Vali Slavu

Dane, nu știu cât ți-a luat ție să înțelegi ce am vrut eu să spun în epigrama cu pictorița, dar e clar că eu, cu toată experiența mea rebusistică, nu am reușit să decriptez comentariul tău, până nu ai venit cu noi precizări. Văzând varianta propusă de tine, admit că este bună și mi-e ciudă că nu mi-a venit și mie ideea. M-am agățat de rima «debut», am zis că merge dar n-a dus la o versificare frumoasă.
Referitor la epigrama cu pantofii, eu văd lucrurile altfel! Mi s-a întâmplat să cad pe poante bătătorite și e foarte posibil să mi se mai întâmple. Dar sunt sigură că nici un opărit cu lapte nu suflă în iaurt, așa cum o fac eu. După ce scriu o epigramă, caut pe Google și, uneori se întâmplă să găsesc altele asemănătoare. Am renunțat, așa, la epigrame bune. Toată vara m-am documentat, am strâns (pentru cultura mea generală, nu în alte scopuri) sute de poante similare. O epigramă cu pantofi care să facă pași NU am găsit. Dacă tu ai cunoștință de existența uneia, te rog să-mi comunici! Dar vezi, să nu fie vreun haiku scris de Gârda, ulterior! :) Că au dispărut pantofi de la ușă, de Moș Nicolae, e altceva. Câte epigrame nu s-au scris (să zicem) despre soacra venită în vizită! Care e problema, dacă au poante diferite, se bazează pe jocuri de cuvinte diferite?
Tot pentru a evita o posibilă similitudine, am căutat ca în epigrama cu Mizilul să vin cu ceva nou. Ceva de care să fiu sigură că nu se srisese în cei șase ani de când se tot scrie pe tema aceasta. Mi se părea imposibil să vin cu ceva nou, dar am găsit: Apocalipsa.
O zi frumoasă!

Calimero, am citit cu interes observațiile tale.
Expricarea alambicată din ultima epigramă este cauzată de cuvântul «peisajul» pentru care a fost greu să găsesc o rimă potrivită și, implicit, să versific frumos. Variantele anterioare au fost mult mai încâlcite, de aceea, când am ajuns la aceasta, mi s-a părut bună.
Am oscilat mult între variantele «Ca s-apuc și eu să văd Mizilul» și «Să apuc și eu să văd Mizilul». Tot repetând-o, a început să-mi sune ciudat «sapucul» acela. Poate n-am ales bine... Oricum, Mizilul nu-l văd. :)
În DEX, se află și varianta «acuma». E drept că Word-ul m-a corectat, norocul meu că am văzut, altfel trimiteam epigrama cu aritmii. Să fi complotat Word-ul cu Ioan Jorz? Posibil. :)

Constați că au făcut pași, nu constați căci au făcut pași! Deci, aici nu-ți dau dreptate.

Mă bucur că ai observat că tratez cu seriozitate concursurile. Chiar încerc...
O zi frumoasă !

Nici n-a citit-o și, îndat',
S-a dus la anticariat;
Cu banii luați - nu-s o avere,
Și-a luat apoi doi mici și-o bere.

Socotind după motto, înțeleg că nu sunteți de acord cu obiceiul unora de a înstrăina cărțile primite. Ce nu înțeleg este altceva. Fănel Bolohan (despre care n-am auzit) a primit o carte de la doamna doctor Elis Râpeanu. A vându-o la anticariat (urât gest). Cum s-a ajuns la acest catren? Cum a funcționat "telefonul fără fir"?
Acum, referitor la catrenul de mai sus, dacă l-ar citi doamna Elis Râpeanu, v-ar spune că poanta (firavă, de altfel) se deconspiră încă din versul al doilea. V-ar mai spune, cu siguranță, că repetarea verbului "a lua" putea fi evitată, formulând ultimul vers așa: "Și-a cumpărat doi mici și-o bere". Atenție: luat e bisilabic! Mai sunt și două negații neaccentuate!

Este ingenioasă ideea de a descrie, în paralel, două noțiuni cu aceeași definiție. Asocierile sunt neașteptate, dar nu întâmplătoare. Văzând titlurile, te poți întreba ce legătură este între un lavoar și un politician corupt, de exemplu. Citind catrenul, răspunsul vine de la sine. Mi-a plăcut cum ai valorificat omonimiile, cum te-ai jucat cu sensurile cuvintelor. E un merit, în primul rând, că le-ai găsit. Acest lucru denotă ingeniozitate, calitate absolut necesară unui epigramist. Referitor la construcție, găsesc catrenele corect construite, sprințare, cu versuri scurte. Doar cu versul "Tip necivilizat" nu mă împac. Nu pentru că tipul e necivilizat, ci pentru că este... neaccentuat.

