Poezie
Sărutul de frunze
1 min lectură·
Mediu
Ziceai că toţi cocorii au plecat de- aici
Că s-a lăsat cenuşa pe noi şi pe cetate,
Eu simt suflarea toamnei cum bate ca un bici
Şi mor în mine arbori cu frunzele uscate
Îţi spun iubito, totuşi, că toate se sfârşesc,
Privesc salcâmii care părăginesc în cale
Şi teii monoton în noi se desfrunzesc
Şi cad sub streşini struguri sângerii în vale,
Spuneai că într-o zi n-ai să mă mai iubeşti
Şi mă ţinteai acut cu vorbe ascuţite,
Amurgul se spărgea-n pătrate prin fereşti
Când noi zburam spre două catarge diferite
Spuneai târziu că vrei uitării să mă dai
Şi-ai să dispari cândva pe străzile obtuze
Şi-ţi răspundeam la poarta dintre infern şi rai
Că eu te las cu totul sărutului de frunze
031.100
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 124
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 16
- Actualizat
Cum sa citezi
Ursu Marian Florentin. “Sărutul de frunze.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ursu-marian-florentin/poezie/14173702/sarutul-de-frunzeComentarii (3)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
