Poezie
unduire de apă
1 min lectură·
Mediu
mă așteptai în picioarele goale
într-un pârâu
iar el se înfășura împrejurul gleznelor
ca o dantelă rece
înfiorându-te
mă așteptai dincolo de zare
iar eu încercam să mă întorc în starea de
trup
să pot alerga pe lespezi ascuțite
de piatră
să mă fac unduire de apă
peste tine
mă așteptai desculță într-un pridvor
iar eu coboram tot mai firav
de pe fruntea munților
să mă prefac în iarbă
fragedă
sub picioarele tale
022.522
0
Despre aceasta lucrare
- Tip
- Poezie
- Cuvinte
- 73
- Citire
- 1 min
- Versuri
- 18
- Actualizat
Cum sa citezi
Ursu Marian Florentin. “unduire de apă.” Atelier, Poezie.ro, https://poezie.ro/atelier/ursu-marian-florentin/poezie/14146078/unduire-de-apaComentarii (2)
Autentifica-te pentru a lasa un comentariu.
Când stările având corelații cu emoțiile și afectele se transpun în exterior, devenind „stări de trup”, substanța lor se transsubstanțiază în materia însușită de materialism care nu poate proiecta a fi-ul dincolo de „zarea” ființială.
0
Mulțumesc pentru trecere și complexitatea comentariilor. Aș vrea să stăpânesc la fel de bine ca dv. termenii de specialitate.
0
