Freamătă ușor pădurea

Freamătă ușor pădurea Sub trilul meu dulce de pași, Ceru-mi dăruie savoarea, Deasupra brazilor trufași. Un mic izvor din depărtări Clădește vaduri din alei, Cu susuru-i spre patru zări Și calmul frunzelor de tei. Mii de păsări concertează La marginea unui desiș, Când soarele scânteiază Din tufele de zmeuriș. Un poet cu lira-i strâmbă Mă chinuie-n suflet de zor, Chiar și brazii mi se strâmbă Și nici la mers nu prea am spor. Dulci cuvinte-n timp uitate, Mă asaltează într-un cor, Să le spun în viață toate, Căci în alta… poate zbor. Dar spunându-le acuma, Vai… câți îmi spun că eu greșesc! Am o viață, numai una În iubire să o trăiesc. Freamătă ușor pădurea, Uscate crengi sub sub pași zdrobesc, Dar de ce nu am puterea… Ca firul vieții să-l lungesc? Insecte mișunând pe sol, În a lor împărăție, Dar nici deasupra mea in stol, Nu le pasă ce o să fie. Efemeritatea vieții, În scene ni se arată, Din răcoarea dimineții, Sorbim iluzia toată. Doar un adevăr există, Când spre eternitate mergi, Fii doar bun , cu calm rezistă Și doar iubind viața s–o treci!