Portretul Rucărului

trăiri la \"nivel înalt\" (nu știu ce altitudine are rucărul:)), cuvinte-necuvinte înrostuite poetic \"colțind\", \"înrodind\", \"împeșterind\", \"înrucărind\"...surprinzi mereu și frumos, Vasile... citind strofele ca elemente integrante în totul poeziei, mie îmi pare că \"ochi de îngeri răzvrătiți –\" ar putea fi \"îngeri răzvrătiți\" (așa simte cititorul din mine, nu mă lua în seamă:)).
numai bine!

numai bine!

\"Haos fecund sufletul tău\", Vasile! O poezie deosebită. M-a impresionat.

Ioane (R.), nu pot decât să mă bucur de faptul că frecvența comentariilor din partea ta la poeziile mele a crescut. Să mă bucure și să mă determine să fiu mai exigent. Da, ma fost de acord cu tine în ce privește „scurtarea” versului. De altfel, și în strofa 5 „pe-un lut barbar” l-am scurtata la „un lut barbar.
Despre Rucăr, nu are o altitudine prea mare, vreo 900m, însă expresia aceea: „fund de găleată” i se potrivește bine de tot. E înconjurat de munții spectaculoși, dintre care, deși poate cel mai modest dintre ei este „Vf. Crucii”, de o frumusețe sălbatică imposibil de redat în cuvinte. La el m-am referit atunci când am scris „colțind”. La poalele lui curge Dâmbovița („stâlpul de apă”). Iar oamenii pe acolo sunt așa cum am încercat eu să îi descriu. Poate nu ai să mă crezi, e mai frumos în realitate, sunt prea neputincios eu în descriere. Mulțumesc mult și la viitoare „colaborări”!

Ion, mulțumesc. Nu e destul la nivelul exprimării, dar cred că tăcerea aceasta ne reprezintă mai bine pe amândoi. Poate vom desluși sensuri odată la un foc pe Cheile Dâmboviței, că vine vara și m-apucă iar dorul de sălbăticie...

Cu prețuire,