Valeria Pintea

Nu vreau să te mai văd nicicând, Nu vreau să mă mai mint mereu. Te port în inimă și-n gând: - Să fiu eu asta? – Nu sunt eu! Te-am așteptat prea mult plângând Și te voi aștepta mereu; Vei fi

Îți cer iertare pentru că ți-am tulburat visul de singurătate. Am îndrăznit să cred că ți-aș putea arăta alt mod de viață în care să trăiești chiar daca te zbuciumi pentru fapte pe care nu

Am atâtea întrebări să-ți pun, Dar n-ai să vii nicicând. Eu știu, dar nesfârșitul drum Spre care mă îndrept plângând Se va sfârși, oricum. Mă mint mereu, mă mint sperând Că se va umple cupa

Eu știu că totu-i doar un vis Și doar tristețe-amară Și știu că trebuie închis Și trebuie să piară Tot ce-am trăit, tot ce-am sperat În clipa întâlnirii. De ce-am crezut tot ce mi-ai

A mai trecut o zi din zilele-mi pustii Și n-am putut să pierd nimic din tine, Trăiesc alternativ dureri și bucurii Cu amintirea ta săpată-n mine. Adânc te simt chiar și azi în gândul meu, În

N-a fost nimic din ce-am dorit să fie, N-a fost nimic din ce-am sperat eu Am să pășesc în lunga veșnicie, Cu sufletul purtând păcatul greu. N-am vrut nimic din ce-ai crezut că vreau, N-am vrut

Din fiecare clipă ce-a trecut Tot așteptându-ți inima, iubite, Am strâns noian de gânduri rătăcite, Iar lacrimile toate s-au pierdut. Aștept, dar știu că tu ai dispărut Atunci din calea mea,

Dar tu, de ce nu mai revii? Te-aștept și-acum în nopțile pustii. Cumplite doruri îmi umbresc trăirea Din sufletul ce tu, atât de bine-l știi. De ce-ai lăsat în urmă-ți amăgirea? De ce mă faci

Ce-i mai curat ca dragostea de mamă? Nu e decât credința-n Dumnezeu! Ce poți face pentru-a scăpa de teamă? Să crezi în El, așa cum cred și eu! Cum să dăinui dacă te irosești? Cum să faci din

Când reînvie totul în clipa deșteptării, Când mai renaște-o zi în ceasul luminării, Te-aștept cu drag și te visez venind Spre mine iar, cu dragoste privind. Mă rog din nou la Dumnezeu

De ce ți-e tristă fața, copilă alintată Din fragedă pruncie de dragostea de mamă? De ce privești pierdută spre lumea zbuciumată De căutări nebune? De cine-ți este teamă? Doar eu sunt lângă

Plâng norii astăzi pentru suflete vii Ce se zbuciumă-n lipsuri; cumplita furtună Rănește adânc, le face pustii Și plouă-n rafale și tună! Cad stropi de ploaie pe frunze mișcate De vântul

M-am ridicat dinspre pământ spre cer, Când m-ai privit în ochi și mi-ai zâmbit. Atunci, credeam că eu am să-ți ofer Tot ce gândeai, sperai și tot ce-ai fi dorit. Râzând, pluteam preaplină de

Te-am ridicat pe culmi, spre stele Și te-am asemănat cu una dintre ele. De-ai fi, Luceafărul de zi, Mereu spre tine aș privi, De-ai fi Luceafărul de seară Ce-ncet spre mine se coboară, Te-aș

Din lacrimile mele am împletit cununi Să le trimit spre tine, ca tu, să le aduni Să-ți faci noian de stele, Și dragostea, și visul le-am împletit în ele. Tu le­-ai privit cu milă din

Și vreau să te uit și vreau să nu pot, Mai sper că nu vreau și stau și socot Ce-nseamnă iubire, ce-nseamnă destin, Cum poți să le-ngropi într-o sticlă cu vin. Și-ți pare că poți, și-ți pare că

Mi-am căutat liniștea în răsărit de zori Și-amiaza m-a găsit îmbălsămată Cu-arome proaspete ce-mi dau fiori Și-mi încunună viața zbuciumată. Și am găsit trăire în sunet și culoare, Am renăscut

De ce plâng, Doamne? Că am sufletul plin De dragoste, de dor și de credință? Cum aș putea eu, Doamne, să spun că e un chin Să simt tot ce mi-ai dat? Îti port recunoștință! Mi-ai dat iubire și

Am să încerc să trec peste dureri și vise Ce n-au să fie niciodată bucurii Și voi lăsa sufletului porți deschise, Să poată iar să iasă din nopțile pustii. Am adunat în mine atâta dor și

Mă mistuie, mă doare amintirea, A tot ce-a fost frumos, curat Și simt tot mai adânc dezamăgirea, C-ai luat cu tine totul, și-ai plecat. N-a mai rămas din visul meu de vară Nimic din frumusețe

E-atât de greu să nu te văd nici azi, E-atât de trist că nu ești lângă mine, Degeaba cresc pădurile de brazi Dacă eu respir numai prin tine! Degeaba crește dragostea, iubirea Care-ai sădit-o-n

Din nou ace de gheață mă izbesc în obraz, Dar se topesc la căldura din sufletul meu Și văd lumea de astăzi trăind în extaz, Lipsită de teama de fulgerul greu. Și freamăt sub căldura din raza de