copacul pi

Văzduhul cu arome de sulfină La poalele copacului se-nclină și orice zbor de pasăre se frânge spre cuibul cu arome vagi de sânge. Pe bolta șlefuită-n alabastru Rămâne țintuit focosul astru Plimbându-și lung privirea arzătoare Pe trunchiul care poartă-n ramuri floare. În barba lui de-argint cu fire gri Își spune: n-am văzut de mult copacul pi, Cu trunchiul lui ca o coloană vie, Cu orhideea roz în colivie și seva clocotind a-mbrățișare vibrând ca valu-n țărmure de mare copacul pi se pierde-n înserare ca o himeră ori ca o chemare