Traian Calin Uba

Liviu Nanu – constat că strigătul meu nu e în pustiu…
Mina Loa – mă bucur că mesajul acestei poezii are efecte atât de puternice.
Gelu Bogdan Marin – de când am scris aceste versuri până în prezent, motivațiile acestei repulsii au sporit…
Păcală – acum, lâmâile se găsesc, cu tonele, dar degeaba, așa că rămânem frați întru greață și protest.
George Asztaloș – Țiganiada continuă, interminabilă ca și tranziția…
Corneliu Traian Atanasiu – impresionat de profunzimea și disocierile comentariului – eseu.
Tuturor vă mulțumesc pentru receptivitate și dialog ; vă aștept, cu drag, să mai treceți…

Tamara, Olga, bucuros de oaspeți!. Eu unul nu am avut însă în vedere tema lumii ca teatru (acesta e doar pre-textul), ci imposibilitatea evadării(livresti). În contextul poeziei, « lumea ca teatru » se dovedește o soluție falimentară, impracticabilă- după cum avertizează titlul și finalul.
Medeea, a copia o poezie este cel mai frumos omagiu adus poeziei, înseamnă a face dragoste cu acel poem ; una e sa dezbraci cu privirea( în timpul lecturii) textul poemului, alta e sa-i mangâi, pe îndelete, trupul de cuvinte în timp ce-l rescrii…În ceea ce priveste textul de față, e adevărat că trec în revistă « unghiurile spuse », dar nu o fac decât pentru a conchide că nici unul dintre ele nu mă ajută să evadez. Aceasta este ideea poeziei, ghidonată din titlu și din final.
Hanne, ce surpriză! Cu această ocazie, mi-am băgat nasul în câteva din poeziile tale; m-am simțit bine, confortabil, la largul meu…Ți-ai schimbat stilul- mai dramatic, direct, scuturat de podoabe… Am avut sentimentul că citesc poezie germană sau austriacă modernă – topos în care mi-am petrecut adolescența… Îmi pare bine de întâlnire. Sper să mai conversăm.
Ramona, e un coșmar cu sângerări luminoase, așa cum ai intuit.
Vă mulțumesc pentru comentarii, mai treceți…

Mulțumesc. Poți iubi o carte ca pe o femeie.

Toată gazetăria mea e polemică, de baricadă, născută din revoltă. Scârba este paralizantă, revolta - cel puțin pentru mine - e mobilizatoare 9atunci când nu se transformă în lehamite și apatie.

Nu înțeleg: a murit Hanne? Unde? Când? Cum? Vă rog, poate să-mi dea cineva, căt de cât, niște lămuriri?...

Marturisesc ca nu m-am gandit la o definitie a poeziei - desi fiecare poezie este implicit o ars poetica. Multumesc pentru lectura si receptare. Poezia (ca discurs) nu exista decat daca e receptata.

Dupa parerea mea, poezia incepe (si se termina) cu a treia strofa. Final bun, puternic.

Va multumesc pentru lectura si comentarii. Scuze pentru intarzierea cu care raspund. Crina, ma bucur ca ai antene pentru mesajul crestin al poemului.

Multumesc pentru lectura si comentariu. Intr-adevar, aceasta este miscarea ideii.

O cronica ce prin consistenta, masura, acuitate speculativa neexhibata, capacitate de radiografiere a ideii poetice si diagnosticare a lirismului invita (mai bine zis incita) la lectura volumului discutat. Pentru Liviu Comsia, notele de lectura nu constituie un pretext de a se \"lustrui pe el\", ci un prilej de mediere intre creator si receptor, de slujire smerita a adevarului estetic. Asceza rostirii sale si rarul sau bun simt descind din \"mantaua\" lui Ibraileanu - ceea ce explica absenta veninului din discursul sau critic. Liviu Comsia se fereste sa \"rada\", sa \"demoleze\", sa raneasca, sa muste, sa intepe nu pentru ca n-ar putea s-o faca (experienta sa gazetaresca l-ar ajuta sa-i execute rapid pe veleitari), ci pentru ca il intereseaza sa puna sub lupa si sa salveze (daca este cazul) numai ceea ce este viabil, ferindu-se sa sporesca \"zgomotul si furia\" acestei lumi. Pe cand un volum de critice?

Multumesc tuturor pentru lectura si comentarii.
Indiferent daca e publicat (pe site, intr-o carte sau intr-o revista) sau doar scris pe o foaie dintr-un caiet, poemul exista numai in sufletul celor care il primesc, au nevoie de el, se hranesc din el, il iubesc. Existenta lui poate fi comparata cu cea a mortilor nostri dragi care continua sa traiasca in memoria noastra afectiva.

