Poezie
Solilocvii aride
varianta 4
1 min lectură·
Mediu
Febre fără patrie
trec nourii peste parada
cetățenilor de-onoare-ai lumii ...
Convoiul anilor străbate
desculț pustiul depravării,
carnivorele nisipuri în mișcare.
Asemenea unei cete pribege de sinistrați,
printre piramide și efemeride rătăcește,
prin serpentine mirosind a ruină viitoare,
convoiul anilor tăi cununat
cu singurătatea pe o strâmtă cărare.
Decapitând la tine-n suflet rozele speranței,
dragonii uraganului îți tatuează
pe obrazul palid cu spini
chipul unui cézar înfrânt
de faraonii balcanici
și deslușești o ploaie de urări de bine
la adresa cactușilor:
Mulți ani să-nflorească!
Scârbit de virușii guralivi ai cetății,
nu asculți decât de glasul tău
murmurând în pustiu,murmurând în neștire:
Tăcerea ta,Doamne, este extrem de grăitoare…
Chipul femeii pe care cândva ai pierdut-o –
se oglindește astăzi – pietrificat –
în ochii de sticlă ai șarpelui cu ochelari,
în cristalul ce sticlește printre arbori
în privirile-animalului nocturn.
O, muribundule, cu porniri pătimașe,
cimitir ambulant de regrete,
în grădina ta acuma înnoptează
numai flacăra albastră,
numai umbre ce nechează.
Singurătatea poetului locuită
de amurguri și aurore,
agonic scutură din aripi arse,
șlefuind stiletul lirei
cu mâna-nsângerată.
Febre fără patrie -
trec nourii prin înserări
cu-arome grele de cenușă ...
084043
0
GP