Vasile Munteanu

\"mâna mea pe geam luminându-ți drumul spre casă\"; iată semnul! iată steaua polară ocrotind sufletul \"exploratorilor\";

raza care străbate întunericul este echivalentul înfăptuirii numitelor, așteptarea este leagănul lor, singurătatea laptele supt la sân de liră.

jos alb, sus negru, din ceață și din umezeală se va naște noul tărâm, va izvorî de-găsitul.

îți mulțumesc pentru lectură și pentru preumblarea printre cuvinte, foarte la locul ei;

cu reciprocitate,

trupul clepsidrei răstoarnă monoton nisipul inimii; prin vene aleargă imensitatea;

pustiul este un presentiment, o evadare și, deopotrivă, o rătăcire;

fiecare pas este amprenta săvârșitorului, fiecare umbră: conturul unei sinucideri neînfăptuite;

singurele care înfrâng atracția gravitațională a realului: cuvintele; rostește-te și vei fi.

cu drag,

ceea ce ne-a determinat din start să dau o interpretare particulară Boemiismului a fost tomcai declarația publică a inițiatorului acestuia că \"este o problemă care se discută numai în fața unei sticle și numai între prieteni\";

prin urmare, mi-am zis: iată cum un proiect promițător, din cuaza \"specificului românesc\" va eșua în ceva gen... Duminica în familie, Album duminical sau Cronică de cenaclu;

în plus, noi vrem să intrăm în literatura europeană lunându-ne un elan istoric, Spirt, după cum recunosc etimologii, fiind de origine rusă;

în definitiv, ce altceva este spirtul decât o votcă pură cu ochii albaștri?

roman RL (real life):); mulțumesc pentru prezență.

cu respect,

frate, frate, fie el și poetic, da\', din câte zice lumea, brânza, chiar și la boeiri, e pe bani; cred și eu, la așa finețuri și beluș de tărie, poate că o ceapă d-aia de te ustură și-n cursul săptămânii viitoare ar fi fost bună; dar, din câte știu eu, boierii au stomacul larg, da\' sensibil; și din această dilemă nu știu cum se poate ieși; dacă voiai să fii miliardar, era simplu, sunai un prieten, făceai fifty-fifty cu altul, se mai găseau soluții de rezervă, tu nu și nu, musai boiem/ri(i)st; ce vrei, după cum bine se știe, arta cere sacrificii, mai ales în post...

hai, poftă mare la cuvânt!

(dis)cursivă această afirmare întreruptă, această explicare amânată, fiecare propoziție fiind esența unei suprarealități deja consumate; se scrie la trecut și viitorul moarte înseamnă.

cu respect,

regretabil că unui astfel de text (probabil pe considerentul că... eh, e scris de Liviu Nanu, ar trebui să fie oricum bun...) nu i se acordă importanța cuvenită;

în definitiv, autorul și-a asumat cu bună știință (nu pentru prima oară) riscul de a cădea sub incidența \"comicului\", ceea ce este criptat fiind (poate din comoditate, poate din alte motive...) neglijat și preferându-se (pseudo)facilul;

în realitate, Liviu Nanu problematizează aici despre autenticul poetic, despre Poetul Viu, situat dincolo de orice norme, de orice rigurozitate logico-formală; iar acest îndemn nu vine, așa cum se întâmpă de regulă din neputință, ci vine din asumare, el aparține unui poet care, așa cum reiese din opera sa premergătoare acestui text, s-a aplecat asupra poeziei cu formă fixă cu mult mai multă temeinicie decât mulți dintre poeții talentați; la urma urmei, talentul fără muncă nu înseamnă mare lucru și, din fericire, Liviu Nanu le are pe amândouă.

cu respect,

ce grâu răsărit!

Ștefan: scurt, dar... la obiect :); în fond, underline-ul fiecărui orgoliu nu face doi bani în absența \"bolduirii\"; acum... eu o folosesc, să zic așa, în liniște; aceia care fac paradă cu ea sunt oricum prea mulți;

Mircea: călcâiul acestei poezii este, spui tu, al lui Ahile, pardon, Vasile; \"formal\" ai dreptate: forma niciodată nu minte; eu, însă, nu am făcut niciodată concesii formei; am preferat \"cântecul\"; mulțumesc pentru prezență și pentru sfat (precedentul chiar mi-a fost de folos);

Anana: sensibilă; mulțumesc;

Ramona: mulțumesc pentru lectură și pentru cuvintele referitoare la poezie; în ce privește celălalt aspect: a) deja i-ai acordat-o în primul paragraf, e tot ce contează; inutil să mai vorbim acum despre \"stele\", în timp ai să descoperi tu ce și cum; b) din câte știu eu, \"nivelul se mărește\" prin lectură și prin scris (nivelul personal, evident); pentru orice alt tip de \"nivel\" există, ca o condiție necesară (deși nu întotdeauna suficientă...) un regulament - posibil ca parcurgerea lui să vină în întâmpinarea așteptării tale.

