Cununi de stele

Dragă Valeria, poezia ta mi-a împrospătat trări adormite. Să nu iei în nume de rău dacă adaug glasul inimii mele aici la tine unde mă regăsesc un pic.
Inima: „La fereastra mea au venit și mă troienesc noiane cu doruri, aproape neînțelese nici de mine. La fereastra mea a venit vântul tomnatic al deznădejdii. Mă ghemuiesc mai tare în mine și tac…”
„Un gând răzleț îmi spune-n șoaptă să mă transform în vapori cu aromă de flori de tei. O adiere blândă să mă poarte pe aripa fragedului dor, la geamul casei tale, când orologiul tainic naște visul. Așa, în starea mea volatilizată să-ți călăuzesc pașii pe potecile visului spre casa mea…”
„La fereastra mea plouă cu stropi de dor sărat, iar norii-plumb ce nu vor să se stingă, ci doar se tot adună…mi-apasă umerii gârboviți, gonind printr-un deșert de tine. Năluci nebune îmi chinuiesc mintea făcându-mă să sper…la „fata morgana”.

si pe langa vise impletite si cununi de stele,se picteaza o iubire mare...
frumos foarte frumos
mai trec
cu drag,pierre

\"Tu le-ai privit cu mila din cercurile-nalte
Si ai calcat pe ele, nu te-ai uitat in spate
Sa vezi cum se destrama...\".
Ai ilustrat foarte frumos: iubirea raportata la cel ce nu stie s-o aprecieze.
\"Si totul pentru mine e inca dureros\" - parca-ti si vad ranile necicatrizate...
Am sa revin cu drag. Aceeasi Eclat.

Au mai trecut ranile, dar amintirea lor inca nu de tot, dar sunt sigura ca va trece si ea. Te astept cu drag oricand revii.