Chiar m-ai provocat să încerc și eu, deja am niște idei.

Felicitări!

Pentru că Agonia înseamnă, pentru mine, tot un fel de "acasă", îi doresc viață lungă! Iar celor de care depinde viața lungă a acestui site le doresc putere și entuziasm, pentru a-l face să trăiască și să înflorească!

Văd că v-ați descurcat cu replicile, în timp ce eu pregăteam serbarea, făceam curățenie... Tataie, aveți dreptate, versul respectiv e perfectibil. Prea multe "E"-uri sunt nocive și în epigramă, nu numai în alimentație.
Vă doresc tuturor sărbători fericite și un an nou, plin de inspirație și succese!

Nelu Gârda, scuză-mă că te-am uitat sub pat, atâtea zile! Poți ieși, "Apocalipsa" a plecat la serviciu! :)

și bun venit pe site!
Văzând cele patru postări intitulate «rondel», am înțeles că aveți o preferință pentru acest gen de poezie. Ce n-am înțeles este dacă nu cunoașteți regulile de construcție a rondelului sau ați intenționat să scrieți un rondel mai... atipic. Indiferent de situație, v-aș recomanda, dacă tot ați ajuns aici, să citiți un rondel (tot despre vin), scris de un mare umorist contemporan:

Rondelul lirismului autumnal

Sărbători fericite!

Istețul Moș s-a descurcat:
A dat o gaură-n calcan,
Știind că hornul e blocat
Cu Moșul de acum un an.

Aflând că a intrat așa,
Prin zid, precum un infractor,
Desigur, l-ar invidia
Și cel mai mare spărgător!

Ai pus subtitlul "catren", dar eu consider că e epigramă. Adică, are poantă. Hornul putea fi blocat cu o cărămidă, cu funingine, dar este blocat (surpriză!) cu Moșul de anul trecut.
Chiar m-a distrat ideea. Ceva, însă, nu mi se pare în regulă. Moșul s-a cățărat sau a coborât pe burlan? Trebuie să rezolve problema coborârii în casă, nu a urcării pe acoperiș. Inițial, m-a dus gândul la burlanul de scurgere a apei și treaba părea mai încurcată. M-a lămurit DEX-ul că burlanul poate fi și de fum. Se pare că mai e ceva ce mi-a scăpat...

De când cu pregătirea de Crăciun,
Deși muncesc cu spor, nu-i nici un chip să
Rezolv dezordinea, deci pot să spun:
La mine-n casă e… Apocalipsă!

Fiind o perioadă foarte încărcată, nu am citit cu atenție articolul, când l-ai postat. Acum, că am terminat perfecționarea pentru clasa pregătitoare (sau, cel puțin, așa cred), am fost evaluată, am încheiat și cel mai greu semestru din toată cariera mea, am timp să revin asupra articolului.
Plăcut, documentat, scris cu umor. Singurul aspect care nu mi-a plăcut, e că lipsește "cineva" din fotografia agoniștilor...
Te felicit, cu atât mai mult cu cât știu câtă muncă se depune pentru o asemenea cronică!

Nelu Gârda, e foarte frumoasă epigrama ta. Păcat că nu am acum inspirație, să-ți răspund pe măsură. Poate vine muza…
Doamna Maria Postu, am avut, ieri, o tentativă de a-l publica pe didactic, dar am renunțat. L-am postat pe ICOS, celebra platformă, unde, până acum, nimeni nu a zis nimic. Probabil nu ar da bine la imagine să fii de acord cu elogierea unui dascăl din secolul trecut și, implicit, a învățământului din vremea aceea. Nu sunt o demodată. Nici de misiunea pe care o am nu am uitat, cum am lăsat să se-nțeleagă în textele umoristice de mai sus. Normal că societatea evoluează, dar nu trebuie uitat că suntem dascăli pentru a educa elevii, nu pentru a întocmi hârtii. În fiecare toamnă, ne neglijam propriii copii, și ne ocupam mai mult de copiii de la școală. Dar să-mi neglijez și familia, și elevii, pentru a rezolva niște sarcini aberante, mi se pare de neconceput.
Dan, îți mulțumesc pentru steluță! Opinia mea despre clasa pregătitoare o cunoști deja. Rămân de părere că ar fi fost o idee bună, dacă nu ne înnebuneau cu acest curs și dacă ne-ar fi oferit materialele necesare.
Și, ca să nu credeți că elevii mei sunt uitați, postez două fotografii, să vedeți cât sunt de drăguți. În prima, suntem la momentul întâlnirii de dimineață, când ne salutăm, ne facem complimente, spunem noutățile de peste zi. Fotografia surprinde un asemenea moment, când o fetiță le arată colegilor ultimele diplome și medalii obținute la concursurile de gimnastică aerobică. În a doua fotografie sunt două eleve, în fața castelului de prezență.

