Poezie
Pâlcul de trestii
1 min lectură·
Mediu
Prietenii s-au depărtat,
Ca pâlcul de trestii
Pe lângă care am trecut cu luntrea.
Chipurile lor s-au șters din apă.
Înaintez pe canale înguste-
Vâslele îmi pătrund în coaste
Ca doi inamici. Pe cine să chem?
Numerele de telefon nu vorbesc singure.
Ridic un pantof la ureche
Și realizez că îi miroase gura-
Îl arunc, ce să fac?
În undița arcuită aflu
Că sunt prada din ac, cel pescuit.
022.603
0
Despre aceasta lucrare
- Autor
- Vasile Mihalache
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 69
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 13
- Actualizat
Cum sa citezi
Vasile Mihalache. “Pâlcul de trestii.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/vasile-mihalache/poezie/1733482/palcul-de-trestiiComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
VMMaria Marinela Cîrciumaru,
Felicitări pentru lectura pragmatică a poemului. Nu m-am gândit la așa ceva, dar este realmente viabilă opinia ta. Mulțumesc pentru lectura implicată și comentariu.
Felicitări pentru lectura pragmatică a poemului. Nu m-am gândit la așa ceva, dar este realmente viabilă opinia ta. Mulțumesc pentru lectura implicată și comentariu.
0
criza aceasta de singurătate ne aparține nouă, tuturor!...mai ales când vine vorba de numerele de telefon pe care nu le-am învățat să vorbească!...nu vorbesc și nici nu o să vorbească niciodată!...pentru că atunci cînd vâslim într-o direcție greșită, pierdem și semnalul de la telefon! și câteodată chiar și telefonul!..de aici nevoia de a-l înlocui cu un pantof-și el mirosind a drumuri alese prost!
poate găsim cumva și o soluție pentru a schimba acul de la undiță: oricum nu e pe măsura noastră niciodată!