Toader Ionut Daniel

pentru ca v-ati aruncat privirea si pe hotarele aistea si pentru aprecieri. Da... nu stiu daca ravnesc foarte mult dupa a fi recunoscut de catre ceilalti, cat vreau sa nu ma mai simt traind ca intr-o rana deschisa. Multumesc inca o data!

Nu stiu daca am mai citit vreodata un text ca acesta: chiar imi induce o oarecare repulsie fata de ziua de maine, fata de viitor. Inspaimantatorul cotidian care ne obstructioneaza potentialul translucid, care ne induce teama de necunoastere- inclusiv de cea a mortii. Cat despre glezne, fara ele picioarele nu si-ar putea permite sa inainteze, iar in afara de ele am mai observat si alte efecte speciale: " singurul cer sub care te guduri /e tavanul prin care năvălesc tigrii/asculți cum ți se ofilesc florile/și strângi în pumni fluturii lor albi", " și aproape că deschizi gura cât să visezi/ o șosetă un prosop un robinet deschis".

Reveria- daca o pot numi asa: Dorothy e o martora, o vizionara a realului pe care il coase in alta forma, una mai poetica, mai sensibila, dar nu lipsita de imagini puternic electrizante, dezmortitoare si instigatoare: " analizele ți-au ieșit perfect, toate testele la suspiciune au ieșit negativ", " pacienții se vor îmbrăca în staniol", " iar sângele rămas de la transfuzii va fi folosit pentru a colora globurile,/nasul lui rudolf și buzele femeilor".

As putea spune chiar ca il contrazic pe domnul Marin Badea afirmand ca inceputul poeziei e un fel de premonitie, un gest antepremergator fricii de moarte surprinse genial in final( apropo finalul e perfect: nu as schimba nimic si am mai intalnit astfel de poezii cu un final ambiguu- urasc, daca pot spune astfel, supraabstractizarea).

Am sa va urmaresc. Va voi citi!

Mie, îmi place, deși, într-adevăr, a doua strofă m-a scârbit(dar nu în sensul firesc al cuvântului- mi s-a parut numai de reinventat, ca să zic așa), dacă pot spune că mă poate scârbi omul disperat, fără scrupul(omul din deșert), care nu mai percepe realitatea. Da. Poate mai trebuie modificată dar e o poezie pe placul meu. Baftă la modificare- dacă veți dori să o modificați!

Poate, în sinea mea, aș fi vrut și eu să fie invers, dar nu mă lasă transcendența memoriei, cât despre penis( care, vă dați seama, e o mărturie a reproducerii- chiar a reproducerii demonului interior- care divulgă transmiterea "bolii") probabil se simțea jenat sau depresiv din cauza lui.În orice caz adevărul e undeva la mijloc. Vă mulțumesc pentru comentariu și apreciere!

și nu pentru că nu aș înțelege, dar trecerea asta de la un plan al originii spiritului la descrierea sa, realizată prin neologisme precum: transcendent, heraclitic, etc. mă fac să mă simt străin de poezie, deși ea curge lin și savuros( vorbind din punct de vedere -ca să vă citez -heraclitic). În mare, textul mi se pare ok, aveți idei și concepții, dar, în încercarea de a le acorda o profunzime de esență, depășiți, ca să zic așa, materialul lingvistic:
repet -prea multă dinamică în poezie.