Poezie
Nocturnă 2
1 min lectură·
Mediu
Respir un aer funebru,
E dimineață și pașii sunt alții:
Păianjenul umblă pe tavan cu sicriul muștei,
Soarele se trezește în pătura norului.
Păpușă nepieptănată în cer e ziua aceasta-
Cu instrucțiuni de montaj:
Se scot părțile din cutie și se asamblează
Cu pocnete, asemeni pistolului-mitralieră;
Þac: brațele în umeri, țac: picioarele în bazin
Þac: se înșurubează capul-
Aici merge fără țac-
Filetul e lung și durează mai mult.
În amurg, când e gata,
Se încăpățânează să moară.
Retractez,
Nu am spus niciodată acestea.
Alungat din propria casă
Ca o plantă de apartament
Care a crescut monstruos,
Zac pe o bancă în parc,
Învelit cu ziare,
Împușcat ca la carte:
În mijlocul nopții.
033.730
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Mihalache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 113
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 23
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Mihalache. “Nocturnă 2.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/1733703/nocturna-2Comentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Distincție acordată
Textul se distinge printr-o imagistică insolită, construind cu umor negru, sensibilitate și inventivitate mecanismul unei zile aparent anoste, fiindcă în miezul ei de \"păpușă nepieptănată în cer\" (adică, asemeni celor ce o percep, și-a pierdut transcendența), e situată drama omului neînțeles și părăsit.
Deși am unele rezerve, cauzate de prezența unui șablon, \"pătura norului\", sau a unei lipse de eufonie în penultimul vers, consider că avem aici o poezie deosebită, ce trebuie remarcată.
Deși am unele rezerve, cauzate de prezența unui șablon, \"pătura norului\", sau a unei lipse de eufonie în penultimul vers, consider că avem aici o poezie deosebită, ce trebuie remarcată.
0
Carmen Manuela Măcelaru,
Mulțumesc pentru citire și comentariu. Fotografia predispune la visare.
Gheorghe Pașa,
Mulțumesc pentru citire, comentariul aplicat și apreciere.
Mulțumesc pentru citire și comentariu. Fotografia predispune la visare.
Gheorghe Pașa,
Mulțumesc pentru citire, comentariul aplicat și apreciere.
0

mcm:)