parafrazându-l pe cronicar, omul este sub pașii zăpezii...; mulțumesc și \"filtrează\" liniștită; în fapt, pentru unii teoreticieni, fiecare text este \"rescris\" de către cititori.

cu drag,

a) dacă \"matabazbîza\" este rudă de gradul 1 sau \"mai îndepărtată\";
b) dacă ea se referă la un individ sau la o colectivitate;
c) cui aparține (\"tu-i neamu nevoii\" fiind, după cum bine se știe, o licență eminesciană);

fără aceste precizări, îmi este imposibil să trec de la punctul 4 la punctul 5.

mulțumesc,

îmi vine în minte, lecturându-ți manifestul, că genurile clar delimitate (\"genres tranches\") au stat la baza dramei, romanului și a poeziei \"de curent\" (continuu sau alternativ); prin urmare, cele 7 spre 10 puncte ale manifestului au omis (premeditat?) recunoașterea calității de boemi(i)st-șef (sau geniu) capabil să migreze de la un gen la altul sau să se exprime polivalent;
încă ceva, am înțeles că \"mai mult nu e indicat\", dar nu se pomenește nimic despre \"mai puțin\"; se deduce de aici că între 70 și 100 este necesar, dar mai puțin este suficient? sau invers?
în plus, în cazul în care mama subiectului înjurăturii este și mama obiectului, având, prin urmare de-a face cu o familie (de cuvinte), se poate recurge la împrumuturi (sugerez \"tu-i neamu\' nevoii!\") pentru a avea totodată și un \"model\"?

deocamdată atât; mulțumesc.

mulțumesc, Bia; așa este, a fost un altfel de soare azi noapte :).

cu drag,

înțeleg zicala: \"zidurile au urechi\"; nici nu știu cum să îți mulțumesc, venită din partea ta, această afirmație e un compliment.

te afli într-o eroare, dar, cum nu este prima oară, probabil că te-ai obișnuit; se pare că nu se poate dialoga cu tine la nivel de nuanță discursivă (dovedind în repetate rânduri că ești adeptul lozincii \"cine nu e cu noi e împotriva noastră\"); adresativul meu a păstrat cadrul generalității și nu am afirmat nicăieri nici: tu, Paul - nici: voi, Bogdan; nu îți făceam un rechizitoriu ca persoană, ci îți puneam întrebări ca unui preopinent; am păstrat, cred eu, un minim de decență în limbaj, pe care, dacă observi, îl păstrez chiar și dat dracu, chiar și înjurat de mamă (asta ca să vezi că sunt atent la nuanțele limbajului tău).

cât despre \"virulență\", \"mișto adolescentin\" ș.a.m.d. nu pot să spun decât atât: \"gura păcătosului adevăr grăiește\".

în concluzie, dragă Tu, că domnule Bogdan nu consider că meriți să îți spun, decât \"sfânt\" ca tine, mai bine \"un drac de băiat\" ca mine.

de fapt, vina în această încercare de dialog îmi aparține; este aceea că am pus, repet, la nivel de nuanță discursivă, întrebări și probleme unei minți prea puțin înzestrate pentru a căuta răspunsuri dincolo de ochelarii teologici; sper din sufet ca măcar prin aceia să ajungi într-o bună zi să vezi ce este, nu ceea ce crezi că este.

Domnule Paul Bogdan, vă mulțumesc pentru răspuns.

Vă dau dreptate, mersul pe apă nu folosește la nimic; aș spune că nici mersul pe sub apă nu folosește la nimic; și nici prin apă.

Cum la nimic folosește și ceea ce dumneavoastră susțineți aici. În definitiv, după cum afirmam cu altă ocazie, nici nu cred că biserica și-ar dori enoriași morali: ar rămâne fără \"obiectul muncii\", implicit fără profit, fie el de natură materială sau spiritulă. În plus, sub pretextul că genul acesta este o formă de \"educație pe termen lung\", dați dovadă de lașitate: de ce nu militați pentru introducerea orelor de religie în clasele superioare sau facultăți? Ideea unui fiasco cert și public nu vă surâde. Cei mici, de bine de rău, pot fi educați de părinți. Nevoia de spiritualizare se simte acolo unde autoritatea părintească nu mai poate face nimic; mă tare tem că ceea ce pretindeți este să învățați copilul mic să sugă.

Cât despre faptul că eu mă închin \"nimănui\", observația aceasta vă aparține și vă reprezintă. Eu am notat explicit că sunt creștin. Asta nu înseamnă, implicit, că sunt \"bisericos\". Obiecția mea era aceea că, sub dictatura majorității (care, sincer, nu cred că reprezintă coeficientul de inteligență al unei colectivități, de orice factură ar fi ea), când am început să fiu conștient de lumea în care trăiesc eram deja \"botezat\". Poate că, oferindu-mi-se posibilitatea să aleg, aș fi ales tot creștinismul. Altminteri, eu numesc asta \"viol spiritual\". Ce vreau să spun cu asta? Faptul că un prunc va cunoaște într-o zi plăcerea carnală, nu înseamnă că are cineva dreptul să îl violeze la 6 săptămâni.

