Doamnei Elis Râpeanu, Regina epigramei românești, care i-a dăruit lui Fănel Bolohan o carte scrisă de Domnia sa, cu autograf

Nici n-a citit-o și, îndat',
S-a dus la anticariat;
Cu banii luați - nu-s o avere,
Și-a luat apoi doi mici și-o bere.

Socotind după motto, înțeleg că nu sunteți de acord cu obiceiul unora de a înstrăina cărțile primite. Ce nu înțeleg este altceva. Fănel Bolohan (despre care n-am auzit) a primit o carte de la doamna doctor Elis Râpeanu. A vându-o la anticariat (urât gest). Cum s-a ajuns la acest catren? Cum a funcționat "telefonul fără fir"?
Acum, referitor la catrenul de mai sus, dacă l-ar citi doamna Elis Râpeanu, v-ar spune că poanta (firavă, de altfel) se deconspiră încă din versul al doilea. V-ar mai spune, cu siguranță, că repetarea verbului "a lua" putea fi evitată, formulând ultimul vers așa: "Și-a cumpărat doi mici și-o bere". Atenție: luat e bisilabic! Mai sunt și două negații neaccentuate!

Cartea am cumparat-o eu, din anticariat.
După bucuria gasirii cărții,
m-a încercat un profund sentiment de amaraciune când am vazut dedicația,
fapt pentru care am scris motoul de mai sus.
PS: Mulțumesc pentru observatii.

Cartea am cumparat-o eu, din anticariat.
G.B.

Pe lumea asta-s bădărani
Ce vând volunme pe doi bani
Și-apoi, precum se vede treaba,
Sunt cumpărate... tot degeaba!

Dan-T

la o bere... rece!

Sunt speculanți în lume mulți
Ce vor câștig la bani mărunți;
Da'n orice caz, o constatare:
Că au destui... nerușinare.

Succes tuturor!