Vad Guzun

Femeie în drum arid bătătorit de copitele atâtor îndoieli ești caravanserai în care călătorul își adapă turma și dogorât de patimi trupul scânteie cenzura secolului ultramodern îți conjugă

În poala acestui timp de dincolo de bolboroseala moașelor ghemul acela vânăt de frig asfixiat de culori se juca de-a războiul cu mine mine adevărate iar bastoanele citeau noutăți în dosul

Bruiați de certitudini dubioase, mereu goi, îndopăm viitorul cu senzații false de plenitudine... Nu știu dacă am fost vreodată conștient de timpul care îmi paște omniprezența clipelor de bucurie.

Dezvelesc hieroglife la răspântii de gând cu ochi de spaimă alunec în ritmuri nebune pe pojghița subțire a visului neterminat ce nu mă lasă să respir mituri ambalate în cutiuțe de aer din

Morala care începe cu ”i” sucombă schituri vicioase strigăt cerebral în goană după impasul la care a ajuns imploră icoane spoite cu non-adevăruri să nu furnizeze iluzii progeniturilor avide

Existența râvnită de lut cu apetit concupiscibil umple venele extazului sinistru prin noi jucării ale brațului secular retează tandru muguri Seva-fără-de moarte nu e dans exotic al

Creierul tău nu se mai eschivează de la aberații. Ideea! Plod al nenumăratelor atentate la adresa uniformului, chiar din momentul apariției s-a dezis de serviciile umilelor slugi ale recunoașterii

La început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul. (Sf. Evanghelie după Ioan 1:1) Sunt oameni care trăiesc din cărți, printre, fără, cu, lângă, numai, ca în cărți. Nu

Prin porii de zbucium ai gândului suprasaturat cu enigme elimin litere în prisme de întuneric digerând trufia piramidelor golesc prostia de cuvinte pentru-un vis ce arde podul aruncat de

În regia Venerabilului deghizat gânditorii vând teorii pentru un loc cât mai aproape de scenă pe pârtia fatalității în așteptarea arheologului divin două linii nedespărțite de

Mă părăsește lava avidă de infinit și rămân un crater care expulzează infirmitatea sinelui dar nu cedez șuvoaielor de gând ce coboară pe panta abruptă a neliniștii poticnindu-mă de

Cine nu a găsit prilejul în sine nu găsește nici în jurul său marile prilejuri. (Constantin Noica) Zbuciumul oferit cu generozitate de mister existenței

Accesibil pentru toți înseamnă accesibil și pentru puțini. Imaginează-ți o pânză admirată de un orb, o femeie pipăită de un ciunt sau o arie ascultată de un surd. Pentru că toți înseamnă mai mulți,

Rezultatele metabolismului ateic pictează deplasat capcane ce devin reale în imaginația bolnavă a mulțimii infinite de înfometați panem et circenses și vin stârvul meu nu mai întinde nicio

Încolțit de presupoziții, atunci când vrei să acorzi primul ajutor închipuirilor despre conflagrația în care vei avea și tu ceva de făcut, decizi să te sacrifici pentru salvarea acelor clipe de

Dacă n-ar încolți ura semănată de frumusețea risipitoare, binecuvântată de aspirații satanice, cercul vicios generat de rivalitate s-ar închide. Prostia șade bine pe masculul orbit de inocența

Am cerut un strop de liniște să scot petele din agenda pe care o arunc din ea s-au decupat culori și nu sunt sfânt să tolerez escapadele celui care și-a însușit abuziv binele de unde

La fiecare căscat al lui Dumnezeu înfloresc spânzurători în craterul fecund al veșniciei. Paznicul lucrurilor care te dezgustă le culege, transpirând abundent de emoții, îl deranjează doar clefăitul

Noaptea obișnuiești să admiri umbrele ce joacă nestingherite de nimeni hora plictisului proiectată mirific pe zidurile celulei văruite recent. Simți o atracție irezistibilă pentru membrele,

Abandonând entuziasmul la periferia omagiilor aduse divinității de ordinul spiritelor profunde suport divagațiile entuziasmului ficțiunea plenitudinea religioasă a decăderii în camuflarea

Pângărind absolutul din mine cu fulgere de origine dubioasă acele ceasornicului țipau la geamurile sparte ale copilăriei rotindu-se în sens invers mușcând din libertatea în nisipurile căreia

Gândul suflă incertitudini sonore în furnale de umbră note păgâne cu inexpresie lascivă înnobilează amurgul și așa fermecător al inocenței verbul confundă liturghia la care mă purta