tudor micu

stiu inseamna, in cazul meu, ca ma complac, dar ce inseamna asta nu mai stiu.
intrebarea e deci fireasca.
in schimb, acest \"invers\" ma pune pe ginduri... prea mult, prea brusc?
si invers.
mai ales ca relatia ta cu aceasta \"aparitie printre doua fericiri\" imi sugereaza neclaritate mai putin decit incertitudine, curiozitate.
un esec ne-asumat

o buna parte a teoreticienilor, si chiar a practicantilor, pink floyd sustine ca syd barrett a initiat, cu roger waters, acest grup. ba chiar l-a condus, la inceputuri pink floyd avind de explicat oamenilor ca incearca sa cinte ceva nou, si syd si-a asumat pe deplin acest rol.
a spune ca \"drogurile l-au furat muzicii\" e acelasi lucru cu \"asta i s-a intimplat si lui brian wilson\" (care dupa megahituri cu beach boys precum \'good vibrations\' si colaborari cu orchestre simfonice refuza sa mai iasa din camera lui, chiar sa se dea jos din pat spre ingrijorarea familiei). totusi, chiar si pentru amatorii de tipare, pare cred destul de evident ca partea cu drogurile e aproximata cam din prima in cazul unor asemenea personalitati.
intr-adevar, waters a lasat sa se inteleaga ca syd era putin altfel: intr-un interviu e foarte clar - \"eu fumam hashis, syd lua lsd\", dar la fel de adevarat e ca pe masura ce restul trupei se pregatea sa-l dea afara, syd venea la repetitii cu explorari din ce in ce mai de nepriceput, culimind cu o piesa pe care o modifica insezizabil la fiecare sesiune si careia ii rezervase titlul provizoriu \"have you got it yet\".
pe scurt, cei 24 de ani pink floyd sint inexplicabil dar perfect valabil in legatura cu syd barret, chiar daca ei muzicienii nu au mai continuat in acelasi formula.
si ruptura dintre waters si gilmore a fost oarecum previzibila, pe aceleasi motive \"rationale\".

imi cer scuze ca incep asa si pentru ca prezenta mea reprezinta o sugestie, considerind insa ca nu ma pot opri sa nu remarc:
plecind de la \"noi\", continuitatea e mai fluida, mai putin colturoasa, decit ceea ce indeamna \"a noi\".
in rest, amestecul de nonsalanta cu gravitate alcatuieste un puzzle, indraznesc sa speculez: din jocuri diferite.
nu contest reusita unei tentative, nici nu ma inclin sub evidenta unei reusite evadari din obisnuinta potrivirii.
sau a firii.

un ad-joc complicat, nu asa cum spune numele, spontan. titlul in schimb nu pare intors pe toate fetele. mai degraba jocul acela interzis al casniciilor cit se poate de legale este tabacit, nu din proprie experienta as zice.
okay, n-am luat-o razna, textul reprezinta o poveste cu efect hopa mitica fara sa fie insa avantajata de forma in care e spusa/citita.
intr-adevar umorul functioneaza ca un antidepresiv, dar care-i depresia aici si care-i umorul?
o alta intrebare se refera la personaje: barbatul, muierea si vecina?
e imposibil sa nu ma regasesc si eu in personajele astea pentru ca nu mai sint copil, nici animal sau planta nu cred sa fi fost...

chestia cu \"ia de fi prin mine\" ma cam deplaseaza si nu pot sa spun ca e o perceptie placuta: e foarte brutala in sau in afara contextului.
si dupa aceea restul devine evident, un fel de virtuozitate complet gratuita.
\"odată cu bătăile cuvintelor
ale lumii\"
nu am deliberat aceasta delimitare, este pur si simplu finalul poeziei respective

felicitari pt tranzitia gindit/scris. presupun ca e vorba de o anumita disciplina, oricum o dezinhibare totala.
ce vreau eu sa spun e ca din textul tau nu se simte asta.
sau gindesti in metafore, formulate ca atare.
oricum, eu nu asist la o manifestare a constiintei tale

o greseala majora: combinatia de \"poanta\" cu temele \"arzatoare\" - moarte, ceva ce nu exista - nu-ti reuseste, din mai multe motive:
- tonul misterios nu-si are locul din moment ce \"indraznesti\" sa ne provoci la o asemenea lectura. ca si cum ai da o replica taioasa dupa care ai lua-o la fuga. implicarea publicului TREBUIE sa fie totala, iar \"trebuie\" iti apartine in exclusivitate
- structura voit minimalista, cu orice urma de dezvoltare imediat strunita, nu functioneaza in adincime. cred ca o exprimare mai uzuala ar fi reparat
- sper sa nu interpretezi gresit, dar nu imi amintesc nimic despre tine
- titlul este frustrant de lipsit de viata
-

felicitari, un text foarte bun care o data nu (te) scapa din mina. o coerenta exemplara in comunitatea \"invocarii de inspiratie\" de pe site :)
introducere/cuprins/incheiere - un alt exemplu

\"ciute cu stele-n priviri\" e un fel de rapirea din serai.
cit despre restul ma abtin, pentru ca as progresa in astfel de comparatii.

o retorica, nici macar interesanta, care se anuleaza de una singura pentru ca iese, adica tu ai scos-o, din orice fel de context.
parerea mea este ca retorica nu reprezinta un context, in nici un caz.

