Poezie
parada mieilor
nici nu știi cât bine îmi provoci
1 min lectură·
Mediu
au ieșit din mine în sfârșit
să mă scoată afară să îmi spună că
vor trece baloane avioane aeroplane
și vor trage fermoare de fum pe cer poate
o să fac cu mâna la contururi
la epiderme și la vreme deși știu că
orice lemn prea roșu
îmi mănâncă din umeri
orice chepeng deschis în ceafa unui om
mă împinge pe propiile scări
cu trepte luminate de o lanternă eu
îi rog să se adune
să îmi fie frică
de cât de departe poate fi uneori
acumul
sau paharul cu apă din mână
să mă împachetez
și să mă așez pe raftul din lemn de azi
vom sta la aceeași masă
drumeților le șade bine cu
mușcatul din creier ai
niște firmituri pe buze îi zic
și îi dau batista mea
însângerata
să mă scoată afară să îmi spună că
vor trece baloane avioane aeroplane
și vor trage fermoare de fum pe cer poate
o să fac cu mâna la contururi
la epiderme și la vreme deși știu că
orice lemn prea roșu
îmi mănâncă din umeri
orice chepeng deschis în ceafa unui om
mă împinge pe propiile scări
cu trepte luminate de o lanternă eu
îi rog să se adune
să îmi fie frică
de cât de departe poate fi uneori
acumul
sau paharul cu apă din mână
să mă împachetez
și să mă așez pe raftul din lemn de azi
vom sta la aceeași masă
drumeților le șade bine cu
mușcatul din creier ai
niște firmituri pe buze îi zic
și îi dau batista mea
însângerata
033.763
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- ștefan ciobanu
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 132
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 24
- Actualizat
Cum sa citezi
ștefan ciobanu. “parada mieilor.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/stefan-ciobanu/poezie/217791/parada-mieilorComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
sa fie aceasta \"parada mieilor \" o dedicatie zilei de 1 decembrie in care toti romanii de fapt sunt niste sacrificati?\"mușcatul din creier ai/
niște firmituri pe buze ...\"
niște firmituri pe buze ...\"
0
ted, îmi pare bine că ai văzut ce era de văzu \'viitorul moarte înseamnă\'(o moarte care ne învie)
victor, cuvântul paradă poate avea azi conotație patriotică, nu am mers încă așa departe cu speculații patriotico-mistice(românii ca neam ales și sacrificat)dacă la asta te referi
numai bine
victor, cuvântul paradă poate avea azi conotație patriotică, nu am mers încă așa departe cu speculații patriotico-mistice(românii ca neam ales și sacrificat)dacă la asta te referi
numai bine
0

cu respect,