ploaia prietenului din mine

Ies cam derutata de aici...
(Bine ca nu am voie sa ofer stele, pentru ca aveam sa imi bat capul cum sa o justific acum :), ce sa mai zic asa incat sa nu ma repet).
De fapt, nu \"derutata\", dar mai ingandurata ies de aici...
(cred ca e mai indicat sa zici totusi \"fiindu-mi mie [insami] animal și mie stăpân\"...)

\"insumi\", la masculin, scuze...

ploua astazi si din gandurile mele de noiembrie intre aceste versuri ale tale.
*
iti sunt prieten daca sangele meu lipeste tampla mea dreapta de cea stanga ca sa nu risipeasca gustul acela sarat?
iti sunt prieten daca sangele meu are grupa 0 si poate fi oferit pentru o transfuzie de cuie-acadele-biciclete-trandafiri-spini-melci pana vei reusi sa treci ?

cu drag de versul tau,
Dana

Chiar merită o stea acest poem. Poate și mai multe. Are forță, izvorâtă dintr-o ardere poetică atotmistuitoare. Felicitări, Vasile. Nu te grăbi la sinele de malul celălalt, cânele tău va mai aștepta, că nu-i mare boier...

excelent text, de steluta, l-am citi fara rasuflare. felicitari.
finalul cu raul, cainele (mai putin bicicleta)... ma duce cu gandul la Stix.

P.S. La final ai o acadea fara un amic :)
~Numai bine!~

Drag ted, ma bucur sa vad ca ai creat inca ceva ce, personal, cred ca va dainui...cum sa nu reziste prietenia?
Pe langa faptul ca poemul tau este ca o oda adusa prieteniei, vad in el si acea durere, chiar sfasiere a aflarii tradarii unui prieten; pe langa asta, imi place si apropierea de acea imagine in care un personaj il inghitea pe celalalt pentru a-l remodela, ce e prietenia, daca nu iesire din sine in intampinarea celuilalt si daruire de sine, odihnire in prietenul tau... Ideea cu bicicleta m-a facut sa ma gandesc ca am ajuns atat de incapacitati ca avem nevoie de niste vehicule externe pentru a ne misca dragostea in prietenie.
Si ce mult avea dreptate cine spunea ca sa nu iti pui inima pe tava la picioarele celorlalti, pentru ca s-ar putea s-o ia drept pres cu \'Welcome\' si sa se stearga pe ea de tot noroiul bocancilor lor...
Si ce frumos vorbeste Sfantul Maxim Marturisitorul despre asta!
Cu drag,
daniel

O poezie ca o ploaie de cuvinte triste. Pe langa cursivitatea discursului poetic, remarc doua versuri care te determina ca drumul \"până la malul de pe lumea cealaltă\", sa para mai putin abominabil.
\"vor răsări trandafiri roșii mâine pe mormânt
spinii vor semăna cu mine și cu tine\"

\"nu îmi pasă dragul meu suflet voi pedala
pe bicicleta prieteniei noastre până la malul
de pe lumea cealaltă\"

te prinzi cu mana dreapta de cea stanga, faci drum ca sa te regasesti prieten, stii deci deja ce inseamna asta de vreme ce ai avut un caine care sa te invete cum se iubeste cu ochii deschis, de vreme ce la el stii ca vei ajunge pentru ca nu te va dezamagi niciodata si atunci bicicleta trebuie ca e rosie, pe drumul rosu dintre maluri..
recitesc si iti multumesc pentru ca imi intaresti convingerea, privindu-te, ca pentru ca sa poti pedala la drum lung in echilibru perfect, trebuie sa tii privirea in fata.