\"Iar timpul, timpul îmi macină gândurile că am mai trecut pe acolo și îmi rupe în felii de doruri inima și mi-o așează pe tavă hrană pentru corbi…\"

finalul se vrea ceva mai concludent - era firesc ca textul sa se termine - dar mie cel putin final finalului, naturalistic (pe tava hrana pt corbi), imi trezeste doar niste asocieri cam seci.
e ca si cum ignori complet ca \"timpul trece, poeziile ramin\"

o la la.
fug din fata televizorului - la nashu, interventia doamnei iliescu este bruiata, inainte un reprezentat pd \"intrase in polemica\" cu un preot pentru ca fara asemenea divergente nashu nici n-ar exista sau ar continua sa faca acea revista a presei de acum multi ani la pro, care de altfel era chiar nostima.
alte vremuri.
ajung in fata monitorului - si iata, doamna iliescu este si aici un monstru, \"face parul maciuca\" trivializeaza cineva probabil rinjind, se imagineaza scene oribile (de ce, nu prea am inteles) cu copilul pina in 10 ani iar mama de citeva sute, etc.
aveam in liceu o colega cu o familie tare fericita, adica ea ne spunea cit de bine se simte acasa si era sincera. eu, si altii, majoritatea as spune, putin chiar o invidiam auzind cum se intelege cu ai ei, de cita intelegere beneficiaza - ea avind un fel de a fi foarte linistit, o bunatate dezarmanta. povestea ei era ca parintii au mai avut o fiica, si au pierdut-o intr-un accident cind era destul de mare. la putin peste 50 de ani, au hotarit s-o aiba pe colega mea despre care va spuneam.
un calcul rezonabil - reluat insa obsesiv de acesti \"celebrali\" moderni, stiristii, de fapt niste exemple de ingustime a mintii umane - ne spune ca doamna iliescu nu va apuca sa-si vada fiica la 18 ani. de aici intreaga discutie, la care nu am chef sa particip decit prin niste intrebari:
1. vi se pare imposibil ca traind impreuna 18 ani aceste doua fiinte sa stabileasca o legatura puternica, adevarata, care sa-i permita mamei sa explice iar fiicei sa inteleaga cite ceva despre viata si moarte, asa prematura cum va fi?
2. pe acelasi rationament, fiecare dintre ele sa inteleaga chiar mai bine decit \"oamenii obisnuiti\" ce li se intimpla?
3. cit de des va ginditi la moartea parintilor vostri, si aici ma refer la cei care-i aveti in viata, si cum va \"impacati\" cu aceasta \"idee\"?
4. sau chiar mai general: cum va intelegi cu parintii vostri si de ce e atit de previzibila trauma in acest caz?

