Poezie
iarna, dinții morților cresc
(luna ca o măsea de minte a îngerului mihai)
1 min lectură·
Mediu
scriu iarna nefirească înzăpezind misterul
imagini invalide se țin de braț cu cerul
părinți cu stea în frunte copiii nimănui
haite de lupi comete gonind prin vis hai-hui
de ger parcă e totul aș crede că sunt fiară
dar îmi nechează tâmpla a mânji de primăvară
un scâncet de culcuș promite să îmi fiu
hăitașul ce prin sânge îmi ninge și mă știu
încovrigate doruri dorm spate-n spate mute
ca bulbii de păcate mereu mai neștiute
de liniște e totul aș crede că sunt mort
aș crede că înghețul în inimă îl port
dar îmi tresare drumul și scârțâie o poartă
ies aburii din lună ca dintr-o pâine coaptă
se-mpreunează norii a rădăcini de minte
cresc rând pe rând măsele lumii de mai-nainte
084.689
0
hăitașul ce prin sânge îmi ninge și mă știu\"...si daca ai sti cat m-am chinuit eu sa gasesc asa ceva...:)
cu drag,