În final, mărturisesc: din aspectul cu \"legitima apărare\" nu am înțeles nimic; dar, nu-i așa , \"adevărul numai tatăl îl știe\"; oamenii cred că îl știu și ei și reacționează ca atare; apărați-vă, domnule Paul Bogdan, aveți, evident, dreptul.

Ce găsesc nedrept? Faptul că sub acest imbold pretindeți să îi apărați și pe alții. Chiar și pe aceia care nu doresc acest lucru. Tare mă înspăimântă atitudinea unor astfel de personalități ca a domniei voastre care ajung să dispună de o forță coercitivă. Cred că în astfel de situații granița dintre bine și rău este anulată și, fără să vă dați seama, participați la triumful aceluia pe care îl negați.

\"În școli nu se predă exclusiv \"creștinismul ortodox\" ci religia proprie.\" (Paul Bogdan)

proprie cui, Paul?

adică, dacă eu, Vasile Munteanu, cetățean român și creștin printr-un botez despre care nu m-a întrebat nimeni dacă mi-l doresc sau nu, hotărăsc că de azi această \"imagine a lui dumnezeu\" (fie ea pictată, cioplită sau decorată cu foiță de aur) pe care o puneți aproape cu deșănțare în fața oricărui ochi nu reprezintă pentru mine Dumnezeul adevărat, înseamnă că renunț la cetățenia română sau că neg ideea de Dumnezeu, că mi se schimbă \"chipul și asemănarea\"?

Să fim serioși, cele 10 porunci sunt stipulate ca și comandament moral în oricare religie; oricare individ care le respectă este \"mai creștin\" decât oricare \"dedat la rit\".

Pentru mine, a nu studia inițial, așa cum sugerează Dan Tristian, mai întâi istoria religiilor, abia apoi să ai posibilitatea de a opta sau nu pentru o dogmă mi se pare un abuz asupra perosnalității, o formă de \"spălare de creiere\", dacă vrei, o inchiziție cu mănuși albe.

În plus, vremea în cerea școala aparținea bisercii e definitiv apusă. Dacă nu s-ar fi acceptat de la început introducerea de icoane în școli, acest subiect nu ar fi avut astăzi nici un temei. Sincer, îmi și imaginez un elev infantil desenându-i, așa cum fac cei de vârsta școlii, mustăți lui Dumnezeu sau sex lui Isus.

Un alt aspect este acela al \"naturii inițiatice\" pe care se presupune că ar trebui să o aibă un Dascăl (e lesne de înțeles de ce optez pentru această denumire); din păcate, acest atribut îl consider pierdut..., religia este o afacere, orice neavenit poetent financiar fiind capabil să obțină o parohie (rentabilă, să recunoaștem) sau să predea religie.

Iartă-mă că mă amestec, urmăresc de la postarea acestui pseudo-articol atitudinea pro sau contra pe care o au comentatorii, dar îmi dau seama că tocmai tipul acesta de exaltare lipsită de argumente generează suspiciune și reticență față de un demers, care, între anumite limite, ar trebui să genereze în om reacții de natură spirituală. Mă tem că majoritatea recțiilor de mai sus nu au nimic de a face cu așa ceva.

Un creștin fără de voie,

tot vin și ies în vârful picioarelor de la această epistolă între dar mai cu seamă deschisă și abia acum m-am hotărât să merg până la colț și să iau un rom de cuvinte și-un pumn de vorbe pe care să le las - tot în tăcere - lângă măsuța de șângă geam: unul pentru pasăre altul pentru pohet care astfel să aibă două mâini întregi dar mai ales să aibă ieri;

nimic nu e în plus, frate Sile, mai cu seamă o roată; putem vinde mașinăria, nu ne putem vinde copilăria.

cu respect,

Ramona: plecând de la titlul meu \"apă în vin, în sânge niciodată\" căreia tu i-ai răspuns adversativ \"ba o fo\' și-n sânge\", am dedus că este vorba de un reproș; oricum, în dimineața respectivă mintea mea era cam verburoasă, posibil să mă fi pripit, caz în care îmi cer iertare;

Anghel: eu știu cum aș putea răspunde versului extras de tine și preschimbat în întrebare? poate printr-un sofism: să murim într-o poezie ticluind un ou...:).

cu respect,

viziunea ta asupra dualității mire/mireasă este una laică (și chiar ludică în al doilea exemplu :) ); încercarea mea lua în calcul androginia creat/creator; posibil să nu fi reușit să redau exact ce mi-am propus;

oricum, mulțumesc pentru prezență și pentru preumblarea printre versuri.

cu respect,