24 de epigrame!
Chiar dacă s-a revenit asupra regulamentului, reducându-se numărul epigramelor, văd că tu ai trimis, totuși, 24. Sincer, te credeam în stare! :)
Fiind atât de multe, normal că nu toate sunt foarte bune. Unele sunt mai "cuminți", altele mai îndrăznețe. Unele au poante neașteptate, altele, previzibile. "Între vaci" are, după părerea mea, un mesaj cam codificat. Ideea primei epigrame cred că știu de unde ți-a venit.
Te felicit pentru premiul obținut la Urziceni și te premiez și eu cu o steluță, considerând că, din atâtea epigrame s-ar aduna de-un grupaj foarte bun.

Mircea Andraș, după doi ani, devenise aproape imposibil de găsit, în cimitirul din Petrila. Cele două inițiale de pe crucea de lemn abia se mai vedeau. Din când în când, mai treceau să aprindă o lumânare și să smulgă buruienile de pe mormânt familia la care a locuit în ultimii ani și o verișoară. Trebuia făcut ceva și s-a făcut, chiar dacă destul de târziu. Sâmbătă, la căpătâiul lui Mircea Andraș și al mamei sale s-a ridicat o cruce din marmură albă, dovadă că prietenii nu l-au uitat. Din păcate, aceasta nu a fost achitată integral, dar Dana și Vasile (tinerii a căror locuință a însemnat pentru Mircea „acasă”) spun că mai sunt promisiuni. Nici textul nu a fost cioplit, ci doar scris cu un marker. Deocamdată.
La slujba de sfințire a crucii am fost prezente opt persoane. Domnul Romulus Burdan a vorbit despre scriitorul și omul Mircea Andraș. A fost un discurs spontan, la sugestia preotului. Un discurs frumos, dar care nu cred că ar fi fost pe placul lui Mircea. El a fost un om modest, nu i-a plăcut niciodată să fie elogiat. După plecarea preotului, frigul de noiembrie nu ne-a determinat să plecăm imediat. Am mai stat acolo, pentru a depăna amintiri…

Grigore, preferata mea este cea cu pupezele. Celelalte două au fost scrise special pentru a plăcea juriului de la Chișinău. :)
Nelu, teoretic așa ar fi… :)
Vă mulțumesc amândurora!

Ottilia, pentru fabulele mele nu a fost nevoie de pașaport, dar pentru mine este. Și n-am. N-am avut nici în 2010, când am luat premiu la epigramă și n-am putut merge, ratând un festival grozav. Anul acesta, dacă aș merge, aș păți precum porumbeii din fabula mea, cu "guguștiucii" de la vamă.
Diana-Sorina, temele nu au fost alese chiar întâmplător. Anul trecut, scrisesem pentru Chișinău o epigramă la tema impusă „E slut la Prut”, cu poanta „Cu răbdarea treci și marea,/ Prutul doar cu pașaport”. Cum n-am reușit să termin grupajul, am transformat epigrama în fabulă. Ideea fabulei cu cimpoiul mi-a venit când am văzut tema de anul acesta, de la epigramă: „Marele Cimpoi” (se subînțelege că Marele Cimpoi este domnul academician Mihai Cimpoi). Și cum umoriștilor le vin de multe ori idei similare, cunosc încă doi concurenți care au trimis fabule cu cimpoiul (dar sigur sunt mai mulți).
V.V., înțeleg că așa se vede din exterior: am "mângâiat" cu securea moralei, așa, cu gingășie feminină. :) Felicitări, așișderea!

și succes la lansare!
Aprind și o steluță pentru "Urâții" dintr-o carte frumoasă, dar și pentru originalitatea prezentării, care este în ton cu Anul Caragiale.

domnule Mira. Nici farmecul, nici imaginile, nici muzicalitatea (fiind vorba de așa autor). Nici măcar postarea acestei poezii nu mă surprinde. E de conjunctură, cu dedicație. Iar finalul... finalul este o replică dată cuiva care căuta, de curând, pluralul cuvântului "guru". :)

mult fabula ta. Am și eu, în lucru, una inspirată de aceeași poveste (cu altă morală), dar acum mă mai gândesc dacă o termin. Oricum, nu e prima dată când avem idei asemănătoare (mă gândesc la epigramele „alb-negre” de anul trecut, am văzut și în poezioarele cu piftiile niscaiva asemănări).
Nu-mi bat capul să fac asocieri cu evenimente politice (habar n-am de politică), probabil tu știi exact cine sunt cocoșul, găina, moșul, fraierul de boier… Mie mi-a plăcut ca idee, ca realizare și asta contează.