprecierea să mă încânte. Sfatul să îmi fie util. Am schimbat de moment „teatral”. O să mă gândesc la ceva mai bun. Mulțumesc mult. NIci măcar nu îți pot spune cât de mult. Sper să se simtă.

Adrian, e atâta noblețe în sufletul tău și atâta inspirație în cuvintele tale încât mie, cel care a scris poezia, mi se face jenă. Am pus eu acestea toate pe care le vede Adrian în câteva rânduri?

Cu prețuire,

Înghițitorul de săbii tocmai scoate afară o lamă arătând publicului bucăți de suflet însângerat. Râdeți, aplaudați, altfel moartea e inutilă.
Circul - un crâncen blestem, Moartea - o tânără copilă...

Sufletul crucii se pare că a suflat mai mult în tine decât în mulți dintre noi. Cât de bine se vede din interior! Te invidiez (în sens pozitiv!).

Cu prețuire,

Dragă Mae,

să lăsăm Cezarului ce-i al Cezarului. De la tine vorba spune mai mult.

Cu drag,

Claudiu, mă bucură recomandarea ta pentru lectură. Mă întristează că spui: \"In timp, cand vei deveni mai concentrat pe o idee, si nu vei mai scrie din bucuria de a scrie, ci din nevoia aceea interioara\". Nu pentru că nu ai avea dreptate în ce privește concentrarea, ci pentru că în afara bucuriei de a scrie nu crezi că există și acea \"nevoie interioară\". Am să mă străduiesc mai tare.

Ioan, supra-aprecierea ta e mai mult decât merită scrierea mea. Până la urmă, tot Claudiu are dreptate. Muțumesc mult pentru căldura comentariului.

Cristiana, acest crescendo apreciativ trebuia să se reverse undeva. Ai dreptate, oricine aș fi, definitiv și esențial rămân: un om, Cristiana, cu bucurii și cu tristeți, care, în naivitatea lui crede că Poezia înseamnă, unoeri, și \"împărtășire\", nu numai reflecatarea Ego-ului fie el și poetic. În plus, eu nu pot aprinde lumina, lumina, uneori, mă aprinde pe mine, pe tine, ne aprinde pe toți.
Atunci când ziua va începe fără tine, cu siguranță zilei îi vei lipsi...

Cu prețuire,

Regret personal: că Liviu Dascalu de 16 ani este „camuflat psihologic” de către actualul Magister. Dintr-ăștia, Magister, au mai fost. Liviu Dascalu, daca ai uitat sau nu vrei sa îți amintești, e unic.

Cu respect,

greu blestem s-a abătut asupra ta... -:)

În fața experienței unei femei am cedat întotdeauna. Dar dacă nu ne-am agăța cu toată ființa de acea speranță care nu ne trage în adânc, am mai scrie, am mai dori să luptăm cu viața? „Alte cruci, alți delfini, tigri sau șefi de trib...” și fiecare dintre noi... o cruce, un delfin, un tigru sau un șef de trib...

Cu drag,

Tu crezi că mai am curaj să scriu ceva?

Cu prețuire,

Cosmologie erotică sau erotism cosmologic. Iubirea ca o simfonie universală mereu identică, prin repetabilitate, niciodată identică, prin trăirea neîntâmplării.
Femeia neschimbată în devenire, însă femeia care nu va deveni niciodată.

Frumos visezi, Virgil, și prea real ca să nu se întâmple - :)

Cu prețuire,

Mulțumesc mult pentru lectură și pentru idee. Am renunțat la „loc”, explicita, oarecum, termenul de canoe, însă pentru „visul care se duce în adânc” am eu o slăbiciune astăzi. Poate mâine...
Oricum, îți mulțumesc.

Cu prețuire,

Nu era o dorință a „neființei”, ci numai o nevinovată înstrăinare alienare de factură onirică: eu treaz în somnul ei și ea trează în nevisarea mea.
Luciditatea care se confundă cu reveria.

Mulțumesc și te mai aștept.

Trandafiraș,

ce vine de la suflet merge la suflet și am auzit că florile noaptea cresc...

Ai să mă crezi, poate, din nou „îndrăcit”, Adrian, dar sonetul acesta mi-a amintit de „Viețile sfinților” și mă gândeam că, în definitiv, sfințenia e apanajul unei neîmpliniri. Mai toți marii sfinți au fost în tinerețe criminali, violatori, bețivi ș.a.m.d.
Vine sfințenia asta, oare, împreună cu diferite tipuri de drame interioare? Mai o pușcărie, mai o ciroză, mai o impotență, mai un faliment...
Până la urmă, eu cred că pe final ai dreptate: Sfânt este acela care a învins și ziua de azi...

Cu prețuire,

Poem-descărcare, dor și emoție, tristețe și speranță. Sufletul pliat ca un șervețel împarfumat într-o atingere a pleoapelor devenită iritantă prin repetare.
La ce bune în astfel de momente cuvintele dacă spui „mi-e dor” și nu te aude nimeni? Dar tristeța îi este porumbel neștiut poeziei. Oblojește rana sufletului tău care prin suferință a devenit centrul universului și nu înceta să speri.
Dacă nu ți-ar lipsi de unde ai ști că îl dorești?

Plin de forță este cel voinic, de temut este cel inteligent, dar cu adevărat puternic este este numai acela care se înfinge pe sine.

Prea sincere versurile tale, ca o mărturisire, ca să îmi permit o analiză.

Cu prețuirea „celor care se citesc”,

Eu chiar nu dorm noaptea, dar asta au mai spus-o și o spun atâția...