Dacă n-ar încolți ura

Dacă n-ar încolți ura semănată de frumusețea risipitoare, binecuvântată de aspirații satanice, cercul vicios generat de rivalitate s-ar închide. Prostia șade bine pe masculul orbit de inocența privirilor care-i scrutează incapacitatea de a scuipa sâmburele amar al geloziei, ignorând amiciția împrăștiată de bocanci pe betonul unui club ordinar. Zămislită din carnea și oasele intimității puse la cale de ritmul bluzurilor așteptate cu nerăbdare, senzație falsă de stăpânire, se bucură de scânteile ce țâșnesc din prima atingere. Faci abstracție de căderea frunzelor de smochin care dezgolește partea rușinoasă a gestului tău, ascuns până nu demult de luciditatea din care îți făceai măsura tuturor lucrurilor. Victimă a chemărilor irezistibile ce-ți sfârtecă singurătatea, savurezi dansul lasciv al șerpoaicei, inhalând parfumul otrăvit ce-i cuprinde pe toți. Mușcând din roadele ispitei, îți vei părăsi tovarășul de mâine, cu sângele generațiilor antecedente ce nu-ți mai încape în vene, cu lăcomie te vei arunca asupra ei. Ține-o strâns, chiar dacă o doare și se uită lumea la tine! Pregătește-ți căderea care va șterge lacrimile de pe obrazul celuilalt, chiar dacă eșecul te așteaptă la cea mai apropiată răspântie.