Valeriu Cercel

De nu ar fi lumină, nici umbră nu ar fi, Ce-i beznă, întuneric, nicicând ce îs n-am ști, De n-ar fi bogăție, n-ar exista amar, Cuvântul “sărăcie”, n-ar fi în dicționar ; De nu ar fi războaie, cu

Pe cât e de paradoxal, așa cum astăzi omenirea, Convinsă de un fapt real, că banii n-aduc fericirea, Se zbate,-aleargă clocotind, având probleme foarte mari La gândul că,-ntr-o zi, muncind, vor

Cățeluș cu păru’ creț, Fură rața din coteț, El se jură că nu fură, Dar să vezi ce-ntorsătură La ‘curte’ s-a petrecut Cu-acest caz, ca și-n trecut, Când legea se respecta, Ca și azi, așijderea

A venit Gheorghe cu RATA, La oraș, să târguiască, Să ia pește să postească, Leana, ce-i era consoarta; Coborâ el jos, din RATǍ, Către hală, pe trotuare, Cu opincile-n picioare… Piața, o

Cuțitul de argint și…. ….un bulgăre de aur ! Nu am uitat nicicând, era o sfoară Ce atârna-ntr-un cui, lângă sărar, Pe un perete coșcovit de var În casa bătrânescă de la țară ; Am regăsit-o

Nu știu dacă ‘oi greși, Însă fără protocol, Sexul e, precum ar fi La cumpărături în mall ; Un bărbat știe ce vrea, Intră iute,-a terminat, Apoi scurt, fără să stea, Iese-afară ușurat, Nu

Vecina-mi puse o-ntrebare, Cam curioasă cum e ea, Acum un ceas, referitoare La ce se-ntâmplă-n curtea mea ; Noi stăm afară din oraș Și-avem și câteva găini Și-un foarte tare, nărăvaș Cocoș,

Dac-ar fi fumatul, frate, Precum sexul, ne-am lăsa La o vârstă când am vrea Și nicicum nu se mai poate.

Mă luase popa, să vă spui, Când botezai pă Ion, la rost, A socotit cu deștu’ lui Pă călindaru’ ăl dîn cui, Că s-a-ntâmplat să-l fac în post ; Da’ ce rușine, io creștin, Cu-atâta lume fi’nd dă

Cum zicea a mea bunică : “Pe la noi, era în stare, Buturuga a mai mică Să răstoarne carul mare” Măi, ce vorbă minunată ! Însă azi, am un regret, Cum pădurea-i defrișată Buturugi sunt

S-au întrebat creștinii cei mai buni Precum și ăi de-s numai botezați, De ce după atâtea rugăciuni De Tată nicidecum nu-s ascultați (?!) S-au încercat mătănii, acatiste, Și lumânări s-au ars

Pe \"agonia\", de Crăciun, N-o să mă credeți de vă spun : Pentru cititorii mei, Care nu sunt decât vreo trei, O poezie am postat, Cu titlul mai sus menționat : Acum, pe saitul amintit, E

Ploua teribil, era seară, Asta acum vreo șapte ani, Pe sub umbrelă, prima oară, Doar ce-am dat colțu’ pe Lipscani, Când am văzut-o, se-nopta, Ne-am înțeles din trei cuvinte, Parcă pe mine

Ce se\'ntâmplă cu noi oare? Am rămas fără catrene? Ori condeiul este,care A\'nceput să-i fie lene? N\'am primit de mult o veste, Parcă viața n\'are rost, Clubul nostru e-o poveste? Ori

Astăzi tata m-a-nvățat, Cât e el de ocupat, Să lecit o poezică Ce-o stiam în glupa mică, Si foalte usol l-am luat Fiind tale concentlat : -Tle’ să zic o poezea Si-am uitat-o că e glea, Vlea

Pe planeta cu pământ, E o ființă cam ciudată: Se exprimă prin cuvânt, Și se dă, emancipată; Astfel, ea de prima oară, Tot privind la animale, A zis că-i superioară, Pe planeta asta

O-ntrebare mă omoară De se bucură dricarii : Când se duc și pensionarii, Cine mai rămâne-n țară ?! Valeriu Cercel

O idee, de-o privim, Nu se-arată a fi rea Până ce descoperim P-ăla d’a venit cu ea.

Îmi amintesc, anii de școală, Când profesoara ne spunea, Că toți eram, ca într-o oală, EGALI, adic’ așijderea, Dar exista chiar la intrare, Înconjurat de-o flamură, Panou-acela