Poezie
Valul
1 min lectură·
Mediu
Eu sunt valul născut
din furtuna unei iubiri,
împins în largul vieții
de mii de respirații
mai mult sau mai puțin blânde,
luminat de soare, de lună și de fulgere
din zâmbetele timpului,
întunecat de nopțile, norii și umbrele
unor priviri piezișe.
M-au hărțuit furtunile,
m-au limpezit ploile,
m-au lovit lopețile ,
m-au spintecat corăbiile,
m-au mângâiat aripile păsărilor,
m-au jucat sirenele,
m-au otrăvit meduzele,
m-au iubit scliprile stelelor.
Acum, din larg, mă atrage,
din ce în ce mai aproape,
către țărm, inspirația pământului,
în care mă voi domoli
pe o plajă cu cochilii sfărâmate.
021.882
0
zâmbetele timpului?
cochilii sfărâmate?
te-au lovit lopețile?
dar ce e aici, bambilici poetic?
\"scliprile\"?
o, nu, nu așa, data viitoare poate te voi lua în serios, dar acum nu!