Sărac cu duhul

Te inteleg atat de bine. Mie imi era frica pentru ca nu aveam nici-un Dumnezeu. Dar cat de frica de frica iti poate fi cand il ai pe Dumnezeu langa tine?

în special finalul:

“Strânge-mă tare la piept, sub aripă,
mi-e frică
de Firică*.”


*adică Adrian Firică, al nostru coleg de sait (un om blând și îngăduitor – deci poanta e contrastivă) :)))

Da, de frica aceea care te inghite nu-ti poate fi decat frica, nu exista nimic mai distrugator. Faust nu stiu daca e plictisit si ostenit, dar noi de el, da:) Tocmai din cauza de osteneala (fata de umbra faustiana care le despica in patru pe toate) nu mai comentez altceva, decat ca mi-a placut poemul tau, pune punctul pe i sau cel putin il asteapta.

Maria, din comentariul tău nu înțeleg decât că ți-a plăcut poezia, ceea ce mă bucură. Mulțumesc.

Traian, eu am pornit de la ultimele versuri: mi-e frica de Frica. Tocmai asta e \"spiel-ul\", ca ne e frica de Frica si atunci frica nu poate fi niciodata invinsa. Doar daca am reusi sa nu ne mai gandim la ea, sa o ignoram, cu un soi de tandrete (bine, bine, am inteles ce vrei sa-mi spui, dar acum lasa-ma in libertate, plec de la tine pentru a salva totul), daca am reusi aceasta...Aici vad eu paralela cu Faust. Poate ca si lui, celui prea destept si prea versat in despicarea firului in patru - fara rezultat, dar cu un scop - ar fi bine sa ii raspundem cu aceleasi cuvinte, cu aceleasi sentimente: Inteleg ce vrei sa-mi spui, mi-esti chiar drag intr-un fel, ai si tu un rost, sau cel putin ai avut, dar tocmai acum merg mai departe. Mi s-a parut ca si poezia ta respira aceeasi atmosfera pe care am incercat sa o sugerez aici, sau cel putin o spera, o asteapta. Sper ca am fost ceva mai explicita, fara a fi faustiana...doar saraca cu duhul. Chiar foloseam aceste cuvinte, \"saraca cu duhul\", acum cateva zile, cu privire la mine. De aceea am si intrat sa-ti citesc poezia. Multumesc mult si eu pentru ea. Nu stiu daca am inteles bine...Tu ce spui? Cu deosebita prietenie

Maria, e, într-adevăr, o poezie de atmosferă autumnală cu iz de margaretă… Afirmațiile tale cu privire la ignorarea fricii constituie un adevărat poem. După cum ai intuit, sensul biblic al sintagmei “ sărac cu duhul” nu se referă la prostie ci denotă falimentul spiritului în absența lui Dumnezeu și îmbogțirea lăuntrică numai în prezența Acestuia. Mulțumesc pentru comentariul tău pertinent, deosebit de cald și de sensibil. Mă bucur la gândul că poezia mea a găsit adăpost în sufletul tău. (Cred că se bucură și ea)

Ai dreptate. Recunosc că am scris această poezie atunci când nu eram aproape de Dumnezeu. Am scris-o de frică… Comentariile tale de pe poziții creștine sunt oricând binevenite.

Domnule Uba, cu respect. Va regasesc cu bucurie. Pana la urma au meritat pestele si mamaliga.

Bucuros de întîlnire, doamna Bogdan, vă doresc numai bine.Sper să ne revedem cu toții la cenaclu.

E o poezie profunda - intoarcerea omului spre esenta lui pura-asa imi pare mie... Legatura omului cu Divinitatea, care trebuie sa se pastreze intacta...
Legat de Faust, trebuie sa fi fost in perioada dinaintea scenei de la curtea imparatului, a noptii valpurgice II, a Olimpului, atunci cand de la dorinta trec la desfatari/si-n desfatari mi-e sete de dorinta...

Mulțumesc pentru gândurile tale , Vlad. Observațiile tale sunt foarte juste atât cu privire la poezie cât și la etapele implicării lui Faust. La pactul faustic cred că riscăm să subscriem mai de grabă implicit și ipocrit, prin afinitățile elective ale emoționalului sau inconștientului nostru, fără să ne asumăm de obicei consecințele opțiunilor. Te mai aștept.