Traian Calin Uba

Cornel, nu prea înțeleg ce vrei să spui.
Nuța, , ai pătruns ideea și substanța poeziei.
Mulțumesc, mai treceți.

Comentariul tău e un poem al receptării poemului… care te face “stăpân peste neannt.”Am reținut sintagma( versul). Mulțumesc pentru vizită, mai treci…

Mulțumesc pentru noul dar… Constat cu plăcere, în cele mai recente creații(Vă rog, Mila Domnului, Brandul, De onoare, calmă doamnă) o modernizare a discursului dumitale poetic si o eliberare de sub tirania modelelor (Traian Dorz, Alexandru Vlahuță,Ilie Cleopa), prin care poezia dumitale a câștigat foarte mult în sinceritate, mărturisind mai mult despre starea de fapt a poetului creștin decât despre ceea ce ar trebui să fie creștinul. Nu aș vrea să se înteleagă că aș avea vreun dinte împotriva poeziei religioase. Cred însă că ea nu se reduce la versificarea lozincardă a moralei creștine sau a unor pilde și precepte biblice ci, în esentă, constă în trans-scrierea unor stări de Spirit (Sfânt) dar și în consemnarea cu onestitate a momentelor de îndepărtare și înstrăinare de prezența lui Hristos. În această privință, cred ca cele mai edificatoare eșantioane sânt Psalmii lui David, unde se poate foarte lesne observa agonia poetului atunci când se îndepărtează de Dumnezeu și extazul lui numai în prezenta Acestuia.

Onorat de vizită. Nu prăpădi toți banii, pentru că s-ar putea sa te mai ispitească vreo altă strofă sau măcar vreun vers...

Adevărul e că de la o vreme, mă simt într-adevăr ocrotit, domnule Hălălău ; mai ales atunci când am de scris.

Ai dreptate, un poem te limitează… Poate, din această cauză, coala albă de hârtie este – pentru unii- cea mai frumoasă poezie.

Mulțumesc pentru gândurile dumneavoastră și pentru atenția acordată, care mă onorează.

Îmi place că-ți place. Mă bucură prezența ta printre comentatori. Mai vino seara pe la noi…

Mulțumesc pentru dar și atenție; mă onorează pentru că vin din partea unui poet creștin a cărui credință și artă poetică se întemeiază pe însușirea Revelației și pe o relație personală cu Domnul Iisus Hristos.

P. S. Am citit pe site și primul tău volum. E foarte departe de a fi un fiasco - așa cum afirmă un critic care nu are organ pentru poezie. Dimpotrivă, volumul are multe piese de rezistență: Pseudopastel de toamnă, Amintiri regăsite din camera de gardă, Înger obosit (foarte frumoasă), Primăvară falsă, Sufletul din borcan, Perspective, Anumiți bărbați, Pseudoapocalipsa, În apărarea mea, Primăvară provincială (foarte frumoasă), Idilă pe linia 85, Ce stranie lume, Nimicul ca stare, Îndemn la nesupunere. Poate că nu ești tot atât de exigent cu tine ca poet ca în \"Apăsați,tasta any\", dar, per ansamblu, și acest volum este întru totul remarcabil printr-o sensibilitate bacoviană macerată de monotonia existenței și fascinată de latențele inepuizabile ale neantului (pe care încearcă să le exploateze printr-o artă poetică adecvată unui \"artist al nimicului\") și care încearcă să supraviețuiască histrionic, prin tumbe parodice.
Deși proza ta nu este una poetică, cred că ai un randament expresiv mai mare în poezie, cu deschidere spre inefabil, atâta vreme cât vei continua să \"sângerezi parodic\". Când sângerarea încetează, se manifestă uneori tendința spre o bășcălie năclăită în conotații sexuale de factură „douămiistă.” Acesta este un risc la care se expune poezia ta și nu coordonata ei definitorie. În consecință, îți doresc sângerări parodice cât mai abundente, pe măsura talentului care te răsfață.

Constat că ți-ai schimbat stilul. Pe un ton arhi- trist sufletul se înalță la cer, într-un « susur de aripi grele de somn ». Aduce mai de grabă a recviem decât a elegie. Oricum, e frumos.

Mulțumesc pentru gândurile tale , Vlad. Observațiile tale sunt foarte juste atât cu privire la poezie cât și la etapele implicării lui Faust. La pactul faustic cred că riscăm să subscriem mai de grabă implicit și ipocrit, prin afinitățile elective ale emoționalului sau inconștientului nostru, fără să ne asumăm de obicei consecințele opțiunilor. Te mai aștept.

Lumina ține de metaforă ; în context, metafora conferă regenerarea și continuitatea eului liric, rostindu-mă “mereu un atul, asemenea mie.” Mulțumesc pentru comentariu.

Bucuros de întîlnire, doamna Bogdan, vă doresc numai bine.Sper să ne revedem cu toții la cenaclu.

Mulțumesc, Teodora, mai treci.

Ai dreptate. Recunosc că am scris această poezie atunci când nu eram aproape de Dumnezeu. Am scris-o de frică… Comentariile tale de pe poziții creștine sunt oricând binevenite.

Maria, e, într-adevăr, o poezie de atmosferă autumnală cu iz de margaretă… Afirmațiile tale cu privire la ignorarea fricii constituie un adevărat poem. După cum ai intuit, sensul biblic al sintagmei “ sărac cu duhul” nu se referă la prostie ci denotă falimentul spiritului în absența lui Dumnezeu și îmbogțirea lăuntrică numai în prezența Acestuia. Mulțumesc pentru comentariul tău pertinent, deosebit de cald și de sensibil. Mă bucur la gândul că poezia mea a găsit adăpost în sufletul tău. (Cred că se bucură și ea)

Maria, din comentariul tău nu înțeleg decât că ți-a plăcut poezia, ceea ce mă bucură. Mulțumesc.

Mulțumesc pentru comentarii, doamnă Zăvlog. Mărturisesc că până acum nu m-am gândit la „subtilitatea simbolurilor onomastice” și nici la „rezonanța culturală a poemului”. Mă bucur că poezia poate fi citită într-o astfel de cheie și mă surprinde foarte plăcut siguranța disocierilor și orizontul cultural al comentariului critic. Volumul respectiv nu este încă afișat pe site; dacă vă interesează, vă pot trimite cartea prin poștă.

E pentru prima oară când râd cu poftă, din toată inima, la o poezie. De fapt, e o parodie a existenței (românești), foarte reușită, care te definește . Dacă aș fi directorul unui cotidian de opinie, aș publica-o pe prima pagină ca editorial, cu toată seriozitatea.