Toth Arpád

Zguduitoare fie-i viața unui om ce minte, îmbelșugată fie-i soarta omului cuminte. Voi, cei mari mincinoși, cănd vă veți aduce aminte, după viața trecătoare, toți veți fi în morminte. Căci un

La Ocolul Comandău, traista și cu bățul meu îmi vor fi prieteni mereu când mă duc pe plai în sus, din zori de zi până-n apus. Și uite-așa tot trece timpul, ieși la pensie că vine

Nu-i floare mai parfumată, În niciun parc înflorit, Când iubirea se arată, Pe chipul cel mai iubit. Mai ușor curge la vale, Orișice pârâu pe seară, Pe când întâlnește-n cale, O iubire

Într-o plină zi de vară așteptam un gând s-apară. De prin nori m-a străfulgerat… spre cabană am și plecat! Într-un sat de Dumnezeu uitat, la Comandău eu am urcat, într-o mare izolare, sus la

Liniștea se așterne pe întinderi eterne, molizii se apleacă vântul rece să treacă. Dar zăpada rămâme pe crengile stăpâne din zona vizitată, de grei fulgi săturată. O potecă

Iubire divină dulce floare, Vise senine de orice culoare, Să susure iubirea ca un izvor, În inimi deschise făr’ de zăvor. Iubire divină floare rară, Fă Doamne ca să apară, Aceeași

Privesc în sus spre zarea albastră, Iuțesc din nou pașii spre coastă, Văd din drum tufele de zmeuriș, Cu boabe roșii zâmbind pe furiș. Dimineața aerul e proaspăt, Ascult al pădurii dulce

Întâlnirea era la ora 10, 00 la intrarea în Comandău. Când ajungem, echipa de vânatori era pe poziție, așteptând sosirea orei respective și a semnalului de pornire spre locul unde se va ține

Bunul Dumnezeu, indiferent cum este numit în diferite religii, este aceeași divinitate. Divinitatea are trei aspecte inseparabile, precum razele soarelui nu pote fi separate de acest astru, care

Bunicul în tinerețe, Când avea ce să mai învețe, Din a meseriei taine, În a uniformei haine, Într-o poieniță frumoasă, Se pregătea de zor de coasă, Să facă fân pentru vânat: Cosit, uscat și

Șuierând pornește trenul, Lasă-n urmă fumul dens, Un fochist așează lemnul, Frânarul fruieră intens. Se urnesc vagoane multe Cu locomotiva-n frunte Și se pierde-n depărtare, Sacadatul

Valea Zânelor apare, Acest plai din luminiș, La al dealurilor poale, E multă lume sub desiș. Acum când planul înclinat, Zarvă nu mai face, Vraja peisajului bogat, Vindecă inimi dibace. E

Mai bine mort decât umilit, Căci un țel în viață neâmplinit, Un țel trecut de alții atât de ușor, Mereu ți se va flutura umilitor. Mai bine mort decât umilit, Handicapul ce ți s-a oferit, De

Așezați în inimă Divinul Și o să vă toarne bucurie. De iertați că-n viață curge chinul, Presărați dulci flori de omenie.

Crengile zdrențoase cu țurțuri atârnând, Într-un voios ciripit de păsărele, Trosnesc de zor prin ger adulmecând, Albul zăpezii, pe creste efemere. Focul vijeliei stolul îl ridică, Trilul lor

Masaro Emoto demonstrează... acest ilustru japonez cercetător, muncind mult, experimentând ilustrează: apa elucidează totul, uimitor! Numai spunei apei doar : “Te rog fii bună!“ O rogi

Divinul ne iubește, De noi se îngrijește, Dorind să ne educe Prin viață ne conduce! Dar la o supărare, Mânia lui e mare. Noi vom simți durerea, Ducându-ne aiurea! Dacă tot mințind

Pe umbra mea domnește pacea Iar linistea se - așterne peste ea, Deasupră - mi se leagănă pădurea Cu raze agățate dintr-o stea. Universul mi se deschide Cu un etern mister de nedescris, Iar

Dacă știam că viața nu-i o floare parfumată, Te-aș fi iubit, de cum te-am zărit, de prima dată. Nu știam că viața-i plină de amarnice suspine, Iubind intens Divinul, El ne va susține! De n-ar