A fost cândva un despot, care
Poporul nu și l-a iubit,
Însă poporu-acela mare,
Cu mult umor, a viețuit,
Căci el tiranul, tot dădea,
În fiecare zi decrete
Și legi teribile făcea,
Poporul, să îl
Ne pregătim din nou pentru votare
Febril, de nu știm câte săptămâni,
În diasporă, nu e de mirare,
Lucrează excelent (fără gargare)
Democrația, la noi, la români,
În special, la câte-o
Alo ? Bon jour ! Aș vrea cu Mărioara,
Mi-o dați, vă rog, un pic la telefon,
Pe jar mi-a pus de-aseară inimioara
Când ne-am și cunoscut, eu sunt Ion,
Și-un ochi nu am închis întreaga noapte
La
Am devenit nervos de la o vreme,
Făcându-se atâta tevatură,
Despre o mie și-una de probleme
Ce duc la-mbătrânirea prematură :
Fumatul, spre exemplu, băutura,
Ce pentru mine sunt de bun
Găsit inel și verighetă
De aur, optușpe carate,
Cu piatră fină și discretă,
Printr-un noroc tâmpit azi noapte ;
În viață, toată lumea știe,
Regrete ai atunci când pierzi,
Dar când
Luându-mă prietenește,
Amicii mei mi-au cam tot zis,
Să pot și eu să dau la pește
Ar trebui să-mi iau permis ;
Mergem mereu, de câțiva ani
Și dând la pește pasionați,
La știuci, la crapi
De două’ș-cinci de ani plecat,
Trăind printre străini, departe,
Venind în țară-am constatat
Un lucru ce-l găsesc aparte ;
Aici, în țara ce trăiesc,
În Babilonul peste ape,
Toți emigranți și
Aș fi putut să cred cu zeci de ani ‘nainte,
Pe când eram copil în satul dintre vii
Și nu aveam pe-atunci ca azi atâta minte,
Că Moșul cel iubit e-un basm pentru copii,
Și nici chiar prin liceu,
Îmi amintesc câteodată,
Din anii de ucenicie,
De-o vobă foarte-adevărată
Ce mi-o spuneau bătrânii mie,
Și de atunci o știu, de-o viață,
Fi’nd românească de natură:
“O meserie se
Sosi domnu’ Sergent în bloc la noi,
Sunat de zece ori la disperare,
De-o babă pusă chiar pe tărăboi,
Cu-o reclamație teribilă se pare;
Ședea cu un etaj mai jos, la nouă,
Chiar și pe mine
Am vrut și eu să scriu o poezie,
Un mic pastel, că iarna e în toi,
În casă nu miroase-a usturoi
Iar țuica fiartă, nici că mă îmbie,
Degeaba am și fost la farmacie
Să-mi iau pilule pentru
Așa cum știm cu toți’, teribil e fumatul (!)
Vorbesc de sănătate, bani arși pe țigarete,
Iar dac-ar fi să-l lași…m-apucă și oftatul,
Chiar după ani, și-n vis, ajungi să ai regrete ;
De
“Pierdut poșetă piele fină
De damă roză cu curea,
În fund și-n față cu meșină,
La cârciuma de la șosea” ;
Doar ce-am ieșit, eram în hol,
M-am dus și eu pân-la veceu…
Cu acte, ruj, aveam
Poezioală desple Mos Clăciun
Copiii lăi, m-au supălat
La glădiniță cu o veste,
Că Mos Clăciun, e o poveste,
Nu e, si nu a ezigstat,
Că nu ale nici sănioală,
Nici balbă albă, nasu’
În fiecare toamnă retrăiesc,
Aceleași amintiri cu nostalgie,
Când perele în pomi se rumenesc,
Mă aflu în a mea copilărie :
La noi în sat, pe-atunci, aveam de toate,
Gutui și prune și atâtea
Ceva îmi sună agramatical
Și chiar de-o fi corect nu-mi este clar :
De ce sunt pantalonii la plural,
Iar sutienul e la singular ?!
Ciorapii că sunt doi, este corect,
Zicem pereche și de n-au
Anul trecut, în luna mai,
Așa cum multă lume știe,
Am celebrat cu mult alai
Treizeci de ani de căsnicie,
Și casă, și copii, servici,
Să-mparți dureri și bucurii,
Treizeci de ani nu sunt
VC