mihai eminescu era un poet. mai aproape de noi, alt poet - cartarescu - a scris un eseu in care de fapt a compilat peste multi ani de la disparitia primului tot felul de descrieri contemporane lui mihai, din care sa reiasa astfel un fel de portret, o schita de personaj.
acuma, acele descrieri au fost facute de oameni, bineinteles, si ei cu hibele lor, si care erau poeti, scriitori, critici, jurnalisti, poate vagabonzi, nu stiu.
eu sint de acord cu mircea in sensul ca imi place sa stiu cite ceva despre cei care scriu textele care imi plac, si nu vreau cosmetice: vreau sa stiu cit mai exact (constient ca exact nu e neaparat adevarat) ce fel de om era, cu atit mai mult cu cit ne depart multi, foarte multi ani. e aiurea sa-ti inchipui varianta de pe bancnota cind il citesti pe eminescu. fireste, pe bani nu poate aparea un poet smintit, surpins eventual in postura in care ii cerea unui prieten sa \"ii smulga capul de pe umeri\" (episod real, consemnat).
la scoala, lucrurile cred ca stau oarecum in aceiasi parametri. eu unul n-am avut norocul unor profesori inspirati de literatura, care 1. sa ne explice asa, pe indelete, cam ce inseamna asta, sa scrii/ citesti si 2. ce e cu autorii astia pe care ne obligau sa-i citim.
cind venea vorba de marele eminescu, aflam ca e mare de tot, scrie poezii mari de tot si la propriu si la figurat (profesorii jubilau reusind acest procedeu), cit despre viata lui... a fost o viata de poet asa cum muncitorul are o viata de muncitor.
nimic uman, nimic pe intelesul unor copii care cascau sau picoteau pentru ca uita-te la ei, sint niste inculti fara sanse sa inteleaga macar ca geniile sint complet inaccesibile in afara unei admiratii oarbe.
ma rog, nu stiu daca m-am facut prea bine inteles. de fapt, e mult mai mult de zis pe subiectul asta al scolii, al profesorilor, al copiilor mutilati de genii invatate pe dinafara cu tot cu comentarii legate de ele.
inchei spunind ca eminescu isi vede bine mersi de treaba. asta cred ca e marca lui geniala: rezista atitor violuri si vorbeste cu tine si astazi de parca ieri si-a scris citeva texte, undeva intr-un parc linga propria statuie gainatzata pe peste tot.
dupa aceea se ascunde in publicul unei emisiuni cu tema: marele nostru poet si datoria de a-l transforma in gigant de proportii mondiale, zimbeste putin in mustata roasa ca si unghiile, aproape descarnate, iese apoi din studio pe linga tehnicienii semi-beti dintre care niciunul nu-l recunoaste, pe linga citiva redactori de la tv cultural aprinsi intr-o discutie despre literatura contemporana:
- ce obscenitate!
- ba nu, e bestial!
- hai draga...
nici unul dintre ei nu-l recunoaste si eminescu merge mai departe, ar vrea sa bea ceva dar nu prea stie unde in bucurestiul asta mai lipsit de viata decit el, mortul din manuale...

sint convins ca n-are. prieteneste vorbind, norocosule.
te invidiez pentru text, decit sa spun alte platitudini.

finalul face, cum se spune, toti banii.
cit despre restul ma abtin, ca nu stiu ce sa raspund.

imi cer scuze, ma opresc tocmai asupra textului tau pentru ca nu gasesc altceva. (ma chinui sa comentez si io ceva, asa, ca o datorie).
asa ca sa nu te superi, sa nu crezi ca sint pus pe rele.
dar:
io unul nu pricep de unde tonul asta, de unde nevoia de a vorbi despre esafoade, pedepse, orbire, surzenie? din text nu reiese, da\' deloc.
structura textului la fel - e cit se poate de rece, neprimitoare, impersonala - toate in sensul nefericit al cuvintelor.
n-ai vrea mai degraba sa ne spui ceva despre tine?

clap clap clap
my hands

un text datator de sperante in ceea ce priveste o anumita monotonie locala. un text adevarat si cit se poate de actual.
dupa cum vezi, sint ramas usor fara cuvinte.
de fapt, ar trebui sa spun doar simplu - bravo.

un text foarte bun, felicitari. e comprimat foarte bine.
singura obiectie ar fi legata de:
mișcă-ți nemurirea spre dunga străvezie de tine de pe inima mea
care se rupe putin la finalul lui, cred eu, din cauza de-urilor repetate/ alaturarii \"stravezie de tine de pe inima mea\" (observatia e facuta dupa lectura cu \"voce tare\" care nu e obligatorie, dar la textele tale cred ca are noima sa incerci). slash-ul / poate ajuta in asemenea situatii.

da, am recitit, si cred ca ar trebui putin reparat acolo.

in rest, imi place mult, are personalitate. e o poezie fara doar si poate, are viata ei proprie si asta nu e putin

felicitari. e un text excelent, care curge ireprosabil si exprima mult, foarte mult.
da, e fara indoiala unul dintre cele mai inchegate texte de aici, cu o comanda extrem de bine strunita a cuvintelor.

cred ca asa e mai bine (chiar si la virgula s-ar putea renunta):
Pe fonduri gri mă desenez
Lipită-n veci de trotuare
Aș vrea să plec, să ma salvez
Dar dimineața e prea tare.

cccool stuff, though:
blues vine mai pe dedesupt asa, pina sa \"zdrangane\" la suprafata. este o chestie cu care oarecum te impaci, iti place de ea si te enerveaza si ii cinti facindu-i cu ochiul daca esti bb king.
rockul/ punkul este mai exploziv direct fara menajamente fara intelegere compasiune mai incolo, i dont give a...
dar normal, nu puteai sa-si spui rock cu lamiie si nici nu are rost sa scrii punk.
ba da! try some patti smith (o sa vezi ca io sint nebunul care indeamna la lecturi obscure). ea intruneste ambele sectiuni