Povestea de dragoste
La locul în care Luna-se-ascunde,
În Þara de-argint a lui nicicând și niciunde,
Sunt focuri albastre cu limbile blânde,
Și lacuri de aur mișcate în unde rotunde
Sub
1 NOIEMBRIE
(de ziua mortilor in Ardeal)
Mi-s dragi bunicii care somnu-și dorm sub voia sorții
Și moșii lor; un sat întreg, mi-s dragi cu toții.
Și brad mă simt, în cimitirul de sub munte
Răzvrătiți !
Nu vrem să ne plecăm grumazul umiliți,
Noi cei de dor nestins de rai de-a pururi chinuiți.
Secătuiți !
Fără de lacrimi sub povara vieții stăm zdrobiți,
Cu-aceleași patimi și
Copilărie
Iar am visat că zbor !
Desprins de pe covor,
Fulg alb din aripa unui cocor,
Mă-nalț ușor
Și mă agăț de-un nor.
Suflat de-o adiere-ncetișor,
Văd jos căsuța noastră. Și-un
Analiză semantică
Că te înalți ai spus.
Și te-ai urcat pe cruce.
Că Domn ești uns de sus.
Și te-ai plecat sub bice.
Că drum ești ai promis,
Golgota l-a sfârșit.
Că Viață ești ai zis.
Și
CÂNTEC
Mă-nvârt încet; o frunză în cădere,
Pătată verde, galben, ruginiu,
Luată de pe creanga vieții de-o adiere,
Lăsând copacul lumii mai pustiu.
Acum când zbor văd împrejur mai
Primăvara
Cer proaspăt, strălucit, albastru-străveziu miraculos,
Prin gene stors în cercuri galbene și verzi și roz,
Cu mângâieri de raze-ntinse pe obraz duios,
Copilul meu
Doamne, ce dor îmi e de tine, copilul meu nenăscut!
Îmi pare rău că nu te-am vrut.
Aș fi vrut să am o poză cu tine, să te fi cunoscut,
Și să te mângâi încet pe frunte, aș fi
Mărturisire
Ce pot să spun,
Eu cel nici rece acum,
Nici ars în foc nebun ?
Călâi m-ademenesc,
Că seva vie nu o risipesc,
Deși nimic din mine nu rodesc.
Sterp și vulgar și fără
Sclipiri
Sclipesc în picuri moi albastre ploi,
Tristeți adânci și verzi curg lin în noi,
Lăsând nisip de aur fin și argintiu noroi,
Pe gene lungi și-n ochi de lacrimi goi.
Învie albe umbre
AURIU
Atâta dor,
Atâta dor,
Într-un biet suflet călător,
Suflat cu aur cald, strălucitor
Să-l facă Dumnezeu nemuritor!
Chemare tainică, adânc simțită,
De la icoana cea la începuturi
TB