Poezie
poliloghia câinelui de cenușă
(dacă ar oua albina ar fi veșnică lumina)
1 min lectură·
Mediu
de câte ori adorm
deschid în beznă
lumina ochi în ochi
(aproape ipocrit):
- te-ai pierdut?
- m-am pierdut…
- disperat?
- fericit
ca o barcă de aer pe mare;
- ce te doare?
- uimirea
de a fi de-a simți
de a trece prin lucruri
transparente și clare…
- nu sunt lucruri – nu ști?
(pământean ignorant!) –
sunt aurore solare;
- dă-mi pace străine
(nu lătra zgomotos!)
tu nu simți căldura
care trece prin os
măduva e ceară care arde
și cântă
calciul căii lactee e o aripă
frântă…
- ba bine că nu
(ah ce-mi vine cu pleoapa
să îți sap între umbre
lung privindu-te groapa!)
e doar aer pe care îl strivești
între gene
(numai noaptea putoare
că ziua ți-e lene)
ca o moară de aer –
ce vapor?! care barcă?!
pe pământ nu sunt pânze
e o lume săracă
întreaga planetă e un câine
-n călduri
face ouă nu ceară
ce lumină să-i furi?
abia dacă prin bale
se mai pierde căldura
în pui de întuneric
disimulându-și ura
patru stupi un cap de câine
au ouat ziua de mâine
074.547
0

mi-a plãcut mult cãldura care trece prin os
calciul cãii lactee și pãmântul cu pânze
așadar voi mai trece sã-ți mai sap printre umbre