bi[nary digi]t_oamna

Atâta încrâncenare respiră poeziile din acest an, înfioară la fiecare citire. Și forță, o forță surprinzând o realitate atât de dură, de lipsită de sens încât eu unul plec de aici de fiecare dată punându-mi noi întrebări.

Doru Emanuel

Hmm! Nice. Citind acest poem mi-a rămas în minte vizualul dar și futurismul pe care cuvintele tale îl oferă - susținut parcă de către tenta, ștearsă un pic, a la Paul Valéry. Un poem care are ritm și tărie; o răzvrătire parcă mocnește în interiorul cuvintelor.

Cu plăcerea lecturii,
Marius

te invidiez, Doru, și te compătimesc: cercul întrebărilor este infinit; dar nu poate fi altfel, opusul înseamnă resemnare; mulțumesc pentru lectură și pentru cuvinte.

m-ai derutat, Marius, recunosc, contrar programei \"scolastice\" (fie ea pre sau universitară), care are cu totul alte opțiuni, prefer estetica valeryană, dar poezia valeryană... mai puțin; dar, da, un om viu este un om răzvrătit, numai în moarte poți afla (ne)liniștea; mulțumesc pentru prezență.

Scuze că s-a înțeles altceva. La estetica valeryană m-am referit și eu.

cheers,
Marius

da, sufletul e o priză smulsă, cu adevărat... îmi place melanjul de modernism și simțire neuromantică... văd aici un soi de esenin reîncarnat de toamne, dar rătăcit între neoane și lumini de bulevard, tastându-și angoasele, binarizându-și scepticismele, luminându-și mâhnirile cu luminile spectrale de monitor plat, la confluența tradiționalismului dezrădăcinat și a urbanismului resimțit cu acuitate dureroasă...

Anghel, mi-a tare plăcut asta: \"confluența tradiționalismului dezrădăcinat și a urbanismului resimțit cu acuitate\"; știu și eu, nu din asta se nasc \"marile sinteze\" (era să zic \"marile speranțe\"...)? mulțumesc pentru semnul de lectură.