Texte în proză

Februarie învinețea totul cu răsuflarea lui geroasă! Cerul era de un gri-violet, orizontul părea un desen în aquaforte, hașuri negre, cenușii, unele de un albastru murdar, câinele stătea ascuns

CHEMAREA Mama nu s-a mai mișcat din pat de mai multe zile. Își întoarce ochii spre cel ce se apropie de ea și parcă încearcă să spună ceva dar nu zice nimic. E doar o mână de om, un cap mic, cu

Căldura stătea între garduri ca o pastă groasă. A venit dinspre Caramanu, tocmai din zarea vineție și tremurătoare, cursă dintr-un soare care ardea încă din zori. A trecut de movila de nisip,

Bărăgan, vară, miriște. Un fel de Sahara, fără dune, o întindere plată, o tipsie galbenă, culoare dată de cotoarele paielor de grâu, rămase după treierat. Culoarea dominantă este, totuși,

Doar ce începuse vacanța mare, eram acasă, în curte, seara târziu. Mama deschide ușa și, din dreptunghiul de lumină, îmi spune: - Să nu stai mult, în seara asta umblă ielele... - Biiine, bine! am

E liniște. E cald. E soare. În stânga, departe, vârfurile albastre ale dealurilor tremură în valuri de aer. În fața mea este oglinda apei, încrețită ușor de boarea dimineații. Dincolo de ea zidul

Iarnă! Așa era odată, în noiembrie, spre final! Acum e primăvară până în februarie! Dacă ninge în lunile de iarnă e o ciudățenie! Revin la noiembrie “pe vechi”! Tata era toată ziua prin curte,

- Tot! Un bob nu rămâne, ori vă leg de salcâm! O voce aspră, ușor răgușită. În spatele nostru e nea Gică, nebunul satului și paznicul viei de lângă pădure, via cea mai râvnită de noi, copiii care

Mama a terminat de spălat farfuriile în oala cu apă caldă de pe plită, le-a clătit în cratița așezată alături, pe un scaun, le-a șters cu un prosop curat și le-a dus în sală, în bufet. Tata stă

Capitolul I - Expediția Am fost și eu Magellan! Prima mare expediție a fost la bostană. Pentru noi, copiii satului, bostana era un fel de magazin cu dulciuri, țara poveștilor sau, de ce nu,