Îmbrăţişare

Era atâta dragoste împrejur

încât am început să ne urâm,

apoi, mi-am dat seama

că eu nu cunoscusem

decât înfrângerea

şi tu de fapt m-ai învins

încă de la facerea lumii.

Iar la capătul nopţii

se tăcea atât de frumos

încât tu începeai să miroşi a şarpe

încolăcindu-te pe privirea mea

îngenuncheată

şi mi-am dat seama

tot atunci

că de fapt noi eram

două popoare barbare

prăvălindu-ne unul spre altul,

când eu peste tine,

când tu peste mine,

rupând cu dinţii

tot ce mai rămăsese

din ultima poveste de dragoste

iar de pe partea ta a nopţii,

numai tu smulgeai din mine

bucăţi fragede de tinereţe

ca o iapă hulpavă

prima iarbă de april.

Şi dintr-o dată,

m-am văzut copil

şi-ţi pictam vântul potrivnic

pe buze, pe fereastră,

dar ochii tăi nu aveau privire

şi nici chip

iar tu nu erai

decât o amforă scufundată adânc

în visele mele de inorog,

până deveneam duşmani

de moarte

de atâta îmbrăţişare

Comentarii (2)