Forin Caragiu, Liviu, Hanne,
multumesc pentru interesul aratat.

Cartea a aparut la Editura Fundatiei Academia Civica.

Sclipitor duelul cu Liviu Nanu.

Un prozator format (la scoala lui Cehov, Ilf si Petrov)care, tocmai pentru ca sufera de plictiseala ca si personajele sale are darul de a nu-si plictisi cititorul. Satira excelentala adresa \"vietii literare\", dublata de un comic amar, care face ca rasul sa-ti inghete pe buze. Naratiune alerta, bine condusa, dialoguri vii,realism, culoare, buna cunoastere a lumii despre care scrii. Sunt multe de spus... Pana una-alta, nu-ti pot oferi decat o steluta galbena din partea \"unui cititor obisnuit care crede in tine.\"
Apropo, ca cititor obisnuit, n-am intalnit nicio scriere de-a lui Marques intitulata Macondo. (Dupa cate stiu, e numele satului dintr-\"Un veac de singuratate.\") Si tot ca cititor obisnuit (sa carcotesca), cred ca un text propus spre lectura, fie el si episodic, ar trebui sa aiba un anumit final...
Oricum, proza e stalucita - dar asta e meritul lui Bicuta sau al lui Waldo... Spune-le ca abia astept urmarea.

Avem nevoie de Dan Puric, de acest avocat crestin al neamului romanesc in contextul postdecembrist neointernationalist in care nu s-au facut auzite decat vocile procurorilor... Ceea ce-i deranjaza pe cei alergigila Dan Puric nu este doar gandirea crestina a acestuia, cat mediatizarea acestei voci, cu toate implicatiile care decurg de aici pentru trezirea poporului roman.
Toate interviurile cu Dan Puric sunt foarte bune, chiar daca previzibile; mai consistente, mai colorate, mai vii decat scrierile sale propriu-zise. Nu as vrea sa se inteleaga ca scrisul sau ar fi inconsistent. Ceea ce vreau sa spun este ca opera lui Dan Puric, ca si a lui Petre Tutea, este mult mai bine \"colectata\" in interviuri, probabil din cauza ca amandoi sunt niste tipi orali, audutivi care simt anumite constrangeri in fata colii de hartie... De aici, necesitatea ca \"zacamantul\" sa fie exploatat de reporteri inteligenti si talentati.
P.S. Finalul interviului este memorabil. De cateva zile ma hranesc din el.

Fara sa vreau, domnule Silisteanu, v-am pocit numele.

Pot sa va ofer cartea dar nu stiu la ce adresa sa o trimit.

Mi-a facut mult bine atentia pe care mi-ati acordat-o, desi cred ca sunteti prea generos in aprecieri. Ma bucur ca scrisul meu este receptat de un artist si de un critic de calitatea dumneavoastra cre cunoaste dinauntru imperativele si tainele gazetariei. Din pricina acestei dragoste de meserie si de adevar de care vorbiti, am avut de suferit si m-am insingurat foarte mult. A fi jurnalist astazi, inseamna a te prostitua, a deveni \"agentul comercial\" al patronatului respectiv care considera ca prin rasplatirea fortei tale de munca te-a cumparat cu tot cu suflet si credinta si ca, in consecinta, poate face ce vrea cu scrisul tau, amputandu-ti articolele de semnificatii majore sau intorcandu-le - prin inerventiile operate in text - chiar impotriva perspectivei din care au fost scrise. Astazi nu mai avem o unica cenzura oficiala, ci cati patroni, tot atatea cenzuri. Sunt insa multumit ca prin reportajele mele nu am lasat in urma mea o dara de duhoare... Fara sa mai ma numar printre admiratorii si sustinatorii presedintelui Basescu, ma vad nevoit sa recunosc ca are deplina dreptate cand ii considera pe jurnalistii actuali ca fiind \"niste tonomate cu euro\". De altminteri, in perioada interbelica, Mihail Sebastian, in piesa \"Ultima ora\", a spus cam acelasi lucru despre ziaristi. Chiar daca mai sunt unii jurnalisti care nu si-au vandut (in intregime) sufletul, acestia pot fi numarati pe degetele de la o mana... Va imbratisez cu mult drag si cu deosebita pretuire.

Scuze pentru intarzierea cu care raspund. Onorat de lectura si comentariu. Ma bucur sa va stiu printre cititorii mei. Imi pare rau ca n-am putut veni la festivalul de poezie de la Cisnadioara ca sa ne cunoastem.