alerg pe câmpii
și mă uit
în toate cuiburile de ciocârlii
știu că am văzut ceva,
era o aripă
ori trupul tău de catifea?
plutesc printre nori
îmi întind brațele pe după sori
și mă uimesc
Mă doare
ca un ochi deschis înspre soare,
ca o arsură
de zgură...
Mâinile zgârie pereții,
sub coaste – nămeții
se-adună-n fiorduri de ceață.
Rămâi, dimineață
cu ochi de câmpie
și fluturi
a trecut dincolo de deal,
luând cu ea
ghemele colorate ale florilor
și aurul soarelui
a rămas, pe dealuri,
arama decupată
ca niște zale,
șuvițe roșiatice
rămase prin spinii
tufelori de
rămâi pe cearceaf, iubito,
ca niște fructe adunate în iarbă...
aroma lor e mai puternică
decât aburii cafelei,
palmele și buzele mele vor să spună și ele:
bună dimineața, trupule fagure...
Primăvara își terminase rezervele de culori aprinse, vii, strălucitoare. Căldura devenise obraznică, trăgând de bluzele doamnelor. Vara venea pe drumul țării, murdărind albastrul cerului cu dâre de
pe dealuri se dizolvă noaptea-n fum
prin corcoduși e viscol de albine
zambila somnoroasă în stamine
și-agață franțuzescul ei parfum
încet deschid fereastra și privesc
spre norul ce semnează
Mama a terminat de spălat farfuriile în oala cu apă caldă de pe plită, le-a clătit în cratița așezată alături, pe un scaun, le-a șters cu un prosop curat și le-a dus în sală, în bufet. Tata stă
Doar ce începuse vacanța mare, eram acasă, în curte, seara târziu. Mama deschide ușa și, din dreptunghiul de lumină, îmi spune:
- Să nu stai mult, în seara asta umblă ielele...
- Biiine, bine! am
Cu vâsle-n pumnii uriași,
Cu bărbi până la brâu, vâslași
Cu pieptul lat și dur ca scutul
Și cu privirea cum e cnutul,
Se-ntorc în marele fiord
Tăiat în gheață, sus, în nord...
Se-ntorc de
Sunt Micul Prinț, stăpânul pe-o lume, doar a mea!
Mă joc de-a cavalerii, am spadă de nuia,
Mi-e Ducipal o creangă cu noduri, de salcâm,
Pot fi și Zaratustra dar și-un derviș păgân.
Prin praful
iubito,
miroase a toamnă,
foșnesc frunze galbene-n palmă,
cocorii se pierd în văzduh,
se-mprăștie spicul de stuf,
a mere-ți miroase obrazul
și iedera-mbracă pervazul
ferestrei la care
Era o noapte din copilărie...
Se auzea doar vântul în câmpie
Printre salcâmi cum se înfășura.
Din alba lună omul mă privea.
- Copile trist cu părul ars de soare
De ce îți ții privirea-n
(piesă în trei acte)
Actul 1
(sau orgoliul tăblițelor)
Decor
Urbe importantă, cu pretenții. Cehi, nemți, unguri au trecut pe aici, însămânțând adânc în ogorul eu-lui local mândria! No așe!
Cruce de hotar
Herghelii de nori alergă, târând umbre pe câmpie,
O căruță lasă-n urmă două linii trase-n praf,
Nu se vede nicio gâză, nu se-aude ciocârlie,
Soarele e o spărtură într-un
Iarnă! Așa era odată, în noiembrie, spre final! Acum e primăvară până în februarie! Dacă ninge în lunile de iarnă e o ciudățenie! Revin la noiembrie “pe vechi”! Tata era toată ziua prin curte,
Văzduhul cu arome de sulfină
La poalele copacului se-nclină
și orice zbor de pasăre se frânge
spre cuibul cu arome vagi de sânge.
Pe bolta șlefuită-n alabastru
Rămâne țintuit focosul
E liniște. E cald. E soare. În stânga, departe, vârfurile albastre ale dealurilor tremură în valuri de aer. În fața mea este oglinda apei, încrețită ușor de boarea dimineații. Dincolo de ea zidul
Bărăgan, vară, miriște. Un fel de Sahara, fără dune, o întindere plată, o tipsie galbenă, culoare dată de cotoarele paielor de grâu, rămase după treierat. Culoarea dominantă este, totuși,
Număr stelele,
toate.
Sunt două
verzi și strălucitoare
ca iarba cu rouă,
verzi și adânci
ca marea lângă stânci,
verzi cu scântei
ca licuricii în tei...
Alte două sunt
Capitolul I - Expediția
Am fost și eu Magellan! Prima mare expediție a fost la bostană. Pentru noi, copiii satului, bostana era un fel de magazin cu dulciuri, țara poveștilor sau, de ce nu,
te privesc
și cuvintele izbucnesc
în flori,
în zori,
în păsări și în stele.
rebele,
mâinile mele
caută forma de vioară
moale ca o piele
de căprioară
și iele
dansează-n
Căldura stătea între garduri ca o pastă groasă. A venit dinspre Caramanu, tocmai din zarea vineție și tremurătoare, cursă dintr-un soare care ardea încă din zori. A trecut de movila de nisip,
Te-am zidit, statuie cu trup de vioară
Modelând între palme un vis de o seară,
Forme blânde, prelungi ca un zbor de cocor
S-au prelins, unduioase, din zborul sonor.
Într-un ritm fascinant
Vara
Cât de fierbinte ești
când te ating!
Nu te ferești,
mă îmbrățișezi
cu brațe de ploaie,
mângâindu-mă pe tot trupul,
sânziană bălaie!
Mă săruți cu arome de fructe,
mă privești
cu
