Cum ar fi fost
Să fie lumea- ntreagă
O pată de cerneală
Într- un caiet cu mâzgăleli ?
Cum ar fi fost
Să ardă apa
Și vara să ningă cu cărbuni ?
Cum, deci, din acestea,
Ar fi fost
Să nască
Iubite!
Cum tresare lângă tine,
Prin suspine
Apa moale
Din cer de gheață
Trecut prin zori de dimineață.
Iubite,
M-am rătăcit prin unde
Născute de niciunde
Și ascunse lângă un mocirlos
Mă rugam sub pat
Și îmi imaginam
Cum cădeau din tavan
Reci suflări de necurat.
Cu ochii sub cearceafuri
Visam cum se cățărau
Pe pereți și urlau
Fantome de balauri.
Cântam sub
Plângeau toți de cum risipeau pragul ușii veștejite
Și decojite de pasul greu al morții de zmoală.
Femeile cădeau primele cu tot cu florile pitite
După hainele lungi pătate cu un machiaj negru, de
Afară ningea cândva
Și totul era pur
Afară;
Iar cerul lung și sur
Era, când afară ningea.
Iar alteori ploua afară
Și totul se- nneca-
N noroi
Și cerul lung și sur era
Când, iar ploua
Noaptea râde dulce printre buze-constelații
Și tainic își topește-ngrozitoarea voce
Prin lanuri lungi de nori și cețuri-conversații
Rostogolite prin pamântul din scrum dulce.
O cioară-și cară
Critica e mută.
Nu sună nici când o citești.
E scrisă numai, și descântă
Blesteme bătrânești.
Vorbe ratăcite,-
N neanturi de hârtie,
Se-ngână zăpăcite
În jocuri de simbrie.
Critici
Frați confrați și luptători,
Cum urlați pe drumuri goale
Fără oameni trecători
Înspre-a suferinței vale?
Frați uscați și spulberați
De vânturi reci și negre,
Păcate singuri vă purtați
Ochi și glasuri,
Fețe și gesturi
Rătăcesc, în ciuda voinței unui om,
Prin mintea lui, prin gânduri furtunoase
Ale oamenilor ce par că dorm:
Fără glas,
Fără priviri,
Fără-acel dans
Al unei
TD