Voi știți ceva

Un poem ce iti tace cuvintele de admiratie, citesc, recitesc, ascult in mine, regasesc, inmarmuresc, privesc, te recitesc, nu pot sa imi desprind sufletul, nici spiritul, nici ochii...
Eu nu stiu nici nasterea, nici moartea a ceea ce poezia ta creeaza in spatiul re-amintirii de Sine, tu aduci versul intr-o lumina in care nimic din om nu mai poate dormi, nimic nu ramine la intimplare. Amelii... cind laptele vietii este asa de migdalat, cuvintele se fac jumatate miere jumatate praf de stele, inainte sau dupa nastere.

Frumos. E unicul cuvint ce imi ramine in tot ce sunt. Este poezia mea de azi si de ceva vreme incoace. Iti mutumesc.

\"oricum
voi stiti ceva
ce nu-mi pot aminti\"

Cu drag,
Ela

hmm interesanta ideea cum ca intre nastere si moarte e o mare uitare...

pe mine ma interesa ce urma dupa și eu care…

o poezie care reuseste sa transmita starea autoarei...
in spirit de gluma, esti sigura ca ne-ai invitat? sigur sigur nu ai uitat?

o greseala majora: combinatia de \"poanta\" cu temele \"arzatoare\" - moarte, ceva ce nu exista - nu-ti reuseste, din mai multe motive:
- tonul misterios nu-si are locul din moment ce \"indraznesti\" sa ne provoci la o asemenea lectura. ca si cum ai da o replica taioasa dupa care ai lua-o la fuga. implicarea publicului TREBUIE sa fie totala, iar \"trebuie\" iti apartine in exclusivitate
- structura voit minimalista, cu orice urma de dezvoltare imediat strunita, nu functioneaza in adincime. cred ca o exprimare mai uzuala ar fi reparat
- sper sa nu interpretezi gresit, dar nu imi amintesc nimic despre tine
- titlul este frustrant de lipsit de viata
-

Doamne cat imi place si aproape ca nu stiu de ce! Vad, uneori, cate o fata tanara, proaspata, ca un fruct abia luat din pom si-mi zic \"Doamne cat imi place si aproape ca nu stiu de ce!\". Imi dau seama ca e frumoasa, dar imi dau si seama ca are, fie gura prea mare, fie nasul prea puternic, sau ochii nu stiu cum ... sau / si etc. Defecte. Asa simt poezia ta. Studiata pe componente parca ar fi o prostie. Si nici mare lucru nu spune. Dar pe total ... Ideea e ca-mi place. Legat de tema (sper sa nu-mi joace memoria feste - daca da va rog sa ma corectati si sa ma iertati) in \"Pretendentul American\" Mark Twain a hotarat sa fac un experiment, sa dezvolte subiectul fara localizare in timp si spatiu. A fost un esec. Cam asa si tu. Nu spui nimic, nu esti ancorata in nimic, poezia ta este in aer, este in eter. Dar de acolo face ceva extrem de interesant. Trimite link-uri. Face legaturi. De fapt nu ma exprim corect. Prin cuvintele din poezia ta imi dai nada, ma ademenesti, mintea mea face legaturile necesare. Daca ai vrut sa faci asta, daca este o constructie si nu o intamplare esti remarcabila, daca nu, intamplarea este fericita. Oricum, in ambele variante, e de bine. \"Era doar noaptea cu stele ...\" cred ca stelele suna mai bine. Era doar noaptea cu stelele ... Simt nevoia sa ma repet: Cine esti tu ...

Poezia ta este unica, prin mirosurile pe care le emana: miros de tamaie, de lapte si migdale...e o frumusete de poem, felicitari Camelia:)
drag - Lory

odata... candva... undeva... departe... ceva ce a existat doar pentru o clipa? Ti-ai mai putea aminti?
Ai dreptate... mai am o vaga parere, \"stiu oare ceva ce tu nu-ti poti aminti\"?

Maria, multumesc frumos pentru steluta si mai ales pentru ca te-ai \"imbracat\" cu poemul meu.
Ela, multumesc pentru gandurile tale frumoase. ma bucur ca ai trecut pe aici.
Bursucel, pe tine cred ca te-am uitat :P. dupa \"si eu care...\" urmau alte trei puncte :). (si eu care eram tot una cu pamantul, cu noaptea, cu stelele... o migdala... tamaie si pamant) multumesc, pupici
Tudor Micu, orice parere, firesc, e bine venita. intre timp voi cauta si poanta...
Nan Florian, ma bucura astfel de comentarii. sincere, deschise. nimic nu este intamplator...multumesc
Lory, m-a incantat tare mult parerea ta. multumesc
Dragos, te-ai prins!;) ramane doar o vaga parere...multumesc